Ordin de protecţie. Sentința nr. 1157/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1157/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 1157/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1157
Camera de Consiliu de la 03.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. M. Z.
GREFIER: M. M.
Cu participarea procurorului A. U. din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind reclamanta B. L. E. în contradictoriu cu pârâtul B. M., având ca obiect ORDIN DE PROTECȚIE.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă reclamanta B. L. E. personal și asistată de avocat I. I. în substituirea avocat F. V., din partea pârâtului lipsă B. M. a răspuns avocat C. N..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății.
– pricina se află la al doilea termen de judecată, procedura legal îndeplinită.
Reclamanta B. L. E. personal și asistată precizează că înțelege să renunțe la judecarea acțiunii cu obiect ordin de protecție, sens în care depune și cerere formulată în scris și semnată personal.
Reprezentantele prezente ale părților solicită să ia instanța act de renunțarea la judecarea acțiunii, cu acordarea onorariului pentru apărătorul din oficiu al pârâtului.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii în același sens, să ia instanța act de voința exprimată a reclamantei de renunțare la continuarea judecății.
Asupra cererii formulată de către reclamantă de a se lua act de renunțarea la judecarea acțiunii, instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanța la data de 04.02.2015, sub nr._ reclamanta B. L. E. a solicitat în nume propriu în contradictoriu cu pârâtul B. M., în temeiul dispozițiilor din Legea nr.25/2012 privind modificarea și completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, să se dispună:
- emiterea unui Ordin de protecție;
- obligarea intimatului la păstrarea unei distanțe de minim 100 m față de reclamantă, față de imobilul din Sibiu, . nr. 28, ap.4, .,
- evacuarea pârâtului din imobilul situat în Sibiu, . nr. 28, .,
- cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este soțul acesteia, însă datorită certurilor și neînțelegerilor traiul împreună a devenit de nesuportat, ducând la o pseudo separație. A mai menționat că simpla prezență a pârâtului îi provoacă o stare de anxietate și temere continuă, întrucât adesea manifestă un comportament agresiv.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile din Legea 217/2003, art. 8 CEDO.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar precum și proba testimonială.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă a solicitat la data de 17.02.2015 amânarea judecării cauzei pentru un alt termen, motivat de faptul că dorește angajarea unui apărător, însă, nu s-a prezentat la nici unul dintre termenele de judecată pentru a-și preciza poziția procesuală.
La termenul de judecată din data de 03.03.2015 reclamanta, prezentă personal în fața instanței, a declarat verbal că înțelege să renunțe la judecata în prezenta cauză, depunând în acest sens și o cerere scrisă, de renunțare la judecată. (f.32)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecție, prin care să se dispună obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime față de aceasta, locuința sa precum și evacuarea pârâtului din domiciliul comun. În ceea ce privește temeiul de drept, instanța constată faptul că acesta este constituit de Legea Nr. 25 din 9 martie 2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, prin care este reglementată o procedură specială, cu reguli proprii, ce are drept scop protejarea victimelor agresiunilor astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul legii.
La termenul de judecată din data de 03.03.2015, reclamanta a declarat în fața instanței, și a semnat în acest sens înscrisul declarație de la fila 32, arătând că înțelege să renunțe la judecarea cererii sale având ca obiect emiterea ordinului de protecție.
Instanța, în ceea ce privește declarația de renunțare la judecată, ținând cont de voința procesuală exprimată și în respectarea principiului disponibilității desfășurării procedurilor judiciare civile, în temeiul dispozițiilor art. 406 din Codul de procedură civilă, va constata că reclamanta a renunțat la judecata care face obiectul prezentei cauze, iar pârâtul, prin reprezentant convențional (apărător din oficiu) și-a manifestat acordul expres.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța ia act că nu au fost solicitate; iar în ceea ce privește plata onorariului avocatului din oficiu F. M. (desemnat în vederea asigurării asistenței juridice a persoanei împotriva căreia s-a solicitat emiterea ordinului, și care s-a prezentat la ambele termene de judecată) în valoare de 100 lei, se va efectua din Fondurile Statului.
PENTRU ACSTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
In baza art. 406 C.pr.civ. ia act de renunțarea reclamantei B. L. E., CNP_, cu domiciliul în Sibiu, ., nr. 28, ap.4, . la judecarea cererii având ca obiect emiterea unui ordin de protecție, formulată împotriva intimatului B. M., CNP_, cu domiciliul în fapt în Sibiu, ., nr. 28, . și cu domiciliul legal în Sibiu, .. 12, jud. Sibiu.
Plata onorariului avocatului din oficiu în valoare de 100 lei se va efectua din Fondurile Statului.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. M. Z. M. M.
red OMZ
4 ex./11.03.2015
., pârât
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 1223/2015. Judecătoria SIBIU | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








