Partaj judiciar. Sentința nr. 4762/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4762/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 4762/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4762
Ședința publică din 22 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. M. Z.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții L. L. M., L. D. și Ș. M. în contradictoriu cu pârâții B. P., C. M., M. S., G. D., G. M., G. E., G. I., G. I..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conf. art. 396 alin. 1 C. a amânat pronunțarea pentru data de 22 septembrie 2015, când a hotărât în aceeași componență următoarele:
INSTANȚA,
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 24.10.2014 sub nr._ reclamanții L. L. M., in nume propriu, L. D., si S. M. (nasc. L.), ambii in calitate de moștenitori legali ai defunctului L. I. în contradictoriu cu pârâții B. P., prin curator special av. D. N., C. M., M. S., G. D.,G. M., G. E., G. I., G. I., au solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se dispună:
- să se dispună dezmembrarea imobilului teren situat in ., ., in suprafața de 1942 mp si inscris in CF nr._ R. (nr.
Vechi 1856 Nucet) cu nr. top. 236, sub A+l, in doua corpuri funciare distincte cu
nr. topo. noi astfel: -Nr. top. 236/1, loc de casa cu casa si gradina in suprafața de 294 mp și - Nr. top. 236/2, loc de casa cu casa si gradina in suprafața de 1648 mp. potrivit raportului de expertiza extrajudiciara întocmita de expertul Tamasan M. D..
- Sa se constate că reclamanta împreună cu soțul său a construit cu mijloace proprii casa compusa din subsol: bucătărie, 2 pivnițe, parter: 2 camere, cămara, baie, in suprafața de 63 mp si anexa in suprafața de 45 mp, pe terenul cu nr. top. nou 236/2 si sa se dispună notarea in cartea funciara a acestor construcții.
- Sa se constate ca reclamanta împreună cu soțul defunct a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului dezmembrat in suprafața de 1648 mp cu nr. top. 236/2 inscris in CF nr._ R., prin efectul uzucapiunii tabulare de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular.
- să se dispună intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 1648 mp cu nr. top. 236/2 si a construcțiilor menționate mai sus in favoarea reclamantei și a defunctului soț L. I., cu titlu de drept uzucapiune si construire.
- cu plata cheltuielilor de judecata, daca pârâții se opun admiterii acțiunii.
În fapt, reclamanta a arătat că este soția supraviețuitoare a defunctului L. loan, decedat la data de 30 ianuarie 2012, iar numiții L. D. si S. M. (nasc. L.) sunt copiii lui L. L. M. si a defunctului L. loan si, totodată, moștenitorii tatălui, conform Certificatului de Moștenitor nr. 16/2012 eliberat de BNP ASOCIAȚI Bara C. N. si C. M. in dosarul succesoral nr. 13/2012.
La data de 09.03.1983 intre reclamanta si defunctul său sot, L. loan, in calitate de cumpărători, pe de-o parte si B. A. si B. P., in calitate de vânzători, pe de alta parte, s-a încheiat, actul sub semnătura privata intitulat "contract de vanzare-cumparare" prin care vânzătorii neproprietari au înstrăinat imobilul gradina din satul Nucet, nr. 75, ., in schimbul sumei de 15.000 lei. Au menționat că aceasta gradina este in suprafața de 1648 mp si face parte din întregul imobil in suprafața totala de 1942 mp fiind înscris in CF nr._ R. (nr. vechi 1856 Nucet) cu nr. top. 236, sub A+l, fiind împrejmuita si delimitată de restul terenului, aceste date rezultând din raportul de expertiza extrajudiciara.
Au mai arătat că începând cu anul 1983, împreună cu soțul său a folosit întreaga gradina primita, împrejmuind-o, cultivând-o si achitând toate taxele si impozitele prevăzute de lege. De asemenea, pe acest teren a edificat casa de locuit si anexa arătata mai sus pe cheltuiala proprie, construcții pe care le folosim si in prezent.
Potrivit extrasului de carte funciara, proprietar al imobilului teren in suprafața totala de 1942 mp inscris in CF_ R. nr. top. 236 de sub A+l este DIN N., care a dobândit aceasta calitate in anul 1911 prin cumpărare, intabulandu-se in cartea funciara. A mai arătat că numitul Din N. a decedat in America in anul 1916 conform adresei nr. 230/29.09.2005 a Primăriei corn. R., decesul fiind consemnat in evidentele Primăriei R. fara a exista insa certificat de deces, întrucât defunctul a decedat in America la inceputul secolului, in urma cu peste 100 ani. Din cuprinsul sentinței civile nr. 2797/24.06.1983 pronunțata de Judecătoria Sibiu in dosarul nr. 1648/1983 se retine ca moștenitorii proprietarului tabular Din N. sunt: B. P. (parata nr. 1, domiciliata in SUA);- COJOCARII MAR1A (parata nr. 2);- M. M. (decedata, moștenitoarea acesteia fiind M. S. - parata nr. 3);-F. P. (decedata, moștenitoarea aceștia fiind parata nr. 4 G. D.)-G. N. (decedat, moștenitorul acestuia fiind parata nr. 5 G. M.), - GHEORHE C. (decedat, moștenitorii acestuia fiind: G. E., G. I. SI G. I. - parații 6,7,8).
Referitor la construcția edificata pe terenul primit prin convenția din anul 1983, a arătat faptul că au construit in anii "90 casa compusa clin subsol: bucătărie, 2 pivnițe, parter: 2 camere, cămara, baie in suprafața de 63 mp si anexa in suprafața de 45 mp, cu mijloace proprii. Construcția este realizata din cărămida pe fundație de beton, cu pod, șarpanta de lemn, țigla, valoarea acesteia de impozitare fiind de 68.279,4 lei, conform certificatului de atestare fiscala din data de 01.10.2014, eliberat de Primăria corn. R.. P. urmare, a solicitat instanței sa dispună notarea construcțiilor in cartea funciara, asupra nr. top. 236/2, dupa dezmembrarea terenului in cele doua corpuri funciare, conform expertizei extrajudiciare in tocmite de expertul Tamasan M. Daniil.
In ceea ce privește construcția notata in cartea funciara rar._ R. (nr. vechi 1856 Nucet) cu nr. top. 236 de sub A+l.l aceasta se afla, potrivit raportului de expertiza extrajudiciara, pe cel de-al doilea corp funciar al terenului cu nr. top. 236/1, in suprafața de 294 mp si este intabulata in favoarea lui Istichie M., in cota de 16/24, Parau llie, in cota de 1/24, Parau loan in cota de 1/24, G. I. in cota de 2/24, C. M., in cota de 1/24, Musan S. in cota de 1/24 si N. M. in cota de 2/24 parti. Terenul acestui corp funciar aparține tot defunctului Din N., iar construcția de pe acest teren cu nr. top. 236/1 nu formează obiectul acestui litigiu.
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii in uzucapiune, a arătat că referitor la dobândirea terenului in suprafața de 1648 mp, au solicitat instanței sa dispună mai întai dezmembrarea terenului in suprafața totala de 1942 mp in doua corpuri funciare noi, cu atribuire de numere topografice noi, conform expertizei extrajudiciare. Uzucapiunea reglementata de art. 28 alin. I din Decretul lege nr. 115/1938 este o modalitate a uzucapiunii specifica sistemului clasic al cărților funciare, iar potrivit acestuia "cel ce a posedat un bun nemișcător in condițiile legii, timp de 20 de ani, dupa moartea proprietarului inscris in cartea funciara, va putea cere "înscrierea dreptului uzucapat".
A susținut că sunt îndeplinite condițiile in lumina dispozițiilor art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938: Titularul dreptului real intabulat in cartea funciara sa a decedat la începerea posesiei de către uzucapant; Cel care uzucapeaza sa posede imobilul timp de 20 de ani, socotiți de la moartea titularului dreptului real inscris in cartea funciara; Posesia exercitata sa fie o posesie utila, fiind irelevant daca posesorul este de buna sau rea-credinta.
Din N., in calitate de titular al dreptului de proprietate intabulat in Cartea funciara nr._ R. a decedat in anul 1916, conform adresei eliberata de Primăria comunei R., mai sus amintita. Pe de alta parte, proprietarul Din N. si-a intabulat dreptul de proprietate in anul 1911 in urma cu peste 100 de ani. Decesul acestuia este anterior începerii posesiei celor doi soti asupra imobilului, întrucât in anul 1983, cand s-a încheiat "contractul de vanzare-cumparare" cu numiții B. P. si B. A., subsemnații am intrat in posesia grădinii, folosind-o neîntrerupt si netulburat pana in anul 2012, cand a decedat solul L. loan, precum si ulterior decesului acestuia.
De asemenea, si cea de-a treia condiție reglementata de art. 28 din Legea nr. 115/1938 este îndeplinita întrucât ambii soti s-au comportat ca adevărați proprietari fata de imobil, au achitat impozitele la Primăria R., au îngrădit terenul, s-au ocupat de întreținerea lui, au si construit pe el casa si anexa menționate mai sus. Au exercitat asupra terenului de la început o posesie utila, continuă timp de peste 20 de ani, netulburata de nicio persoana si sub nume de proprietar.
În drept, au invocat, disp. Art. 28 din Decret lege 115/1938, art 1847 vechi C.civ., art. 1050 noul C pr civ., art 453 C.pr.civ.
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba cu expertiza topografică extrajudiciară, proba testimoniala cu 2 martori.
Cererea a fost legal timbrată, fiind anexată chitanța doveditoare (2471 lei, f. 16).
Deși legal încunoștințati și ulterior citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat la termenele de judecata pentru a-și exprima poziția procesuala.
În ceea ce o privește pe pârâta B. P., pentru a-i reprezenta interesele în cauză a fost desemnat un curator special.
Instanța a administrat la solicitarea reclamanților proba cu înscrisuri, proba testimoniala cu 2 martori, și expertiza extrajudiciară topografică.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
La data de 9 martie 1983 a fost încheiat un act sub semnătură privată intitulat contract de vânzare cumpărare (f.15) între reclamanți (reclamanta și soțul său, în prezent decedat), în calitate de cumpărători și numiții B. A. și B. P., în calitate de vânzători. Obiectul contractului l-a constituit imobilul grădină în suprafață de 1648 mp, teren situat în satul Nucet, nr 75, ..
De pe urma defunctului L. I. au rămas drept moștenitori L. D. și Ș. M. (născ L.), astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 16/2012 eliberat de notar public B. C. N..
Potrivit extrasului de carte funciară, acest teren –grădină în suprafață de 1648 mp face parte dintr-un teren mai mare, în suprafață totală de 1942 mp, înscris în CF nr._ R. (nr vechi 1856 Nucet), nr top 236.
Se reține totuși că vânzătorii terenului – numiții B. nu figurau în cartea funciară drept proprietari ai terenului, motiv pentru care cumpărătorii nu și-au putut întabula dreptul în cartea funciară.
În ceea ce privește starea de fapt, mai reține instanța că reclamanții, în calitate de cumpărători ai unei parcele de teren, au construit în jurul anilor 1990 o casă de locuit pe acel teren, comportându-se ca niște proprietari atât față de terenul în suprafață de 1648 mp cât și față de construcția ridicata pe acesta, achitând taxele și impozitele aferente, în tot intervalul 1983- prezent.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză (f.116-117) rezultă că soții L. L. și L. I. sunt cei care sunt recunoscuți în vecinătate drept proprietari ai terenului în suprafață de 1848 mp, teren-grădină, de care s-au ocupat, au împrejmuit-o, au cultivat-o și pe care ulterior chiar au ridicat o casă de locuit. În plus, reclamanții au fost cei care au locuit in permanenta la adresa imobilului in litigiu, nefiind tulburați de nimeni in exercitarea prerogativelor unui adevarat proprietar asupra imobilului in litigiu. S-a mai aratat de catre martori ca reclamantul cultivă legume și zarzavaturi si că nu a existat niciun litigiu cu privire la imobilul în cauza si că toți vecinii au crezut mereu că terenul în litigiu este proprietatea reclamanților.
Potrivit raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie efectuat de expert Tamasan M. D. (filele 27-41), în urma identificărilor din teren, imobilul teren are o suprafață de 1891 mp (în loc de 1942 mp consemnați în CF) și este înscris în Cartea funciară_ R., existând astfel o diferență între suprafață consemnată în cartea funciară și cea reală, diferență care însă se încadrează în toleranțele admise. A apreciat expertul topograf că, pentru a se putea înscrie reclamanții în cartea funciară strict cu privire la terenul ocupat și folosit, sunt necesare în prealabil anumite operațiuni, constând în dezmembrarea imobilului înscris în CF vechi 1856 Nucet nr top 236, în două corpuri funciare distincte, din moment ce doar o parte din acest teren se presupune că a fost utilizat de către reclamanți (conform situației de folosință).
Văzând dispozițiile art. 979 C.pr.civ., și ținând cont de voința părților implicate, instanța va dispune, cu privire la imobilul menționat – teren înscris în CF sub nr._ R., având nr. top. 236, sub A+1, dezmembrarea în 2 corpuri funciare distincte, cu numere topo. noi, conform Raportului de expertiză al expertului Tamasan M. D. respectiv:
-Nr. top. 236/1 loc de casă cu casă și grădină în suprafață de 294 mp aflat în proprietatea numitei Istichie M. - construcția și Din N. – terenul;
-Nr. top. 236/2 teren pe care se află construcția ridicată de reclamanți, și grădina, în total în suprafață de 1648 mp.
Astfel, la partajarea bunului / dezmembrarea în două corpuri funciare distincte, instanța va avea în vedere, în primul rând concluziile raportului de expertiză extrajudiciar, specialitatea topografie efectuat de expertul tehnic judiciar Tamasan M., și cu ale cărui concluzii pârâții nu s-au arătat a fi în dezacord, și potrivit căruia acest demers este soluția viabilă și favorabilă tuturor părților implicate.
În continuare, având în vedere că reclamanții au solicitat reglementarea situației juridice doar în ceea ce privește suprafața efectiv ocupată, de 1848 mp, instanța va analiza în continuare incidența prevederilor legale privind uzucapiunea, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a opera această instituție (. nr top nou 236/2 în CF_ R.).
Față de situația de fapt expusă mai sus, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 1890, art. 1837, art. 1846 și următoarele din Codul civil și urmează a analiza posesia reclamanților asupra terenului în litigiu.
Astfel, din interpretarea art. 1890 Cod civil, reiese că uzucapiunea reprezintă prescripția prin care se dobândește un drept real prin efectul posedării lucrului un timp determinat, starea de fapt transformându-se în stare de drept. Condiția esențială pentru a opera uzucapiunea reprezintă justificarea unei posesii utile și neviciate. Posesia trebuie să fie, așadar, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar (art. 1847 Cod civil).
Reclamanții și-au întemeiat petitul privind uzucapiunea pe dispozițiile art. 28 alin 1 din Decretul lege 115/1938, respectiv uzucapiunea tabulară.
Prima condiție pentru a opera uzucapiunea este, asadar, aceea ca posesia să fie utilă, adică o posesie propriu-zisă și neviciată. Astfel, conform art. 1847 cod civil „ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”. În cauză, instanța observă că posesia reclamanților asupra suprafeței de teren de 1648 mp în discuție, nu este afectată de vreun viciu, precum discontinuitatea, violența, clandestinitatea sau precaritatea. Astfel, atât reclamanta, cât și soțul său au exercitat o posesie sub nume de proprietar, deoarece actele și faptele de folosință asupra terenului au fost săvârșite pentru sine. Din declarațiile martorilor T. M. și R. M., audiați nemijlocit în cauză, rezultă că reclamanta alături de soțul defunct au locuit în permanență în imobilul situat pe terenul în litigiu, cumpărând acest teren în 1983 de la numiții B.. De asemenea, martorii au arătat că familia L. este cunoscută de către vecini ca fiind adevărații proprietari al imobilului în litigiu – teren grădină și casă de locuit.
În plus, din Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice emisă de Primăria R. (fila 21), rezultă că reclamanta L. L. este cea care figurează impuși în evidențele fiscale ca titulari de rol fiscal asupra imobilului în litigiu, începând cu anul 1990. În consecință, instanța apreciază că reclamanții au făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă, pe tot termenul prevăzut de lege, termen care nu a fost întrerupt, iar toate aceste acte materiale de stăpânire reflectă intenția acestora de a se comporta ca adevărat titular al dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de 1648 mp., ceea ce caracterizează o atitudine subiectivă specifică titularului dreptului de proprietate.
A doua condiție pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea tabulară este ca titularul dreptului real întabulat în cartea funciară să fi decedat la începerea posesiei de către uzucapant. Sub acest aspect, instanța reține că numitul Din N. – proprietar al terenului conform extrasului de carte funciară a decedat în anul 1916 în Statele Unite ale Americii, decesul fiind înregistrat în evidențele Primăriei R.; aspect necontestat de pârâți; decesul pare a fi survenit cu mult înainte de începerea posesiei și folosinței de către reclamanți asupra terenului. Despre Din N. se reține faptul că și-a întabulat dreptul de proprietate asupra terenului în anul 1911, putându-se cu ușurință a se prezuma, chiar și lipsa unui certificat de deces, că această persoană este decedată, la mai bine de 100 de ani distanță.
Se constată îndeplinită și cea de a treia condiție, respectiv ca cel care uzucapează să fi posedat imobilul timp de 20 ani, socotiți de la moartea titularului dreptului real înscris în cartea funciară. În speță, soții L. au avut posesia și folosința terenului în suprafață de 1648 mp începând cu anul 1983 și până în prezent.
În consecință, instanta constata ca sunt indeplinite cerintele prevazute de dispozițiile art. 1860 Cod civil și art 28 din Decretul lege 115/1938, din intregul material probator administrat, rezultând că familia reclamanților a fost cunoscută ca adevarații proprietari ai imobilului in litigiu, calitate necontestata de nimeni. Iar caracterul neechivoc al posesiei rezulta din faptul ca reclamanții s-au comportat cu privire la bun ca adevarati proprietari, elementul intentional al posesiei fiind intrunit in persoana tuturor posesorilor si se coroboreaza si cu prezumtia de neprecaritate instituita de dispozitiile art. 1854 Cod civil si care opereaza in favoarea acestora.
Față de aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va constata că reclamanta L. L. M. și soțul L. I. (decedat) au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1648 mp, având număr topo 236/2 înscris în CF nr._ R. ca efect al uzucapiunii tabulare.
Referitor la cel de-al doilea capat de cerere, potrivit declaratiilor de martor si raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezulta ca, pe terenul în litigiu, a fost edificata o constructie în anii 1990, constand in clădire de locuit.
Astfel, potrivit art. 492 Cod Civil vechi, „...orice construcții....asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa, dacă nu este dovadă contrarie”. Acest text legal, ce constituie principiul accesiunii imobiliare artificiale, stabilește totodată o dublă prezumție și anume ca orice construcții făcute pe un fond, sunt prezumate că au fost făcute de către proprietarul fondului și cu cheltuiala sa. Astfel, pornind de la un fapt cunoscut, vecin și conex faptului principal invocat de reclamant, respectiv faptul că este proprietarul terenului în discuție, legea deduce existența faptului principal invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv faptul că reclamantul este proprietarul construcției edificate pe acest teren.
Această prezumție stabilită de art. 492 Cod Civil, deși este o prezumție relativă, nu a fost rasturnata în cauză prin administrarea vreunei probe contrare, astfel încât își produce de plin drept efectul. P. urmare, ca efect al accesiunii, și ținând cont că reclamanții sunt constructori de bună credință ai acestei case de locuit, se va constata că reclamanta L. L. M. și soțul L. I. (decedat) au construit cu mijloace proprii casa de locuit compusă din subsol: Bucătărie, 2 pivnițe, parter: 2 camere, cămară, baie - în suprafață de 63 mp și anexa în suprafață de 45 mp, pe terenul cu număr topo nou 236/2 (în suprafață totală de 1648 mp), înscris în CF_ R..
Astfel, având în vedere considerentele aratate, instanța urmează să admită acțiunea și să constate faptul că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate si asupra imobilului constructie compusă din subsol: Bucătărie, 2 pivnițe, parter: 2 camere, cămară, baie - în suprafață de 63 mp și anexa în suprafață de 45 mp, pe terenul cu număr topo nou 236/2 (în suprafață totală de 1648 mp), înscris în CF_ R..
În final, instanța admite solicitarea reclamanților de a se dispune întabularea în cartea Funciară atât a dreptului de proprietate asupra terenului înscris sub nr._ R., cu nr. top nou 236/2 în suprafață de 1648 mp în favoarea numiților L. L. M. și L. I. (decedat), dobândit cu titlu de uzucapiune; totodată dispune notarea în Cartea funciară a construcțiilor ridicate de reclamanți, evidențiate mai sus, pe terenul cu nr topo nou 236/2, CF_ R. tot în favoarea numiților L. L. M. și L. I. (decedat), cu titlu de construire/ accesiune.
În temeiul art 453 C.pr.civ instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Hotărăște:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții L. L. M., domiciliată în Sibiu, ., ., având CNP_, in nume propriu, L. D., domiciliat in mun. Sibiu, ., ., având CNP_ si S. M. (nasc. L.), domiciliata in mun. Sibiu, .. 79, .. jud. Sibiu, CNP_, ambii in calitate de moștenitori legali ai defunctului L. I. împotriva paraților B. P., domiciliata in SUA, 3920N Clak ._-2632, prin curator special av. D. N., C. M., domiciliata in mun Sibiu, ., jud. Sibiu, M. S., domiciliata in corn. R., ., nr. 1509, jud. Sibiu, G. D., domiciliata in mun. Sibiu, .. 18, jud. Sibiu, G. M., domiciliata in Germania,_, Giessen, Karl Keller Strasse, nr. 19, G. E., domiciliata in mun. Sibiu, ., nr. 16, jud. Sibiu, G. I., domiciliat in mun. Sibiu, .. 71, jud. Sibiu, G. I., domiciliat in mun. Sibiu, ., nr. 16, jud. Sibiu.
Dispune dezmembrarea imobilului teren situat în ., . înscris în CF sub nr._ R. (nr vechi 1856 Nucet), având nr. top. 236, sub A+1 în 2 corpuri funciare distincte, cu numere topo. noi, conform Raportului de expertiză realizat de exp. Tămașan M. D. (f. 27-41), respectiv:
-Nr. top. 236/1 loc de casă cu casă și grădină în suprafață de 294 mp aflat în proprietatea numitei Istichie M. - construcția și Din N. – terenul;
-Nr. top. 236/2 teren pe care se află construcția ridicată de reclamanți, și grădina, în total în suprafață de 1648 mp.
Constată că reclamanta L. L. M. și soțul L. I. (decedat) au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1648 mp, având număr topo 236/2 înscris în CF nr._ R. ca efect al uzucapiunii tabulare.
Constată că reclamanta L. L. M. și soțul L. I. (decedat) au construit cu mijloace proprii casa de locuit compusă din subsol: Bucătărie, 2 pivnițe, parter: 2 camere, cămară, baie - în suprafață de 63 mp și anexa în suprafață de 45 mp, pe terenul cu număr topo nou 236/2 (în suprafață totală de 1648 mp), înscris în CF_ R..
Dispune întabularea în cartea Funciară atât a dreptului de proprietate asupra terenului înscris sub nr._ R., cu nr. top nou 236/2 în suprafață de 1648 mp în favoarea numiților L. L. M. și L. I. (decedat), dobândit cu titlu de uzucapiune; totodată dispune notarea în Cartea funciară a construcțiilor ridicate de reclamanți, evidențiate mai sus, pe terenul cu nr topo nou 236/2, CF_ R. tot în favoarea numiților L. L. M. și L. I. (decedat), cu titlu de construire/ accesiune.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. M. Z. M. M.
Redactat /Tehnored. OMZ
12 ex./31.12.2015
10 . M., L. D. și Ș. M.
pârâții B. P., C. M., M. S., G. D., G. M., G. E., G. I., G. I..
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4754/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4773/2015.... → |
|---|








