Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 723/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 723/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 723/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 723/2015
Ședința publică din data de 28 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. O. M.
GREFIER: K. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. în contradictoriu cu intimatul R. T., având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă curatorul special desemnat pe seama intimatului lipsă, avocat P. Z., lipsă fiind petentul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că s-a întocmit de către grefă, dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, întrucât prezenta cauză a rămas în nelucrare, timp de peste 6 luni.
Instanța acordă cuvântul pe perimarea cererii.
Curatorul P. Z. este de acord cu perimarea cererii și solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor privind onorariul curator.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
La data de 20.05.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. G. sub nr._ cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. în contradictoriu cu intimatul R. T., având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității.
Prin Încheierea din data de 16.09.2014, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul prevederilor art.242 Cod pr.civilă ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina reclamantului.
Potrivit art. 416 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni.
În cauza de față, de la data suspendării, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de șase luni, din vina reclamantului, care s-a dezinteresat de soluționarea acestuia, neefectuând nici un demers pentru îndeplinirea vreunui act de procedură în vederea judecării procesului.
În consecință, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 416 alin. 1 C. proc. civ., neexistând nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 417, 418 C. proc. civ., instanța urmează să constate perimată cererea.
Ca urmare a faptului că reclamantul se află în culpă procesuală, pe seama pârâtului fiind numit curator, instanța va dispune obligarea reclamantului la plata sumei de 50 lei cu titlu de onorariu al curatorului numit în cauză pe seama pârâtului, av.P. Z..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. G. sub nr._ formulată de către reclamantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în S. G., . nr.16, jud.C. în contradictoriu cu pârâtul R. T., domiciliat în S. G., ., jud.C., CNP_.
Obligă reclamantul la plata sumei de 50 lei cu titlu de onorariu al curatorului numit în cauză pe seama pârâtului, av.P. Z..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. O. - M. K. I.
Red.MOM/06.05.2015,
Tehnored.KI/06.05.2015,
4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 722/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








