Plângere contravenţională. Sentința nr. 2225/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2225/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 2225/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDSFG:2015:008._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2225/2015
Ședința publică din data de 18 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. T. M.
GREFIER: B. E. F.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI S. G..
Dezbaterile și cuvântul asupra excepției perimării au avut loc în ședința din data de 11.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.12.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
La data de 30.05.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. G. sub nr._ plângerea contravențională formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI S. G., având ca obiect procesul-verbal de contravenție nr. 05 din 22.04.2014.
Prin Încheierea din data de 15.05.2015, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 C.proc.civ., ca urmare a neîndeplinirii de către petentă a dispozițiilor instanței. Încheierea a fost comunicată părților la data de 27.05.2015.
Potrivit art. 416 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni.
În cauza de față, de la data suspendării, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de șase luni, din vina petentei care s-a dezinteresat de soluționarea acestuia, neefectuând nici un demers pentru îndeplinirea vreunui act de procedură în vederea judecării procesului.
În consecință, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 416 alin. 1 C. proc. civ., neexistând nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 417, 418 C. proc. civ., instanța urmează să constate perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei S. G. sub nr._ formulată de către petenta ., CUI RO_, ORC J_, cu sediul în S. G., ., nr. 8, jud. C., în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI S. G., cod fiscal_, cu sediul în S. G., .. 4, jud. C..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. T. M. B. E. F.
Red: BTM/18.12.2015.
Tehnored: BEF/18.12.2015
4ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2227/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE | Pretenţii. Sentința nr. 1656/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE → |
|---|








