Pretenţii. Sentința nr. 1067/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1067/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 1067/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1067/2015
Ședința publică din 11 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-KOVÁCS I.
GREFIER: B. V.
La ordine fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.3D în contradictoriu cu pârâtul P. B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din data 20.05. 2015, care face parte integrantă din prezenta sentință și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.06.2015, respectiv 11.06.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:
Prin cererea formulată și precizată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 3D, înregistrată sub nr. dosar civil_ /29.12.2014 a fost chemat în judecată pârâtul P. B., solicitându-se instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea sa la plata sumei totale de 3.190,62 lei, din care suma de 2016,46 cheltuieli lunare de întreținere și suma de 903,15 lei penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011 – octombrie 2014.
În motivarea cererii se arată că, pârâtul nu și-a achitat cheltuielile de întreținere, acumulând datorii și deși a fost somat, nu le-a achitat.
În precizarea cererii depusă de reclamantă s-a arătat că, din luna iulie 2010 nu s-a mai achitat la apartamentul nr. 35 aparținând pârâtului și astfel s-a acumulat suma de 812,01 lei incluzând și luna august 2010. S-a arătat că, în tabelul centralizator depus la 15.01.2015 s-au indicat doar penalitățile calculate pe perioada septembrie 2011-octombrie 2014; pretinzându-se că se solicită obligarea pârâtului la întreaga sumă de 3.190,62 lei chiar dacă conține și sume anterioare lunii noiembrie 2011.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 1073, 1090 C.civ.
Pârâtul, deși legal citat cu mențiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat și nici nu a depus întâmpinare, pe parcursul procesului nu a făcut dovada plății restanțelor.
Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Pârâtul deține apartamentul nr. 35, situat în S. G., ., nr. 25, ., imobil locuit de o singură persoană, astfel cum rezultă din tabelul nominal depus de reclamantă la dosarul cauzei.
Pentru cheltuielile comune cu imobilul reclamanta calculează lunar costurile pe acest apartament, pârâtul acumulând restanțe care nu au fost achitate pe parcursul mai multor ani, astfel că reclamanta pentru recuperarea acestora a formulat prezenta.
În susținerea cererii, la solicitarea instanței, a depus tabel defalcat al datoriilor, din care rezultă că, pârâtul, în luna august 2011, avea un sold de 812,12 lei, iar până în luna octombrie 2014 a acumulat restanțe în sumă totală de 1.454,45 lei, perioadă în care a mai făcut plăți în sumă totală de 250 lei, restanțe la care s-au calculat penalități de întârziere de 1.174,16 lei (0,2 %/zi întârziere.
Față de acestea, reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată înregistrată la data de 29.12.2014 deși în precizare a arătat că suma de 3.190,62 lei pretinsă rezultă și prin adăugarea restanțelor avute înainte de luna noiembrie 2011, scadentă în luna decembrie, pentru a se înscrie pretențiile în termenul de prescripție de 3 ani.
Potrivit art. 3 alin. 1 Decret nr.167/1958 și art. 2517 NCCiv dreptul la acțiune pentru pretențiile având ca obiect plata cheltuielilor de întreținere restante, se prescrie în termen de 3 an; acest termen începe să curgă de la data scadentă pentru plata întreținerii lunare; pentru fiecare obligație de plată lunară a cheltuielilor de întreținere, curgând o prescripție diferită (art. 2526 NCCiv).
Raportând perioada de timp pentru care reclamanta solicită acordarea drepturilor bănești restante, la data la care a fost înregistrată prezenta acțiune, instanța constată că termenul de prescripție de 3 ani este împlinit pentru pretențiile aferente lunilor anterioare lunii octombrie 2011 inclusiv (cheltuieli de întreținere și penalități), ca urmare, debitul rezultat din neplata cheltuielilor de întreținere și a penalităților, pe această perioadă de timp nu mai poate fi recuperat de reclamantă, reprezentând suma de 812,01 lei (sold inițial) + 44,35 lei (septembrie 2011) + 40,51 lei (octombrie 2011) = 896,87 lei, precum și penalități pe lunile septembrie și octombrie 2011 în sumă totală de 84,86 lei.
Pentru a opera întreruperea termenului de prescripție este necesară recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, de către cel în folosul căruia curge prescripția, respectiv pârâtul în cauză.
Astfel, după cum rezultă din tabelul defalcat depus de reclamantă, în prezent pârâtul datorează suma de 557,58 lei cheltuieli de întreținere pe perioada noiembrie 2011- noiembrie 2014 și penalități în același cuantum de 557,58 lei, calculate pe aceeași perioadă, întrucât potrivit disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007 - toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari; art. 50 din același act normativ prevăzând că, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Față de cele de mai sus, instanța găsește cererea reclamantei întemeiată, în parte și o va admite, potrivit dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 3D, cu sediul în S. G., .. 25, ., ., C. -_ în contradictoriu cu pârâtul P. B., cu domiciliul în S. G., ., nr. 25, ., ..
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 557,58 lei cheltuieli de întreținere pe perioada noiembrie 2011- noiembrie 2014 și penalități în sumă de 557,58 lei, calculate pe aceeași perioadă.
Respinge restul pretențiilor, ca prescrise.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-Kovács I. B. V.
Red.MKI/11.06.2015
Tehnored.BV/12.06.2015
4 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1585/2015.... | Actiune in regres. Sentința nr. 1110/2015. Judecătoria SFÂNTU... → |
|---|








