Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 1616/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1616/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 1616/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1616/2015
Ședința Camerei de Consiliu din data de 24.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. C. D. – judecător
GREFIER: L. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. E. JUDECĂTORESC G. C., pe creditoarea B. SA și pe debitoarea A. C. SRL, având ca obiect autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 din Noul Cod de procedură civilă.
Prezenta cerere se soluționează fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, față de înscrisurile și de actele aflate la dosarul cauzei, rămâne în pronunțare asupra cauzei civile.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 23.03.2015, sub nr._, executorul judecătoresc G. C. ELEAN a solicitat autorizarea intrării în încăperile debitorilor . și V. I., pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin nr._/20.09.2010, în vederea recuperării sumei de 13.004,76 lei reprezentând împrumut nerestituit, precum și pentru recuperarea cheltuielilor de executare.
În drept, s-a invocat art. 679 alin. (2) C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, potrivit art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În drept, potrivit art. 679 C.pr.civ.: (1) În vederea executării unei hotărâri judecătorești, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și în orice alte locuri, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, cu concursul forței publice. (2) În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, instanța competentă va autoriza . la alin. (1). Instanța se pronunță, de urgență, în camera de consiliu, cu citarea terțului care deține bunul, prin încheiere executorie care nu este supusă niciunei căi de atac”.
Aceste dispoziții trebuie coroborate cu dispozițiile art. 650 alin. 1 C.p.c. (în vigoare la momentul sesizării instanței) „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului” pentru ca la alin. 2 să se prevadă că „Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”, aceste dispoziții legale instituind o competență absolută în favoarea instanței de executare.
Instanța de executare era definită de art. 650 alin. 1 C.pr.civ. (forma în vigoare la data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite), ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, însă aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014.
Conform art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar potrivit alin. 3 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin declararea ca neconstituțională a normei speciale de competență aplicabilă în cazul executării silite, s-a creat un vid de reglementare care trebuie complinit prin aplicarea corespunzătoare a normei generale de competență teritorială, prevăzute de art. 107 C.pr.civ., după cum rezulta chiar din motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014, chiar dacă această normă este aplicabilă în mod propriu doar fazei de judecată și doar prin analogie în faza de executare silită.
Aceasta, întrucât potrivit art. 5 alin. 3 C.pr.civ., „în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității”.
Instanța apreciază raportat la aceste dispoziții legale, la prevederile art. 147 alin. 4 din Constituție (decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut), că fiind vorba de o normă de competență, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică.
În consecință, instanța apreciază că stabilirea competenței în cauză nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei ca fiind neconstituțională, respectiv art. 650 alin. 1 C.pr.civ., cu atât mai mult cu cât în urma modificării acestui text legal prin Legea nr. 138/2014, intrată în vigoare la data de 20.10.2014, s-a stabilit că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Având în vedere cele reținute anterior și faptul că dispoziții legale instituie o competență absolută în favoarea instanței de executare, de la care nu sunt permise derogări, conform art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ.: „necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”, excepția de necompetență teritorială invocată în cauză este întemeiată.
Prin urmare, văzând că domiciliul debitorului se află în circumscripția Judecătoriei S., în temeiul art. 107, art. 132 alin. 1 și 3 C.pr.civ., instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sibiu și va declina competența de soluționare a cererii formulate de către petentul B. E. Judecătoresc G. C. ELEAN de autorizare intrări în încăperi în favoarea Judecătoriei S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a prezentei instanțe.
În baza art. 132 alin. 3 NC.P.C. declină competența de soluționare a cererii formulate de către petentul B. E. JUDECĂTORESC G. C. ELEAN de autorizare intrări în încăperi în favoarea Judecătoriei S..
Definitivă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. C. D. L. R.
Red. A.C.D. – 24.03.2015
Teh. L.R., 3 ex., 1 .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1671/2015.... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1617/2015.... → |
|---|
