Uzucapiune. Sentința nr. 420/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 420/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 420/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 420/2015
Ședința publică din data de 05 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. A.-M.
GREFIER:R. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâții V. C.,F. Z., C. A. și ., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă din partea reclamantul lipsă, avocat I. Z. Eszter, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată depusă la dosar, răspunsurile la interogatoriu din partea Primăriei comunei O..
Reprezentanta reclamantului arată că a luat cunoștință de conținutul răspunsului la interogatoriu și nu mai are alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat.
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța, declară deschisă dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părții prezente.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată,să se constate că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra cotei de 2/8 parte a imobilului înscris în C.F. nr._ O.,să se dispune intabularea în Cf a dreptului de proprietate,să se dispune rectificarea suprafeței imobilului înscris în C.F nr._ O. (c.f. vechi nr. 945 Lisnău) la cea real existentă pe teren de 2035 mp. așa cum rezultă din expertiza topografică depusă la dosar, să se dispune intabularea conform acestei rectificări, fără cheltuieli de judecată.
Pe fondul cauzei arată că din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii conform Decretului de Lege nr. 115/1938, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.08.2014 sub nr._ reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâții V. C., F. Z., C. A., și ., a solicitat să se dispună rectificarea suprafeței imobilului înscris în C.F nr._ O. (c.f. vechi nr. 945 Lisnău) sub nr. crt. A1, top 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1080 mp., în suprafață totală de 1829 mp, la cea real existentă pe teren de 2035 mp., astfel: top. 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1286 mp și să se constate, că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 2/8 parte a imobilului înscris în C.F. nr._ O. (c.f. vechi nr. 945 Lisnău) sub nr. crt. A 1, top 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1080 mp., în suprafață totală de 1829 mp, și sub nr. crt. A1.1 top 465 casă de lemn prin uzucapiune.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că Imobilul înscris în c.f. nr._ O. (c.f. vechi nr. 945 Lisnău) sub nr. crt. Al, top 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1080 mp., în suprafață totală de 1829 mp, și sub nr. crt. A 1.1 top 465 casă de lemn, este situat în intravilanul comunei O., în satul Lisnău, sub nr. administrativ 193, jud. C..
Reclamantul mai arată că întregul imobil a fost cumpărat de el în anul 1993 și de la cumpărare, întregul imobilul este folosit de el sub nume de proprietar, în mod continuu, neîntrerupt și netulburat, de mai mult de 20 de ani de la moartea lui C. A. (născută Kerekes A.), decedată la data de 13 octombrie 1980, proprietar tabular asupra cotei de 2/8 parte a imobilului din litigiu.,
Așa cum rezultă din documentația tehnică cadastrală privind identificarea imobilului obiect al litigiului, efectuat de N. L.-Ș., anexată prezentei, întinderea suprafeței imobilului sus menționat este mai mare decât cea înscrisă în c.f, suprafața totală scriptică fiind de 1829 mp., iar cea reală de 2035 mp.
Reclamantul menționează faptul că această majorare nu lezează dreptul de proprietate al niciunui dintre vecini iar limitele de hotar existente sunt recunoscute de toți vecinii, fapt confirmat de pârâți prin semnarea procesului verbal de vecinătate, anexată cererii de chemare în judecată.
Reclamantul mai arată că pârâții V. C., F. Z., C. A., și . sunt chemați în judecată exclusiv pentru capătul de cerere privind rectificarea suprafeței imobilului din litigiu, care în realitate este mai mare decât evidențierea în c.f. și care nu și-a schimbat nici suprafața sa și nici conformația sa de-a lungul deceniilor, hotarele fiind nemodificate.
În drept reclamantul își întemeiază acțiunea pe disp. art. 28 din Legea 115/1938, Legea 7/1996, Ordinul ANCPI nr. 785/2011, Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în carte funciară.
În probațiune s-a depus la dosarul cauzei, extras de CF, certificat de atestare fiscală, adeverințe, certificat de deces, acte de stare civilă, expertiză tehnică topografică extrajudiciară.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâții V. C., F. Z., C. A., și . au depus întâmpinare prin care arată că sunt de acord cu acțiunea reclamantului și că prin rectificarea suprafeței nu se lezează dreptul lor de proprietate.
La termenul din data de 04.12.2014 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu martori.
La termenul din data de 22.01.2015 au fost audiați martorii R. J. și N. L. Ș., declarația acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
Asupra imobilului înscris în C.F. C.F nr._ O. (c.f. vechi nr. 945 Lisnău) sub nr. crt. A1, top 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1080 mp., în suprafață totală de 1829 mp, sunt proprietari tabulari Kerekes A. în cotă de 2/8 parte și reclamantul B. I. în cotă de 3/8 parte
Din certificatul de deces . nr._, rezultă că C. A. (născută Kerekes), a decedat la data de 14.10.1980.
Instanța va dispune rectificarea imobilului înscris C.F nr._ O. (c.f. vechi nr. 945 Lisnău) sub nr. crt. A1, top 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1080 mp., în suprafață totală de 1829 mp, conform raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de N. L. Ș., după cum urmează, top. 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1286 mp
Instanța constată că de la începutul anului 1993, imobilul înscris în C.F nr._ O. (c.f. vechi nr. 945 Lisnău) sub nr. crt. A1 top. 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1286 mp este folosită în mod continuu, neîntrerupt, public, netulburat și sub nume de proprietar de către reclamantul Berecki I. .
Așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați în cauză, imobilul a fost folosit încă din anul 1993 de reclamant.
Din extrasele CF depus la dosarul cauze și din certificatul de deces instanța reține proprietara tabulară a cotei de 2/8 parte a decedat în anul 1980 și, motiv pentru care instanța reține că reclamantul stăpânește de mai bine de 20 de ani după decesul proprietarului tabular imobilul.
Instanța urmează să admită acțiunea pentru motivele care vor fi arătate în continuare:
Astfel, potrivit art. 28 al. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de întabulare a dreptului de proprietate, având în vedere prevederile art. 20 din Legea nr. 7/1996 potrivit cărora dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil, instanța urmează să dispună întabularea a celor dispuse mai sus în evidențele de publicitate imobiliară.
De asemenea, se va lua act că reclamantul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamantul B. I., CNP_, domiciliat în mun. Sf. G., ., ., ., împotriva pârâților V. C., domiciliat în corn. O., ., jud. C., F. Z., domiciliat în corn. O., ., jud. C., și C. A., domiciliat în corn. O., ., jud. C., ., cu sediul în ., .. 75, jud. C..
Dispune rectificarea suprafeței imobilului înscris în C.F nr._ O. (c.f. vechi nr. 945 Lisnău) sub nr. crt. A1, top 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1080 mp., în suprafață totală de 1829 mp, la cea real existentă pe teren de 2035 mp., astfel: top. 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1286 mp.
Constată că reclamantul B. I., a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra cotei de 2/8 parte a imobilului înscris în C.F. nr._ O. (c.f. vechi nr. 945 Lisnău) sub nr. crt. A 1, top 464 grădină de 421 mp, top. 465 curți, construcții de 328 mp, top. 466 grădină de 1080 mp., în suprafață totală de 1829 mp, și sub nr.crt. A1.1 top 465 casă de lemn.
Dispune întabularea dreptului de proprietate în CF pe numele reclamantului cu titlu de uzucapiune.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sf. G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. A.-M. R. E.
Red.G.A.M./11.03.2015
Tehnored.R.E./11.03.2015
7 exp.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 276/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE | Pretenţii. Sentința nr. 422/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE → |
|---|








