Pretenţii. Sentința nr. 480/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 480/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 480/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 480/2015
Ședința publică din data de 16 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: B. K. AGOTA
GREFIER: E. K.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamantul R. D. în contradictoriu cu pârâtul ., având ca obiect pretenții civile.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru data de 10 martie 2015, 13 martie 2015 respectiv 16 martie 2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07.2014 sub nr._ reclamantul R. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta .:
- să se constate că caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul de credit garantat cu ipotecă nr._/27.03.2008 încheiat între părți potrivit cu care:
- banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii, prevăzut la art. 3 lit. d din condițiile speciale
- banca percepe comision de risc (denumit ulterior comision de administrare) de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit, conform art. 5 lit. a din condițiile speciale
aceste clauze fiind nule absolut
- obligarea pârâtei la repunerea părților în situația anterioară și pe cale de consecință la restituirea prestațiilor încasate în temeiul clauzelor nule, respectiv suma de_,55 CHF percepută în plus de bancă la momentul iunie 2014 reprezentând comision risc/administrare dar și celelalte sume care se vor pretinde de bancă pe viitor
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei ce va fi stabilit la petitul doi calculate din momentul promovării acțiunii și până la rambursarea efectivă
- să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4 din condițiile generale din convenția de credit nr._/27.03.2008 ce obligă clientul să plătească toate ratele, dobânzile și comisioanele în moneda în care a fost acordat creditul – CHF subpunct 4.1., respectiv la un curs valutar diferit de cel subpunct 4.3. potrivit cu are eventualele diferențe de curs valutar sunt și vor fi suportate de împrumutat, banca având dreptul dar nu și obligația de a efectua, dacă este cazul, schimbul valutar în numele și pentru împrumutat
- repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumelor ce reprezintă diferență de curs valutar ce a fost aplicată tuturor ratelor și comisioanelor achitate – în sumă de_,50 lei potrivit modului de calcul efectuat până în iunie 2014 precum și ce vor fi încasate în continuare
- obligarea pârâtei să încaseze contravaloarea ratelor în echivalent în lei al valorii ratei stabilite în CHF calculul urmând să se facă prin aplicarea cursului de schimb RON – CHF de la data acordării împrumutului și anume 10.05.2007, cursul valutar fiind de 2,21 lei pentru 1 CHF
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 27.03.2008 părțile au încheiat contractul de credit garantat cu ipotecă rang I nr._/27.03.2008 prin care reclamantul a beneficiat de un împrumut de_ CHF pe o perioadă de 300 luni cu o dobândă de acordare de 3,99% pe an.
În condițiile speciale ale convenției se regăsesc printre altele comisioane pe care pârâta urma să le perceapă, comision de risc, comision de rambursare în avans, comision de analiză, comision administrare garanții. În condițiile OG nr. 50/2010 contractul a fost revizuit din oficiu de bancă.
În continuare partea învederează că actul a fost încheiat datorită faptului că reprezentanții băncii au insistat că este un credit deosebit de avantajos, dobânda fiind de 3,99% pe an. Contractul a fost prezentat părții doar în ziua semnării.
Contractul este sub incidența Legii nr. 193/2000, în cauză fiind incidente și prevederile art. 4 privind clauzele abuzive, în raport de clauzele solicitate a fi anulate.
Prin perceperea unui comision de administrare (intitulat inițial comision de risc) pârâta a urmărit să pună în sarcina reclamantului toate riscurile contractului posibile și viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu în cazul în care riscurile nu s-ar produce la scadență. Or, inclusiv din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că riscurile cu privire la căderea pieței imobiliare sunt independente de comportamentul clienților și nu pot fi imputate acestora.
Clauza este abuzivă și în ceea ce privește fluctuația dobânzilor, fiind necesare prezentarea unor situații clare, corespunzător descrise care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că dacă acea situație se va produce dobânda va fi mărită. Totodată motivul trebuie să fie suficient de clar, ca în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea diferitelor clauze instanța să aibă posibilitatea realizării controlului judiciar.
Referitor la solicitarea privind aplicarea cursului valutar de la data contractării creditului, se arată că obligarea plății ratei la cursul zilei este o clauză abuzivă, conferind un avantaj semnificativ băncii. O astfel se clauză s-a considerat abuzivă în cauza C26/2013 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010.
În temeiul art. 29 lit. f din OUG nr. 193/2000 cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.
La data de 31.10.2014 pârâta a depus întâmpinare invocând:
- excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate de mai mult de trei ani,
- pe fond s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune se arată că dreptul de a solicita anumite prestații în baza anulării actelor care stau la baza primirii acestora se prescrie în termen de 3 ani de la data când s-a produs fapta prejudiciabilă. Acțiunea privind restituirea prestației este o acțiune separată față de cea care tinde la anularea contractului. Data de la care începe să curgă prescripția este data producerii faptei, respectiv data la care suma s-a plătit. Acțiunea fiind formulată la data de 10.07.2017 reclamantul nu se află în termen pentru solicitarea restituirii sumelor, termenul de prescripție începând să curgă de la data de 27.03.2008.
În ceea ce privește fondul se arată că sunt îndeplinite prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind obligația de transparență și de a nu stipula clauze abuzive. Clauzele contractuale sunt clare, fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu este necesar cunoștințe de specialitate. Rolul și educația consumatorilor nu cade exclusiv pe umerii comercianților care nu se pot substitui unor educatori financiari ai întregii populații.
Urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, conformându-se procedurii prevăzute de acest act normativ banca a procedat la implementarea dispozițiilor ordonanței începând cu data de 20.09.2010 în sensul aducerii clauzelor contractuale în acord cu prevederile noului act normativ. Astfel, începând cu 20.09.2010 trebuie să se raporteze la un contract care a fost modificat tacit prim implementarea actului adițional nr. 1 conform OUG nr. 50/2010.
Așadar, se apreciază că petitele acțiunii sunt nefondate, fiind respectate prevederile Legii nr. 193/2000 și OUG nr. 50/2010.
În continuare s-a invocat jurisprudența în materie, reținându-se că pe calea acțiunii în constatare nu se pot critica clauzele privind comisioanele, având în vedere că acestea sunt parte integrantă a prețului contractului de credit și sunt exceptate de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. În mod cert atunci când a angajat creditul reclamantul a cunoscut suma lunară de rambursat, în care era inclus și comisionul de risc, parte integrantă a prețului împrumutului reflectat în programul plății.
În ceea ce privește clauza privind majorarea dobânzii, s-a arătat că de la data angajării creditului și până în momentul de față nivelul dobânzii a scăzut, iar interesele reclamantului nu au fost afectate.
Referitor la comisionul risc/administrare s-a arătat că nu se poate susține că nu a avut loc o negociere directă cu consumatorul, obligația de transparență, de a nu stipula clauze abuzive, fiind respectată, iar clauza nu creează nici un dezechilibru.
Petitele privind reconversia creditului în moneda națională nu este întemeiată, cuantumul sumei împrumutate și moneda în care aceasta a fost acordată au fost aspecte ce au ținut de libera apreciere a reclamantului. Banca nu are nicio influență asupra stabilirii cursului valutar, iar împrumutatul a primit suma împrumutată în moneda solicitată. Contractul de credit valutar conține un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 288/2010, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, C. proc. civ.
La data de 13.11.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterea acțiunii.
În ceea ce privește excepția se arată că prescripția începe să curgă de la data constatării caracterului abuziv al clauzei. Referitor la fond au fost reiterate argumentele și susținerile prezentate în cerere.
La termenul din data de 17.12.2014 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și interogatoriul părților.
Astfel, pe parcursul soluționării litigiului au fost atașate la dosar copii de pe act de identitate, convenție de credit nr._/27.03.2008, desfășurător rate, contract de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 932/27.03.2008, extras cont, situație calcul comisioane, ordin schimb valutar, jurisprudență în materie, lucrare științifică.
La data de 06.11.2014 s-a depus la dosar răspunsul la interogatoriul administrat pârâtei.
La termenul din data de 04.02.2015 a fost administrată proba cu interogatoriul reclamantului, răspunsurile acestuia fiind consemnate și atașate la dosar.
La același termen pârâta a depus note de ședință privitor la calcularea sumelor reprezentate de comision risc/administrare.
La termenul din data de 04.03.2015 instanța a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune și a reținut cauza spre soluționare pe excepție și pe fond.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, se reține că prin prezenta cerere s-a solicitat și restituirea sumei achitat de către reclamanți cu titlu de comision risc/administrare și dobânda legală aferentă.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”, art. 12 prevăzând că „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.
În ceea ce privește termenul de prescripție art. 3 alin. 1 din același act normativ prevede că acesta este de 3 ani, începând să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, astfel cum prevede art. 7 alin. 1.
În cauză se reține că solicitarea privind restituirea sumei formează petit subsecvent cererii privind constatarea nulității clauzelor contractuale în temeiul cărora aceste sume au fost achitate de partea reclamantă. Cu toate aceste, ele nu se confundă, având regim juridic distinct inclusiv sub aspectul prescriptibilității. Or, în aceste condiții se apreciază că indiferent de natura nulității actului, respectiv a clauzei contractuale, solicitarea privind restituirea prestațiilor îndeplinite în temeiul unei astfel de convenții este supusă prevederilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la data nașterii dreptului la acțiune, moment de la care urmează a se calcula termenul de prescripție prevăzut de art. 3 din același act normativ, se va avea în vedere că potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”, alin. 2 prevăzând că „dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei”.
Or, având în vedere că solicitarea privind restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui act juridic anulat sau a cărui nulitate absolută a fost constatată are natura juridică a unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără just temei, instanța apreciază că în cauză devin aplicabile prevederile sus citate, data de la care urmează a fi calculată prescripția fiind determinat de art. 8.
În consecință, reclamantul cunoscând atât paguba, respectiv suma achitată în plus și solicitată a fi restituită, cât și cel care răspunde de ea, respectiv societatea bancară beneficiară încă de la data efectuării plății, instanța constată că termenul de prescripție începe să curgă de la această dată.
Însă, urmează a se avea în vedere că suma solicitată de reclamant reprezintă cuantumul achitat de către acesta cu titlu de comision risc/administrare și diferență curs valutar cu începere de la data încheierii contractului.
Or, pentru considerentele arătate, se constată că pentru sumele achitate anterior datei de 10.07.2011 – trei ani anterior datei formulării cererii - termenul de prescripție de trei ani s-a împlinit.
Prin susținerile formulate partea reclamantă a solicitat respingerea excepție și sub aspectul că termenul de prescripție începe să curgă de la data constatării caracterului abuziv al clauzelor. Însă, pentru considerentele arătate în precedente instanța nu poate reține aceste aspecte ca întemeiate. Cum s-a arătat deși există o legătură între cele două petite, fiecare își păstrează propria natură juridică și propriul regim juridic sub aspectul prescriptibilității.
În consecință, instanța urmează să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor reprezentând comision de risc (comision administrare) și dobânda aferentă conform pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convențiilor de credit nr._ încheiat la data de 27.03.2008, achitate anterior datei de 10.07.2011 și va respinge petitul ca prescris.
Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, se reține că la data de 27.03.2008 părțile au încheiat contractul de credit nr._ prin care reclamantul a beneficiat de un credit acordat de pârâtă, cu obligația primului de a restitui suma datorată conform prevederilor contractuale.
Potrivit pct. 3.5. din „condițiile generale” și care face parte integrantă din contractul încheiat de părți „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”. Conform pct. 5 lit. a din „Condițiile speciale” ale aceleiași convenții „comisionul de risc” reprezintă „0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit”.
Prin prezenta cerere, reclamantul au solicitat să se constate existența clauzei abuzive în ceea ce privește aceste clauze înserate în convenție.
Din susținerile părților rezultă că prin implementarea actului adițional nr. I cu începere de la data de 20.09.2010 părțile au convenit asupra modificării unor clauze contractuale. Așadar, s-a prevăzut eliminarea comisionului de risc, acesta fiind înlocuit cu comision de administrare.
Astfel, din notele de ședință depuse de către pârâtă rezultă că pentru contractul de credit nr._/27.03.2008, în perioada 22.04.2008 – 22.07.2010 s-a achitat cu titlu de comision risc suma de 4249,05 CHF. Ulterior în perioada 23.08.2010 – 22.12.2014 s-a încasat cu titlu de comision administrare suma de 7282,48 CHF.
Conform art. 36 din OUG nr. 50/2010 „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobândă penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Însă, având în vedere că ulterior datei de 20.09.2010 comisionul de risc, calculat anterior în temeiul prevederilor art. 5 lit. a din condițiile generale ale contractului de credit a fost în esență transformat în comision de administrare și perceput în continuare, fiind vorba în realitate de o modificare a denumirii comisionului, neintervenind o transformare în substanța acestuia, instanța urmează a analiza incidența prevederilor Legii nr. 193/2000 în raport de clauza care prevede obligativitatea achitării comisionului de risc (ulterior redenumit comision administrate).
Așadar, se reține că potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000 (în forma în vigoare la data încheierii convenției) „consumatorii prejudiciați prin contractele încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”.
Rezultă așadar, că instanța este abilitată a cerceta dacă prin convențiile încheiate între consumatori și comercianți au fost respectate prevederile de principiu stabilite de actul normativ indicat, respectiv de a analiza caracterul clauzelor cuprinse în acest convenții, putându-se pronunța asupra caracterului abuziv al acestora.
De asemenea, se reține că potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „în sensul prezenței legi, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care încheie un contract în afara activității lor autorizate, profesionale sau comerciale”. Pe de altă parte alin. 2 al același dispoziții definește comerciantul ca „orice persoană fizică sau juridică ce încheie un contract în cadrul unei activități autorizate, comerciale sau profesionale”.
Raportând aceste cerințe la subiecții raportului juridic dedus judecății, instanța apreciază că actul juridic încheiat între aceștia și supus analizei instanței face parte din categoria contractelor prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, fiind în prezența unei convenții încheiate între comerciant și consumator.
Referitor la caracterul abuziv al unor clauze, instanța reține că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
În continuare, prin alin. 2 s-a prevăzut că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Tot astfel, se reține că prin Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 au fost enumerate exemplificativ clauze care potrivit legii sunt abuzive, la alin. 1 lit. i stabilindu-se că are un asemenea caracter clauza care „obligă consumatorul la plata unor sume disproporționate de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant”.
Raportat aceste prevederi la cauza de față și mai exact la clauza privind obligarea consumatorului la plata unui comision de risc/administrate pe parcursul derulării raportului juridic născut între părți, se reține, în primul rând că obligativitatea achitării acestui comision a fost prevăzut printre condițiile generale ale convenției – pct. 3.5 – putându-se aprecia astfel că, în esență, suntem în prezența unei convenții preformulate, standard. Într-adevăr, cuantumul comisionului la care partea a fost obligată, mai exact modalitatea de determinare a valorii acestuia, a fost stabilită în cadrul condițiilor speciale la convenție, prevederi însușite de către beneficiarul împrumutului prin semnătură. Însă, aceste aspecte nu sunt de natură a înlătura caracterul standard al convenției și implicit al clauzei, din moment ce achitarea sau neachitarea comisionului nu a fost supus negocierii părților, fiind obligatoriu pentru parte plata acestuia.
În consecință, se apreciază că, în prezenta cauză, clauza analizată, respectiv obligativitatea plății de către reclamanți a unui comision de risc/administrare reprezentând 0,26% aplicat la soldul creditului și plătibil lunar pe toată durata de derulare a raportului juridic se încadrează în categoria clauzelor prevăzute de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, apreciate de către legiuitor ca nefiind negociată.
Referitor la cea de a doua cerință prevăzută de art. 4 alin. 1 din același act normativ, se reține că prin prevederea contractuală supusă analizării partea a fost obligată la plata unei sume de bani lunare și pe toată perioada stabilită pentru rambursarea creditului. În ceea ce privește cuantumul, din graficul de rambursare a creditului rezultă că suma lunară datorată cu titlu de comision risc/administrare este echivalent valoric cu aproximativ jumătate din rata lunară reprezentând debit principal și aproximativ 70% din valoarea dobânzii lunare datorate.
Tot astfel, se reține că acest comision a fost stabilit în sarcina împrumutatului, alături de obligația de restituire a debitului principal eșalonat pe rate lunare cât și a dobânzii curente. Pe lângă aceste obligații evidențiate și în graficul de rambursare și a căror plată este prestabilită și incumbă consumatorului lunar, prin aceeași convenție a fost reglementată și datorarea dobânzilor penalizatoare în caz de întârziere în plată, comision de analiză dosar credit, comision de rambursare în avans, comision de administrare garanții, comision de rezervă minimă obligatorie, comision monitorizare poliță de asigurare, comision pentru modificarea perioadei de rambursare.
Or, în aceste condiții se apreciază că impunerea în sarcina consumatorului a plății comisionului de risc/administrate în suma arătată și în condițiile în care există stabilite în sarcina acestuia și plata altor comisioane, dobânzi, penalități este de natură a conduce la un dezechilibru semnificativ între contraprestațiile părților.
În aceeași ordine de idei se va avea în vedere și faptul că deși nu se confundă de tot, atât comisionul de risc/administrare cât și dobânda aferentă creditului au aceeași finalitate, reprezentând în esență „costul serviciilor” de care persoanele împrumutate beneficiază din partea băncii. Ambele se datorează pentru același serviciu, respectiv acordarea creditului, iar distincția dintre cele două nu este clar determinată astfel cum impun exigențele art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Tot astfel, se reține că prin susținerile formulate pârâta a justificat existența comisionului prin faptul că pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, datorat fie imposibilității restituirii creditului de către beneficiari, fie de cel legat de fluctuațiile pieței sau căderea pieței imobiliare.
Însă, aceste aspecte nu sunt de natură a justifica obligația plății sumelor datorate cu titlu de comision de risc/administrare, fără ca acestea să creeze o discrepanță între obligațiile părților, în condițiile în care prin aceeași convenție părțile au stabilit dobânzi penalizatoare în caz de neplată sau întârziere în plată. Nici susținerile în legătură cu fluctuațiile pieței nu pot fi avute în vedere și de natură a legitima stabilirea comisionului, din moment ce aceste aspecte sunt străine de eventualul comportament al părții cocontractante. Or, în aceste condiții, impunerea doar în sarcina uneia dintre părți a suportării unor costuri determinate de aspecte total independente de conduita acestuia este de natură a conduce la un dezechilibru contractual în ceea ce privește natura și caracterul obligațiilor asumate.
În consecință, pentru argumentele prezentate în precedente, constatându-se că în cauză, raportat la comisionul de risc/administrate prevăzut în dispozițiile contractuale arătate sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 și implicit art. 1 lit. i din Anexa la acest act normativ, instanța apreciază că suntem în prezența unei clauze abuzive.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 „clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua”.
Având în vedere constatarea caracterului abuziv, precum și prevederile art. 6 arătate în precedente, instanța urmează să constate nulitatea absolută a clauzelor referitoare la comisionul de risc înscrise la pct. 3.5 din Condițiile generale și la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit încheiate de părți.
Referitor la capătul de cerere privind restituirea sumei reprezentând contravaloarea comisionului de risc/administrate achitat de reclamant către pârâtă instanța va avea în vedere în primul rând că aceste sume se solicită până la data de 23.06.2014.
Tot astfel, se reține că pentru restituirea sumelor achitate anterior datei de 10.07.2011 instanța urmează să constate intervenită prescripția, respingând petitul ca fiind prescris.
Însă, referitor la cuantum din notele de calcul prezentate de părți și Planul de rambursare al creditului rezultă că suma aferentă perioadei avute în vedere, respectiv 22.07.2011 – 23.06.2014, achitat cu titlu de comision risc/administrate, este de 4914,69 CHF.
Astfel cum s-a arătat potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000 consumatorii prejudiciați au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dreptul comun.
Tot astfel se reține că regimul juridic al nulității actelor juridice civile este guvernat de principiul retroactivității efectelor nulității și principiul repunerii în situația anterioară. Așadar, nulitatea urmează a produce efecte nu doar de la data constatării sau dispunerii sancțiunii, ci însăși de la data încheierii actului. În consecință tot ce s-a executat în baza actului juridic anulat este supusă restituirii, desigur în limita prescriptibilității acțiunii în restituire.
Raportat aceste prevederi la prezenta cauză și constatându-se că prevederile înserate la pct. 3.5 din Condițiile generale și la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._ încheiat la data de 27.03.2008 sunt nule, instanța apreciază că solicitarea reclamantului de restituire a sumei achitate în temeiul acestei clauze în cuantum de 4914,69 CHF calculată pe perioada 22.07._14 este întemeiată.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a solicitat respingerea petitului, învederându-se că fiind în prezența unei convenții cu executare succesivă, nulitatea produce efecte doar pentru viitor, serviciile prestate până la data constatării nulității nefiind supuse repetițiunii. Însă, instanța nu poate reține aceste susțineri ca întemeiate. Într-adevăr, în cazul actelor juridice bilaterale și sinalagmatice cu executarea succesivă, nulitatea produce efecte doar pentru viitor. Tot astfel se reține că, în cauza de față, prin convenția încheiată s-a prevăzut restituirea creditului eșalonat în rate lunare.
În același timp însă, trebuie reținut că actul juridic încheiat de părți nu este prin esență o convenție cu executare succesivă, motiv pentru care în caz de constatare a nulității a convenției sau a unor clauze a acesteia nulitatea va produce efecte și pentru trecut.
De asemenea, se apreciază că și petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente debitului principal este întemeiată, pentru respectarea principiului restabilirii situației anterioare și reparării integrale a prejudiciului creditorul având dreptul și la beneficiul nerealizat ca urmare nerestituirii sumei. Însă, urmează a se avea în vedere că potrivit art. 1088 alin. 2 C. civ. aceste daune – interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Având în vedere aceste aspecte, precum și de solicitarea părții reclamante de acordare a dobânzilor legale, instanța va admite petitul și va obliga pârâta la plata dobânzilor legale de la data formulării cererii, respectiv 11.07.2014 și până la plata integrală a debitului.
Referitor la petitul privind constarea caracterului de clauză a abuzivă a prevederilor contractuale înserate la art. 3 lit. d din condițiile speciale, se reține că potrivit acestora s-a stabilit că „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.
Considerentele expuse în ceea ce privește comisionul risc/ administrare urmează a fi avute în vedere și în ceea ce privește clauza inserată la pct. 3 lit. d din „condițiile speciale” parte integrantă a contractului.
De asemenea, în legătură cu aceste prevederi contractuale se reține că potrivit Anexa nr. 1 alin. 1 lit. a la Legea nr. 193/2000 sunt calificate de lege ca și abuzive clauzele care „dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract”.
Însă, „prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia contractul”.
Rezultă așadar, că pentru ca o modificare a convenției în ceea ce privește majorarea sau reducerea ratei dobânzii ori altor taxe sau comisioane, să nu fie considerată abuzivă este necesar îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind existența unei notificări prealabile a debitorului și posibilitatea acestuia de a solicita desființarea în cazul în care nu este de acord cu amendamentul, precum și existența unei motivații întemeiate care să justifice pe deplin modificare.
Astfel, cum s-a arătat în cele precedente, prin pct. 3 lit. d din „condițiile speciale” s-a prevăzut că banca are dreptul de a revizui rata dobânzii curente, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.
Analizând prezenta clauză raportat la prevederile legale enunțate de Legea nr. 193/2000, instanța reține că sub aspectul primei cerințe, respectiv existența unei notificări prealabile sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile arătate. Cum s-a arătat în cele precedente, prin convenția încheiată s-a statuat că modificarea valorii dobânzii se va comunica consumatorului, rata noii dobânzi fiind aplicată de la data comunicării.
Însă, în cauză nu se poate reține îndeplinirea celei de a doua cerințe, părțile neprevăzând dreptul împrumutatului de a rezilia contractul în situația în care nu este de acord cu noile prevederi contractuale.
În ceea ce privește ultima cerință, s-a prevăzut prin contractul încheiat de părți, posibilitatea modificării factorilor indicați „în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară”.
Însă, urmează a se avea în vedere că prevederile alin. 1 lit. a din Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 prevăd posibilitatea modificării unilaterale doar în situația existenței unei „motivații întemeiate”, motive însă care trebuie prevăzute în contract și descrise ca atare în însăși convenția încheiată de părți, pentru ca în prealabil clientul să aibă posibilitatea de a ști care sunt situațiile concrete și efective în care va trebui să suporte a majorare a dobânzilor.
Or, justificarea posibilității de modificare unilaterală a valorii factorilor avuți în vedere „în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară” nu îndeplinește cerința de a constitui o motivație întemeiată, în măsura în care în însăși convenția de creditare încheiată de părți nu au fost prevăzute și evidențiate concret aspectele și situațiile care pot conduce la necesitatea modificării. Justificare prevăzută în contract este una generală și ambiguă, putând fi influențată de o . factori, partea cocontractantă neavând posibilitatea de a prevedea clar și determinat care anume situații pot conduce la intervenirea unor majorări.
Așadar, se apreciază că în cauză nu este îndeplinită nici această cerință impusă de lege, motiv pentru care văzând prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu dispozițiile alin. 1 lit. a din Anexa nr. 1 la acest act normativ, instanța apreciază că suntem în prezența unei clauze abuzive în ceea ce privește posibilitatea majorării unilaterale a ratei dobânzii curente, impunându-se constatarea nulității absolute a acesteia.
Referitor la petitele privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4 din condițiile generale ale convenției de credit privitoare la obligativitatea plății de a achita ratele, dobânzile și comisioanele în moneda în care creditul a fost acordat – CHF –; obligarea pârâtei la încasarea ratelor, dobânzilor și comisioanelor în echivalentul în lei al valorii ratei stabilite în CHF în raport de cursul valutar de la data încheierii convenției, precum și restituirea diferenței derivate din modificarea cursului valutar între data contractării și data formulării cererii, se reține că prin art. 1 lit. b și c din „condițiile speciale” parte integrantă a contractului de credit nr._/27.03.2008 s-a prevăzut acordarea împrumutului în sumă de 60.000 CHF.
Potrivit pct. 4.1. din „condițiile generale” la același contract de credit „orice plată efectuată în baza convenției se va face în moneda creditului (…)”.
În ceea ce privește caracterul clauzei, instanța urmează a avea în vedere că prin răspunsul la interogatoriul administrat reclamantul a arătat că „mi s-a spus la data respectivă că francul este o monedă foarte stabilă. Mi s-a prezentat un calcul care la vremea respectivă era avantajos pentru toată perioada. Calculul era în raport de valoarea CHF la data respectivă, 1 CHF fiind aproximativ 1,8 lei”.
Rezultă așadar, că la data încheierii convenției reclamantul avea cunoștință de moneda în care creditul a fost acordat și în care ratele urmează a fi achitate.
Tot astfel, prin răspunsurile acordare reclamantul a arătat că „mi s-a spus că la creditele în lei sau euro nu m-aș putea încadra. Pentru euro mi s-a spus că nu ar fi mare diferența față de rate de la BCR. Acesta în CHF a fost cel mai avantajos și era pentru, pentru cel puțin un an”.
Or, în aceste condiții se apreciază că nu se poate reține existența unei clauze abuzive, beneficiarului împrumutului fiindu-i prezentate mai multe produse, acesta alegând pe cel care îl avantaja.
Nu în ultimul rând se reține că au încheiat convenția fără a exista posibilitatea pentru oricare dintre cocontractanți, fie este vorba de unitatea bancă, fie de persoana împrumutată de a modifica unilateral prevederile cu privire la moneda în care creditul urmează a fi restituit. Inclusiv prin prevederile pct. 4.2 din „condițiile generale” părțile stabilind că și debitarea automată la scadență urmează a fi efectuată în moneda corespunzătoare creditului.
Așadar, ținând seama aceste aspecte, precum și prevederile art. 969 C. civ. potrivit părțile sunt ținute să-și îndeplinească obligațiile întocmai cum acestea au fost stabilite prin convenția încheiată, instanța apreciază că în cauză nu se poate reține caracterul abuziv al clauzei prin care se prevede restituirea creditului în moneda în care aceasta a fost acordată. Pe cale de consecință, fiind în prezența unor petite accesorii celei analizate și interdependente acesteia, instanța apreciază că și cererea privind obligarea pârâtei la încasarea contravalorii ratelor în echivalentul în lei a ratei stabilite în CHF calculat în raport de cursul valutar de la data acordării, precum și cererea privind restituirea diferenței de curs valutar nu sunt întemeiate.
În consecință, pentru considerentele arătate, instanța va admite în parte cerea și va constata nulitatea absolută a clauzelor referitoare la: data ajustării dobânzii înscris la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._ încheiat la data de 27.03.2008 între pârâta ., pe de o parte și reclamant, pe de altă parte și comisionul de risc (comision de administrare) înscris la pct. 5 lit. a Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._ încheiat la data de 27.03.2008 între pârâta ., pe de o parte și reclamant, pe de altă parte. Va obliga pârâta la plata către reclamant a contravalorii în lei a sumei de 4914,69 CHF reprezentând contravaloarea comisionului de risc (comision de administrare) achitat în temeiul clauzelor înscrise la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._ încheiat la data de 27.03.2008 în perioada 22.07.2011 – 23.06.2014, precum și a dobânzii legale aferente calculată de la data formulării cererii, respectiv 10.07.2014 și până la plata integrală a debitului principal și va respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Referitor la solicitarea părților de acordare și compensare a cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 alin. 1 C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuieli de judecată, alin. 2 stabilind că dacă cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Așadar, având în vedere că instanța va admite în parte cererea, va dispune compensarea în parte a cheltuielilor de judecată și va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 500 lei cu acest titlu reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr. 14/11.08.2014 și nr. 63/24.06.2014 depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor reprezentând comision de risc (comision administrare) și dobânda aferentă conform pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convențiilor de credit nr._ încheiat la data de 27.03.2008, achitate anterior datei de 10.07.2011.
Admite în parte cererea formulată de către reclamantul R. D., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat T. V. L. în B., .. 50B, ., CNP_ în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în București, ., . 10, sector 2, C. RO12564356, înmatriculat în Registrul Comerțului sub nr. J_ .
Constată nulitatea absolută a clauzelor referitoare la:
- data ajustării dobânzii înscris la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._ încheiat la data de 27.03.2008 între pârâta ., pe de o parte și reclamant, pe de altă parte;
- comisionul de risc (comision de administrare) înscris la pct. 5 lit. a Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._ încheiat la data de 27.03.2008 între pârâta ., pe de o parte și reclamant, pe de altă parte.
Obligă pârâta la plata către reclamant a contravalorii în lei a sumei de 4914,69 CHF reprezentând contravaloarea comisionului de risc (comision de administrare) achitat în temeiul clauzelor înscrise la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._ încheiat la data de 27.03.2008 în perioada 22.07.2011 – 23.06.2014, precum și a dobânzii legale aferente calculată de la data formulării cererii, respectiv 10.07.2014 și până la plata integrală a debitului principal.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor reprezentând comision de risc (comision administrare) și dobânda aferentă conform pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convențiilor de credit nr._ încheiat la data de 27.03.2008, achitate anterior datei de 10.07.2011, ca prescrisă.
Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria S. G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. K. AGOTA E. K.
Red. BKA/14.07.2015
Tehnored. E.K/15.07.2015
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 474/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE | Plângere contravenţională. Sentința nr. 470/2015.... → |
|---|
