Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4779/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 4779/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 4779/2015

DOSAR NR_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4779/2015

Ședința publică de la data de 17 septembrie 2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: L. A. F. – judecător

GREFIER: M. D. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant A. - C. SA

și pe pârât J. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cauza a fost dezbătută în fond în ședința publică de la data de 17.09.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru acest termen.

INSTANȚA

Prin cererea formulată la data de 07.04.2015, sub nr_, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul J. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la:

  • plata sumei de 221,94 lei reprezentând contravaloarea facturilor de apă și de canalizare din perioada 06.10._14,
  • penalități de întârziere în sumă de 55,48 lei;
  • penalități de întârziere calculate în continuare până la data efectuării plății debitului
  • cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat servicii de alimentare cu apă și canalizare pârâtului, iar din perioada 06.10._14 acesta nu a mai achitat contravaloarea serviciilor prestate. Se arată că în cauză nu s-a încheiat contract de furnizare a serviciului deoarece pârâtul nu s-a prezentat în vederea încheierii contractului deși s-au efectuat nenumeroase demersuri în acest sens.

Se arată că deși pârâtul a beneficiat de serviciul public de alimentare cu apă și canalizare, acesta nu a înțeles să achite contravaloarea acestuia în sumă de 221.94 lei.

În temeiul prevederile cuprinse în art 42 alin 10 lit b din Legea 51/2006 și art 30 alin 4 din Legea 241/2006, penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. Penalitățile sunt în procent de 0,1%, 0,05%, 0,04%, 0,03% pe zi de întârziere.

În drept, au fost invocate prevederile art 1345 și urm Ccivil și art 1025 C..

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru, potrivit art. 6 din OUG nr. 80/2013.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: scadențar(f 8), fișă de debranșare(f.10), facturi(f.11-46).

Pârâtul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 18.06.2015, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1.025 C., cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Sunt excluse din sfera de aplicare a procedurii materiile fiscală, vamală sau administrativă, precum și răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. De asemenea, procedura nu se aplică cererilor referitoare la: starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

Instanța constată că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate aferente procedurii speciale, atât în ceea ce privește domeniul de aplicare, cât și din perspectiva valorii deduse judecății

Reclamanta a invocat în drept prevederile art 1345 C civil, respectiv îmbogățirea fără justă cauză.

Îmbogățirea fără justă cauză constă în mărirea patrimoniului unei persoane pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acestea să existe un temei juridic. Din acest fapt juridic se naște obligația pentru cel care își vede mărit patrimoniul său de a restitui, în limita măririi, către cel care și-a micșorat patrimoniul. Acestuia din urmă i se recunoaște posibilitatea intentării unei acțiuni în justiție prin acre să pretindă restituirea, acțiune ce se numește actio de in rem verso.

Pentru a fi admisibilă această acțiune este necesar să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

1). Condiții materiale ale intentării acțiunii în restituire: a). mărirea patrimoniului unei persoane; b). micșorarea unui patrimoniu, ca o consecință a măririi altuia; c), existența unei legături de cauzalitate între mărirea patrimoniului unei persoane și micșorarea patrimoniului altei persoane.

2). Condiții juridice ale intentării acțiunii în restituire: a). absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane; b). absența oricărui mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite.

Astfel, cel sărăcit are drept la actio de in rem verso numai atunci când el nu are nici o altă cale, nici o altă acțiune în justiție, pentru valorificarea dreptului său la reparație.

În cauza de față, reclamanta a arătat că i-a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă și canalizare fără a avea încheiat un contract scris în acest sens. Fiind vorba de un contract de prestări servicii, acesta poate fi încheiat și în formă nescrisă, neexistând obligația ca acordul de voință să îmbrace forma scrisă ad validitatem.

Astfel, chiar dacă între părți nu există un contact scris, în cauză sunt aplicabile dispozițiile răspunderii contractuale și nu cele ale îmbogățirii fără justă cauză.

În practica judiciară s-a subliniat, pe drept cuvânt, că acțiunea din contract exclude acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără temei legitim.

Pe de altă parte, pentru a fi admisibilă acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză este necesar în primul rând să se constate mărirea patrimoniului unei persoane. Ori, în cauza de față, reclamanta nu a făcut nici o probă din care să rezulte existența unui acord de voință între părți.

Aceasta a depus la dosarul cauzei facturile emise de către aceasta și care nu sunt acceptate la plată de către pârât, nefiind făcută nici dovada comunicării facturilor emise.

De asemenea, a depus listă privind facturile neachitate și penalitățile, înscris care emană de la reclamantă și care nu este de natură să facă dovada existenței contractului sau a prestării efective a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.

Faptul că instanța a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtului, iar acesta nu s-a prezentat reprezintă un început de dovadă în folosul aceluia care a propus proba, care însă trebuie să se completeze cu martori, sau cu alte probe, lucru ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

Față de principiul disponibilității care guvernează întreg procesul civil, instanța constată că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză câtă vreme reclamantul avea la dispoziție o acțiune contractuală, motiv pentru care urmează să respingă cererea formulată de reclamanta S.C. APA C. S.A. în contradictoriu cu pârâtul J. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. APA C. S.A., cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr J_ în contradictoriu cu pârâtul J. C., cu dom în Sibiu, ., jud Sibiu, ca neîntemeiată.

Cu cale de atac numai cu apel în termen 30 de zile de la comunicare, conform art. 1033 C.pr.civ., cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sibiu.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 23.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

F. L. AndreeaDaniela M. S.

Rd FLA/ 2.10.2015

Teh DMS(prcaticaua)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4779/2015. Judecătoria SIBIU