Plângere contravenţională. Sentința nr. 4778/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4778/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 4778/2015
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. Nr. 4778/2015
Ședința publică de la data de 23.09.2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: L. A. F. – judecător
GREFIER: M. D. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petent F. B. O.
și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, având ca obiect
plângere contravențională.
Cauza a fost dezbătută în fond în ședința publică din data de 17.09.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru acest termen.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 16.02.2015, sub nr_, petentul F. B. O. a chemat în judecată pe intimatul IPJ Sibiu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal . nr_, iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate în cauză și suspendarea dreptului de a conduce cu avertismentul.
În motivarea plângerii, s-a arătat că la data de 06.01.2015, în jurul orelor 17,30, conducea au autoturism marca Seat cu nr de înmatriculare_, pe DN 14, din direcția Mediaș spre Sibiu. La ieșirea din loc Ș. M. a fost oprit de către un echipaj de poliție care l-a anunțat că a depășit neregulamentar un autoturism marca Dacia, cu nr de înmatriculare_ .
Se arată că a susținut și în cadrul mențiunilor făcute la procesul-verbal de contravenție că în momentul depășirii, autoturismul marca Dacia era condus departe de axul drumului, având o viteză foarte redusă și i-a dat de înțeles că dorește să oprească pe partea dreaptă a carosabilului. Mai mult, având în vedere că secțiunea respectivă era foarte lată, petentul arată că nici nu a depășit marcajul longitudinal continuu aplicat pe axul drumului, iar manevra a fost făcută în maximă siguranță.
O primă critică adusă procesului-verbal este aceea că agentul a aplicat atât sancțiunea avertismentului cât și cea a amenzii contravenționale, ori nu există nici un temei să considerăm că agentul constatator nu a aplicat atât avertismentul cât și amenda pentru aceeași presupusă faptă.
O a doua critică adusă procesului-verbal este aceea că nu s-a indicat ci exactitate locul săvârșirii faptei contravenționale. Agentul constatator s-a mărginit să indice doar DN14km 28+60, fără a indica localitatea sau orice alt reper care ar putea duce la individualizarea în concret a porțiunii de drum, pentru a se putea stabili dacă într-adevăr au fost încălcare regulile privind depășirea.
O altă critică adusă procesului-verbal este aceea referitoare la modalitatea de constatare a contravenției. Ori, având în vedere fapta pentru care a fost sancționat, prin care se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă", este o contravenție a căror efecte nu mai sunt vizibile după consumare sau epuizare,
agentul constatator, de vreme ce nu mai poate constata contravenția ori
efectele ei negative cu propriile lui simțuri, nu va putea aplica nicio
sancțiune și subsemnatul nu recunosc săvârșirea faptei, aspect pe care l-am
menționat și in cuprinsul procesului verbal, la rubrica „obiecțiuni".
Raportat la netemeinicia procesului verbal, se învederează faptul că, in ceea ce privește caracterul de acuzație în materie penală
din accepțiunea CEDO, se consideră că privarea petentului de dreptul de a
conduce autoturisme pe o perioadă de 30 de zile, ca fiind un veritabil argument
pentru a circumscrie sancțiunea acordată în conceptul de acuzație in materie
penală. Curtea a delimitat modul in care se determină acest caracter prin trei
criterii, care nu trebuie îndeplinite cumulativ: (i)calificarea faptei în dreptul intern; (ii)caracterul normei interne care sancționează fapta; și (iii)natura și gradul de gravitate al sancțiunii la care contravenientul se expune.
Or, în cazul de față, se consideră că punctul (iii) este îndeplinit. Efectul recunoașterii caracterului de acuzație în materie penală îl reprezintă instituirea unei prezumții de nevinovăție în sarcina subsemnatului. Deși s-ar putea argumenta că in legislația română există o distincție între infracțiuni și contravenții, Curtea a stutuat prin hotărârea Ozturk c. Germaniei, faptul că această distincție nu este de natură a înlătura caracterul penal a unei contravenții.
Se mai arată că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei și cea a suspendării dreptului de a conduce nu sunt conforme cu prevederile art 21 alin 3 din OG 2/2001.
În drept, au fost invocate prevederile OG 2/2001, OUG 195/2002.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: proces-verbal de afișare(f.12), proces-verbal(f.13).
La data de 12._, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că petentul în calitate de conducător de vehicul a efectuat manevra de depășire a autoturismului marca D. cu nr de înmatriculare_ care circula în aceeași direcție de mers, în zona de acțiune a indicatorului Depășire interzisă, încălcând astfel marcajul longitudinal continuu și vizibil, care desparte sensurile de mers, circulând pe contrasens. Mai mult, petentul nu avea asupra sa permisul de conducere. Procesul-verbal se arată că nu este lovit de nulitate, iar sub aspectul faptei reținute, petentul nu a făcut proba contrarie celor reținute. Din interpretarea jurisprudenței CEDO în materie contravențională și din interpretarea sistematică a prevederilor art 16 și 34 din OG 2/2001, reiese că procesul-verbal are forță probantă prin el însuși, constituind o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, atâta timp cât acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În drept, intimatul a invocat prevederile art 205, 223 C., art 121 alin 1 din HG 1391/2006, art 100 alin 2, art 109 alin 2 și 3 din OUG 195/2002, OG 2/2001.
La data de 03.04.2015, petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că nu a efectuat o manevră de depășire din punct de vedere al OUG 195/2002, atâta timp cât autoturismul său nu a depășit marcajul longitudinal aflat pe axul drumului.
În al doilea rând, faptele pentru care petentul a fost sancționat, sunt presupuse contravenții a căror efecte nu mai sunt vizibile după consumarea sau epuizare, iar agentul constatator nu mai poate constata contravenția ori efectele ei negative cu propriile simțuri și martorii propuși în cauză, atât de petent cât și de intimat, sunt evident în poziții contradictorii.
La termenul din data de 14.05.2015, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martora O. C., iar pentru intimat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul D. C. S..
La data de 17.05.2015, petentul a depus un înscris prin care a arătat că renunță la audierea martorei C. O. având în vedere că aceasta este logodnica petentului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr_, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei și cu avertismentul, precum și cu suspendarea dreptului de a conduce, reținându-se că la data de 06.01.2015, a condus autoturismul marca Seat Lone cu nr de înmatriculare_, pe DN 14, din direcția Mediaș spre Sibiu iar la km 29+200m a depășit neregulamentar autoturismul marca Dacia, cu nr de înmatriculare_ încălcând marcajul longitudinal continuu ce separa benzile de deplasare, în zonă acționând indicatorul Depășire interzisă. D_ asemenea, s-a constatat că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
I. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ….. a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Din interpretarea textului legal precitat, rezultă că mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție sunt, în cazul contravenientului persoană fizică, următoarele:
- numele, prenumele și calitatea agentului constatator;
- numele și prenumele contravenientului;
- fapta săvârșită;
- data comiterii faptei;
- semnătura agentului constatator.
Analizând procesul verbal de contravenție contestat raportat la mențiunile anterior expuse, instanța constată că acestea se regăsesc în cuprinsul acestuia, după cum urmează:
- numele, prenumele și calitatea agentului constatator –M. D., agent de poliție;
- numele și prenumele contravenientului – F. B. O.;
3. fapta săvârșită- la data de 06.01.2015, petentul a condus autoturismul marca Seat Lone cu nr de înmatriculare_, pe DN 14, din direcția Mediaș spre Sibiu iar la km 29+200m a depășit neregulamentar autoturismul marca Dacia, cu nr de înmatriculare_ încălcând marcajul longitudinal continuu ce separa benzile de deplasare, în zonă acționând indicatorul Depășire interzisă. D_ asemenea, s-a constatat că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere.
4. data comiterii faptei – 06.01.2015, orele 17,30;
5. semnătura agentului constatator – executată în partea de jos a procesului verbal contestat, la rubrica agent constatator.
Cu privire la prima critică adusă procesului-verbal de contravenție, instanța reține că potrivit art 10 din OG 2/2001 dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. (2) Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei activități în folosul comunității.
Din analiza procesului-verbal rezultă că petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale pentru faptul că a depășit în mod neregulamentar și sancțiunea contravențională a avertismentului deoarece acesta nu a avut asupra sa permisul de conducere. În aceste condiții, instanța nu va dispune anularea procesului-verbal de contravenție.
Cu privire la locul săvârșirii contravenției, se reține că potrivit art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Ori, din procesul-verbal de contravenție rezultă clar că fapta pentru care a fost sancționat petentul a fost săvârșită pe DN 14 din direcția Mediaș către Sibiu, la km 29+200m, astfel încât instanța constată că au fost respectate dispozițiile prevăzute de art 16 din OG 2/2001.
II.Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Referitor la sarcina probei, instanța a avut în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de C.E.D.O. în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României.Curtea a reamintit cu această ocazie că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, că ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.
Pe temeiul jurisprudenței menționate, instanța a apreciat că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Potrivit art 45 din OUG 195/2002 depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.
Art 120 alin 1 lit h și i din HG 1391/2006 prevăd că este interzisă depășirea când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere și în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă".
Din declarația martorului D. C., instanța reține că în data de 06.01.2015 se afla pe DN 14 ocazie cu care a văzut cum un autoturism marca Seat Leone care circula în spatele său l-a depășit pe un sector de drum în pantă, trecând pe sensul opus peste marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de mers.
Instanța reține că deși acesta a fost citat în calitate de martor nu s-a putut proceda la audierea acestuia în mod efectiv având în vedere că este plecat din țară astfel încât s-a avut în vedere declarația dată de acesta aflată la fila 25 având în vedere că este însușită de acesta prin semnătură și nu a fost contestată.
În cauza de față, dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Petentul nu a invocat și, cu atât mai puțin, dovedit existența unui motiv obiectiv pentru care agentul constatator ar fi constatat că a depășit autoturismul marca Dacia în zona de acțiune a indicatorului Depășire interzisă și încălcând marcajul longitudinal continuu.
Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.
Cu privire la cea de-a doua faptă reținută în sarcina petentului, respectiv că nu a avut asupra sa permisul de conducere, instanța reține următoarele:
Petentul prin cererea de chemare în judecată a recunoscut că nu a avut asupra sa permisul de conducere(f.4), astfel că prezumția de sinceritate a recunoașterii își are fundamentul psihologic în faptul că cel ce se recunoaște vinovat de săvârșirea unei contravenții este conștient de gravitatea consecințelor la care se expune, fiind nefiresc ca cineva să se acuze în mod fals de comiterea unui act ilicit, o astfel de conduită opunându-se tendinței naturale de autoconservare, tendință intelectuală căreia niciun om normal nu i se poate sustrage.
Astfel, având în vedere poziția procesuală a petentului coroborat cu faptul că acesta nu a administrat nici un alt mijloc de probă care să răstoarne prezumția de veridicitate, instanța apreciază că această faptă contravențională este pe deplin dovedită.
III. În ceea ce privește individualizarea sancțiunii.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța constată că petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei și avertisment, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. S-a mai avut în vedere și faptul că petentul a efectuat manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului Depășire interzisă și încălcând marcajul longitudinal continuu, manevră care putea să îi pună în pericol viața sa dar și a celorlalți participanți la trafic.
IV.Cu privire la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce:
Instanța constată mai întâi că o interpretare gramaticală a art.100 alin.3 lit.(b) din O.U.G. nr.195/2002 ar conduce la concluzia că, în dreptul român, suspendarea dreptului de a conduce se aplică în mod automat și absolut, cu titlu de sancțiune complementară, oricărei persoane căreia i s-a aplicat o amendă contravențională pentru săvârșirea faptelor contravenționale enumerate la alin.3 lit.(a) – (g) ale textului menționat, în absența oricărui control exercitat de către instanțele judecătorești și fără a lua în considerare niciunul dintre criteriile de individualizare prevăzute expres de art.5 alin.5 și alin.6 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Pentru argumentele ce succed, instanța nu își poate însuși o astfel de interpretare a dispozițiilor art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002.
Primul argument reținut de instanță rezultă din dispozițiilor art.5 alin.5 și alin.6 din O.G. nr.2/2001, potrivit căruia: sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite; sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. Textele legale menționate impun respectarea principiului proporționalității și stabilesc că proporționalitatea se evaluează prin raportare la natura și gravitatea faptei contravenționale. Deoarece alin.5 nu face distincție după cum sancțiunea este principală sau complementară, urmează să conchidem în spiritul legii că această aplicare proporțională trebuie să vizeze ambele categorii de sancțiuni. Obligația aplicării proporționale a sancțiunii, în funcție de natura și gravitatea faptei contravenționale, incumbă atât organului constatator, cât și instanței de judecată sesizată cu o plângere contravențională, cu distincția că, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța de judecată are competența de a analiza legalitatea procesului verbal de contravenție contestat din toate punctele de vedere, inclusiv din perspectiva proporționalității sancțiunii.
Al doilea argument pe care îl reține instanța se fundamentează pe jurisprudența CEDO în materie contravențională. În cauza Malige c. Franței, Curtea s-a pronunțat în sensul că deși în dreptul intern (în speță, cel francez) sancțiunea complementară constând din aplicarea punctelor de penalizare se încadrează în dreptul administrativ, ea are totuși caracter penal în sensul art.6 și art.7 din Convenție, de vreme ce, acumularea unui anumit număr de puncte, poate să aibă ca rezultat pierderea dreptului de a mai conduce. Or, Curtea a decis că, în condițiile existenței umane actuale, dreptul de a conduce este foarte util vieții de zi cu zi, precum și vieții profesionale, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, aceasta dobândește totodată și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale. Aplicând aceste principii la dreptul intern, instanța constată că atâta timp cât sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter penal în sensul Convenției, a fortiori se impune individualizarea acestei sancțiuni, excluzându-se o aplicare automată a sancțiunii.
În considerarea celor două argumente anterior expuse, instanța va proceda la individualizarea sancțiunii complementare aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție contestat. În acest sens, este de remarcat că aprecierea gravității faptei contravenționale trebuie să se realizeze în funcție de circumstanțele reale și personale în care aceasta a fost săvârșită. În operațiunea de individualizare a sancțiunii, instanța va avea în vedere faptul că petentul a efectuat o manevră de depășire extrem de periculoasă, ceea ce a pus în pericol atât siguranța petentului cât și cea a celorlalți participanți la trafic. Având în vedere cele expuse mai sus, instanța apreciază că se impune menținerea sancțiunii complementare a dreptului de a conduce.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța urmează să respingă plângerea contravențională formulată de petentul F. B. O. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul F. B. O., dom în Cluj N., . 2A, . cu dom ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocați C. L., cu sediu în Cluj N., . 31, jud Cluj în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, cu sediu în Sibiu, .-6, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac cererea se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.09.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
F. L. AndreeaDaniela M. S.
Red FLA/ 2.10.2015
Teh DMS(practicaua)
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4727/2015.... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4784/2015.... → |
|---|
