Obligaţie de a face. Sentința nr. 5012/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5012/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 5012/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5012
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. J. - judecător
Grefier: A. - M. V.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta C. M. G. în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului Sibiu, S. P. Pentru Administrarea Fondului Locativ Aflat În Proprietatea Municipiului Sibiu, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la cea de-a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că în cauză s-a invocat din oficiu excepția de perimare, iar față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției menționate anterior.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, la data de 20.03.2014, pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamanta C. M. G. a chemat în judecată pe pârâții C. L. al Municipiului Sibiu, S. P. Pentru Administrarea Fondului Locativ Aflat În Proprietatea Municipiului Sibiu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la prelungirea contractului de închiriere nr. 1855/19.05.2009 având valabilitate până la data de 19.05.2014.
Prin încheierea de ședință din data de 13.11.2014 pronunțată în prezentul dosar s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 242 alin. 1din Codul de procedură civilă, pentru neîndeplinirea obligației legale stabilită în sarcina reclamantei, aceea de a depune la dosar două exemplare de pe răspunsul la întâmpinare și respectiv, de pe precizarea de acțiune, pentru comunicare cu pârâții din cauză.
Asupra excepției de perimare invocată din oficiu de către instanță se reține că potrivit art. 416 alin. 1 și 2 din codul de procedură civilă (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
În cauză, ultimul act de procedură îndeplinit în cauză este încheierea de ședință din data de 13.11.2014, dată de la care pricina a rămas în nelucrare din motive imputabile părților, sens în care termenul de 6 luni prevăzut de lege s-a împlinit la data de 13.05.2015 (conform art. 181 alin. 1 pct. 3, 181 alin. 2 din Codul de procedură civilă), perimarea intervenind de drept potrivit art. 416 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, se va dispune admiterea excepției de perimare și se va constata intervenită perimarea cererii privind pe reclamanta C. M. G. și pe pârâții C. L. al Municipiului Sibiu, S. P. Pentru Administrarea Fondului Locativ Aflat În Proprietatea Municipiului Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare.
Constată intervenită perimarea cererii privind pe reclamanta C. M. G. și pe pârâții C. L. al Municipiului Sibiu, S. P. Pentru Administrarea Fondului Locativ Aflat În Proprietatea Municipiului Sibiu.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. J. A. – M. V.
Red./Tehnored. VJ – 17.11.2015
Ex. 5
Ef. 3 ., C. L. al Municipiului Sibiu, S. P. Pentru Administrarea Fondului Locativ Aflat În Proprietatea Municipiului Sibiu
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3422/2015.... | Cereri. Sentința nr. 2218/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|








