Plângere contravenţională. Sentința nr. 722/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 722/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 722/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

-

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 722/2015

Ședința publică din data de 28 aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. O.-M.

GREFIER: K. I.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de către petentul D. L. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 04.12.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La întrebarea instanței petentul arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea procesului-verbal contestat.

La întrebarea instanței, petentul arată că are permis de conducere timp de 20 de ani, dar nu a avut abateri rutieri aproximativ 6-7 ani.

INSTNAȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014 sub nr._, petentul D. L. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 04.12.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., exonerarea de plata amenzii, precum și de sancțiunile accesorii.

În motivarea plângerii petentul arată că la data de 04.12.2014 se deplasa cu autoturismul personal înmatriculat sub numărul_ pe DN11, pe raza localității Sântionlunca, pe un sector de drum marcat cu linie mediană continuă unde orice manevră de depășire este interzisă.

La un moment dat, din dreapta carosabilului a sărit un câine spre roțile din spate ale autocamionului, fapt care l-a determinat pe petent să vireze relativ brusc către stânga.Ca urmare a acestei manevre de evitare a depășit evident axul drumului, însă după câteva secunde a revenit pe sensul său de mers, fără nico altă intenție.

Petentul arată că s-a aflat în situația cazului fortuit, astfel încât nu poate fi reținută fapta contravențională în sarcina sa.

La plângere au fost atașate înscrisuri.

Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de 20 lei (fila 12).

La data de 22.01.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea ca legal și temeinic a actului de sancționare.

În motivare se arată că la data de 04.12.2014, ora 12,27 petentul a condus autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare_ pe DN11 din localitatea Sântionlunca, jud.C., circulând pe sensul opus de mers. De asemenea, prin manevra sa, petentul a încălcat marcajul longitudinal continuu care desparte cele două sensuri de mers. Abaterile au fost filmate pe hard disk-ul CV 02 al autospecialei de serviciu a poliției rutiere înregistrată cu MAI_.

Pe fondul plângerii, intimata solicită respingerea sa ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție atacat fiind întocmit cu respectarea prevederilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001, motivele invocate de către petent nefiind de natură a duce la anularea sa. Intimata invocă și practica CEDO și prevederi Constituționale.

La întâmpinare au fost atașate înscrisuri.

În drept întâmpinarea este întemeiată pe prevederile art.205 alin 1 și 2 din Noul Cod de pr.civilă, OUG nr.195/2002, OG nr.2/2001.

Intimata a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art.223 alin.3 Noul Cod pr.civilă.

La termenul din data de 24.03.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu vizionarea înregistrării faptei contravenționale.

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei instanța reține că la data de 04.12.2014 petentul D. L. fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 540 lei pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art.101 alin3 lit.eddin OUG 195/2002 și cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art.108 alin.1 lit.d pct.9 din OUG nr.195/2002.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța constata ca procesul-verbal . nr._ din 04.12.2014 a fost incheiat cu respectarea conditiilor de legalitate prevazute de art.16 si 17 din OG 2/2001 .

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contraventie instanța reține că art. 101 alin.3 lit.d din OUG nr. 195/2002: constituie contravenție circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.

În procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 04.12.2014 s-a menționat că la data de 04.12.2014, ora 12,27 petentul a condus autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare_ pe DN11 din localitatea Sântionlunca, jud.C., circulând pe sensul opus de mers. De asemenea, prin manevra sa, petentul a încălcat marcajul longitudinal continuu care desparte cele două sensuri de mers. Abaterile au fost filmate pe hard disk-ul CV 02 al autospecialei de serviciu a poliției rutiere înregistrată cu MAI_.

În ceea ce privește dovada faptelor contravenționale reglementate de OUG nr. 195/2002, art. 109 alin. 2 din acest act normativ prevede „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.

Astfel, la data de 22.04.2015, instanța a procedat la vizionarea înregistrării faptei contravenționale reținută în sarcina petentului, întocmindu-se procesul-verbal de la fila 33 dosar, ocazie cu care s-a constatat faptul că autovehiculul marca Peugeot cu număr de înmatriculare_, la data de 04.12.2014, ora 12,.27 a încălcat marcajul longitudinal continuu printr-o manevră de evitare, intrând ușor pe contrasens, fără însă a depăși vreun autovehicul.

Spre a fi întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.101 alin3 lit.d din OUGnr.195/2002, se impune dovada faptului de a circula efectiv pe sensul opus de mers, în mod voluntar.

Cum din înregistrarea faptei contravenționale reiese că petentul a încălcat marcajul longitudinal continuu printr-o manevră de evitare, intrând ușor pe contrasens, instanța nu poate reține în sarcina sa elementele constitutive ale acestei fapte, motive față de care va dispune anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.12.2014 de către intimat în ceea ce privește fapta reținută în sarcina petentului prevăzută de art.101 alin.3 lit.d din OUG nr.195/2002 și respectiv a măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.

În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută în sarcina sa, prevăzută de art.108 alin.1 lit.d pct.9 din OUG nr.195/2002, instanța față de considerentele mai sus-expuse va constata întrunite elementele constitutive ale acestei fapte și va menține procesul-verbal de contravenție în ceea ce o privește .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de către petentul D. L., domiciliat în S. G., ..19, . împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 04.12.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în S. G., . nr.16, având cod fiscal_.

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.12.2014 de către intimat în ceea ce privește fapta reținută în sarcina petentului prevăzută de art.101 alin.3 lit.d din OUG nr.195/2002 și respectiv a măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.

Menține restul dispozițiilor actului de sancționare atacat.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. OAMA-MEDAKARACSONY I.

Red.MOM/28.05.2015,

Tehnored.KI/28.05.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 722/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE