Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4888/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4888/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 4888/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4888/2015
Ședința publică de la 25.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. – judecător
Grefier: E. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant T. P., reclamant T. A. și pe pârât V. R. SA, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanți av. I. O., pentru pârât av. O. C. B. în substituirea av. O. C. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, în formă autentică ,din partea reclamanților, precum și cerere din partea pârâtei de a se lua act de renunțarea la judecată, după care:
Reprezentanta reclamanților av. I. O. solicită a se lua act de renunțarea la judecată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert .
Reprezentantul pârâtei solicită a se lua act de renunțarea la judecată, fără cheltuieli de judecată .
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 26. 09. 2014 sub nr. dosar_, reclamanții T. P. și T. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta V. R. SA, să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/20.03.2008 și a actelor adiționale încheiate la convenție, restituirea comisionului de risc și de administrare achitat de către reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanții, prin cererea depusă la data de 25. 06. 2015, au arătat că renunță la judecata cererii.
Potrivit dispozițiilor art. 406 al. 1 NCPC, ca expresie a principiului disponibilității părții în procesul civil, „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecata, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.
Reclamanții, prin cererea formulată și atașată la dosar la filele 187-188 au declarat că renunță la judecarea cauzei, cerere admisibilă, urmând a se lua act de această renunțarea la judecată.
Cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 406 al. 3 NCPC, ca urmare a solicitării acestora de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecata acțiunii civile formulată de reclamanții T. P. și T. A., cu domiciliul procesual ales în Cisnădie, ., jud. Sibiu la Cabinet av. I. O., în contradictoriu cu pârâta .,
J_, CUI_, cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților, în cuantum de 1380 lei, reprezentând onorariu expert..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 25. 09. 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. E. A.
Red.D.G.06.10.2015
Teh.E.A.06.10.2015
4 ex, 2 .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4861/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4877/2015. Judecătoria... → |
|---|








