Plângere contravenţională. Sentința nr. 1029/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1029/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 1029/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1029
Ședința publică din data de: 26.02.2015
Instanța constituită din :
P.: M. H. - Judecător
GREFIER: L. H.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petentul C. I. G., în contradictoriu cu intimata P. C. R., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru petent, pentru intimat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată, fond;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru
În temeiul disp. art. 219 NCpc instanța procedează la identificarea reprezentantului petentului av. care la fila 4 din dosar a depus împuternicirea avocațială și a reprezentantului intimatei.
Potrivit art. 131 NCpc, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența și pune în discuția părților competența prezentei instanțe.
Reprezentantul petentului apreciază că prezenta instanța este competentă să judece cauza de față.
Reprezentantul intimatei arată că Judecătoria Sibiu este competentă să judece prezenta cauză.
Instanța, constată că este competentă din punct de vedere general, material potrivit art. 94 și teritorial conform art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 actualizată..
Instanța constată că au fost respectate disp. art. 201 NCpc., intimatul a formulat întâmpinare în termenul legal, iar petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului.
Instanța raportat la art. 248 NCpc. acordă cuvântul cu părivire la excepția lipsei calității procesuale active a petentului.
Reprezentantul petentului depune la dosar copia cărții de identitate a petentului și solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a petentului pentru motivele arătate în răspunsul la întâmpinare.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea excepției întrucât sancțiunea contravențională a fost aplicată lui C. I. G., care este contravenientul din prezenta cauză, procesul-verbal de contravenție a dost întocmit pe baza datelor de identificare prezentate de acesta agentului constatator.
În temeiul disp. a rt. 248 NCpc, instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a petentului.
JUDECATORIA,
Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, petentul C. I. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata P. comunei R., ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr. 5680 întocmit la data de 26.09.2014; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată faptul că fapta pentru s-a reținut răspunderea contravențională în sarcina petentului nu a fost săvârșită de acesta. Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat pe numele petentului, însă a fost menționat u alt CNP și un alt domiciliu.
În probațiune, s-au solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În drept s-au invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.
Intimata P. comunei R. a formulat întâmpinare(f. 23), prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale active a petentului, motivat de faptul că prin procesul-verbal de constatare a contravenției dedus judecății a fost sancționat numitul C. I., CNP_, domiciliat în comuna R., .. Pe fondul cauzei, se solicită respingerea plângerii, ca fiind neîntemeiată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 223 Noul Cod de Procedură Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 5680 întocmit la data de 26.09.2014 de către intimata P. comunei R. s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 și anume construirea unui adăpost agricol fără a poseda autorizație de construire. Organul constatator a constatat că vinovat de săvârșirea contravenției este numitul C. I. G., posesor al CNP_, domiciliat în comuna R., .. La descrierea faptei s-a menționat numele de C. I., iar la rubrica referitoare la persoana vinovată a fost menționat numele de C. I. G..
Pentru săvârșirea contravenției menționate mai sus s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 1000 lei și s-a dispus luarea măsurilor de intrare în legalitate până la data de 30.04.2015.
Așa cum s-a reținut anterior, intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului.
Față de natura dirimantă a excepției, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Noul Cod de Procedură Civilă, va analiza excepția anterior intrării în cercetarea fondului.
Plângerea cu care instanța este investită a fost formulată de petentul C. I. G., posesor al CNP_, domiciliat în Sibiu, ., nr. 1, scara B, .> Astfel, instanța constată că petentul nu este persoana căreia i s-a reținut răspunderea contravențională prin procesul-verbal de constatare a contravenției supus analizei. Persoana sancționată este C. I., posesor al CNP_, domiciliat în comuna R., .. Chiar dacă, în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției, la una din rubrici s-a menționat numele de C. I. G., este vorba de o eroare materială, persoana sancționată fiind identificată prin CNP și domiciliu.
Față de aceste considerente, instanța, constatând că petentul nu justifică nici calitate procesuală activă, conform dispozițiilor art. 31 din OG nr. 2/2001, va dispune admiterea excepției analizate și în consecință va dispune respingerea plângerii.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a petentului și în consecință:
Respinge plângerea formulată de petentul C. I. G., CNP_, domiciliat în Sibiu, ., nr. 1, scara B, .-verbal de constatare a contravenției nr. 5680 întocmit la data de 26.09.2014 de către intimata P. comunei R..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. HANCĂȘLENUȚA H.
Tehnored. 09.04.2015 –MH 4ex. / ef.2 comunicari 10.04.2015-H.L
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1032/2015. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1046/2015.... → |
|---|








