Pretenţii. Sentința nr. 422/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 422/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 422/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR.422/2015

Ședința publică din data de 05 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.-M.

GREFIER: R. E.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „DEALULUI 26” în contradictoriu cu pârâta P. O., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care:

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2014 sub nr._ formulată de către ASOCIAȚIA DE P. „DEALULUI 26” s-a solicitat obligarea pârâtei P. O. la plata sumei de 1535,84 lei reprezentând cote de întreținere restante, și a sumei de 4650,54 lei penalități de întârziere.

În motivarea cererii se arată că pârâta în calitate de proprietar al apartamentului nu și-a mai achitat cota-parte din cheltuielile de întreținere și reparații ce-i revin, acumulând datorie de asociația de proprietari. Deși pârâta a fost somat verbal și în scris, acesta a ignorat solicitările reclamantei.

La cerere au fost atașate copii de pe tabel nominal de cheltuieli pe luna octombrie 2014,somație de plată,confirmare de primire somație, proces verbal de Adunare generală 21.07.2011 copie situația a cotelor părți restante și penalități aferente.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 1073 - 1090 C. civ, art. 1516 – 1521 Noul C. civ.

În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.

Pârâta nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată pentru a formula apărări.

La termenul din data de 05.03.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri. Astfel, au fost atașate la dosarul cauzei copii de pe tabel nominal de cheltuieli pe luna octombrie 2014,somație de plată,confirmare de primire somație, proces verbal de Adunare generală 21.07.2011 copie situația a cotelor părți restante și penalități aferente.

La data de 19.12.2014 reclamanta a depus la dosar modalitatea de calcul conform căreia penalitățile sunt mai mari decât debitul.

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța reține că pârâta este proprietară a apartamentului situat în S. G., ., ., ..

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv tabel nominal privind cheltuielile comune datorate către Asociația de proprietari, rezultă că pârâta nu și-a achitata în totalitate obligațiile bănești față de asociație reprezentând cheltuieli de întreținere precum și penalitățile aferente perioadei martie 2013 – octombrie 2014.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, art. 50 din același act normativ prevăzând că „asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

În cauza de față, având în vedere dispozițiile legale arătate, precum și faptul că pârâta nu s-a conformat obligațiilor de a contribui la cheltuielile comune datorate asociație timp de mai mult de 90 de zile de la stabilirea acestora, instanța constată că solicitarea reclamantei de obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere neachitate aferentă perioadei martie 2013 – octombrie 2014 este întemeiată.

Referitor la suma datorată cu acest titlu, din tabelul defalcat privind cheltuielile de întreținere, rezultă că suma acestora aferentă perioadei pentru care s-a solicitat obligarea pârâtei la plată, este de 1.535,84 lei. Având în vedere aceste aspecte, instanța urmează să admită cererea în limita acestei sume.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În conformitate cu aceste prevederi, prin Procesul-verbal din data de 21.07.2011 s-a stabilit calcularea penalităților de întârziere în cazul neachitării la termen a obligațiilor de a contribui la cheltuielile comune, cuantumul acestora fiind de 0,15% pe zi de întârziere.

Astfel, având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere la termen, plățile efectuate fiind imputate asupra cheltuielilor restante și a celor curente, precum și faptul că prin actele constitutive ale asociației de proprietari s-a prevăzut expres calcularea penalităților în cazul neachitării cotelor de contribuție în termen de 30 de zile, instanța apreciază că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere aferentă perioadei martie 2013 – octombrie 2014 este întemeiată.

Și cu privire la aceste sume datorate, instanța va avea în vedere perioada pentru care se solicită, precum și faptul că în conformitate cu normele indicate cuantumul lor nu poate depăși debitul cu privire la care se calculează, motiv pentru care, ținând seama de valorile indicate în tabelul defalcat depus de reclamantă va obliga pârâta la plata sumei de 1535,84 lei cu acest titlu.

În consecință, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1535,84 lei reprezentând debit restant contravaloare cheltuieli de întreținere aferentă perioadei martie 2013 – octombrie 2014 precum și a sumei de 1535,84 lei reprezentând penalități de întârziere aferente și va respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea precizată formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „DEALULUI 26” cu sediul în S. G., ., ., jud. C. C._ în contradictoriu cu pârâta P. O. cu domiciliul în S. G., ., ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.535,84 lei reprezentând debit restant contravaloare cheltuieli de întreținere aferentă perioadei martie 2013 – octombrie 2014 precum și a sumei de 1.535,84 lei reprezentând penalități de întârziere aferente.

Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune al Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A.-M. R. E.

Red.G.A.M./25.03.2015

Tehnored.R.E./25.03.2015

4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 422/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE