Plângere contravenţională. Sentința nr. 3177/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 3177/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 3177/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.3177

Ședința publică din 27.05.2015

Instanța compusă din :

Președinte : V. C. F. – judecător

Grefier: L.-S. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind petenta C. L.-M. cu domiciliul în S., ., jud. S., în contradictoriu cu intimata S. P. de Poliție Locală al Municipiului S., cu sediul în S., .-3, jud. S., și S.C. Piețe S. S.A., cu sediul în S., ., nr. 16, jud. S.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 13.05.2015 când cei prezenți au pus concluzii care s-au consemnat în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., la data de 03.10.2014, sub nr. 15._, petenta C. L.-M. cu domiciliul în S., ., jud. S., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul S. P. de Poliție Locală al Municipiului S., cu sediul în S., .-3, jud. S., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 08.09.2014, și în contradictoriu cu intimatul S.C. Piețe S. S.A., cu sediul în S., ., nr. 16A, Piața Obor, jud. S., restituirea sumei de 500 lei achitată de petentă pentru restituirea autovehiculului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că la data de 08.09.2014, in jurul orelor 10-11, în calitate de avocat a fost chemata la Politia Municipiului S., fiind de serviciu la oficii. S-a deplasat cu autoturismul marca Mitsubishi Lancer cu numărul de înmatriculare_, fiind rugată de către agentul de politie D. M. să se grăbească, partea vătămata, I. C. R., pe care urma sa-1 reprezinte, fiind deja prezentă la sediul politiei pentru declarații. Negăsind loc de parcare, pentru ca . lucru, petenta a arătat că a virat, în lipsa de opțiuni, stânga de pe .. Ș. cel M., . în direcția sa de mers, unde se aflau mașini parcate de-o parte si de alta a străzii. In aceste condiții, a parcat pe marginea străzii, pe partea dreapta de mers, în spatele unei mașini a MAI, unde exista suficient loc pentru a parca fără a stânjeni, obstrucționa sau împiedica cu nimic circulația, fără a bloca . sau incomoda traficul. Petenta a arătat că deși astfel parcata, a călcat cu câțiva cm pe banda trasata pentru pista de bicicliști, nu consideră că aceasta a constituit un impediment pentru deplasarea în siguranță a bicicliștilor pe acel tronson de drum cu sens unic de mers. Autoturismul astfel parcat a fost ridicat de reprezentanții .. Petenta a arătat că s-a deplasat imediat spre locul de depozitare al autoturismelor ridicate de . unde a plătit către societatea comerciala menționata suma de 500 lei cu titlu de taxa de ridicare, transport si depozitare potrivit bonului fiscal_/08.09.2014 în vederea recuperării autoturismului său. Ulterior, pe data de 17.09.2014, a ridicat de la posta procesul-verbal . nr._ din 18.07.2014 prin care a fost sancționată cu avertisment, în procesul verbal reținându-se că autoturismul marca Mitsubishi Lancer cu număr de inmatriculare_ a fost depistat parcat pe pista de biciclete in fata Academiei Militare de pe . din mun. S..

Petenta a invocat nulitatea procesului verbal de contravenție arătând că pe acesta nu s-a făcut mențiune în legătură cu încheierea procesului verbal în lipsa sa, iar martorul asistent este agent constatator al S.C. Piețe S. S.A.

De asemenea, a arătat că dintre normele cu o forța juridica superioara (OUG nr. 195/2002, HG 1391/2006 cu Regulamentul din 2006, OG 2/2001) și cele cu o forța juridica inferioara (HCL 103/2011), in mod discreționar si nejustificat S. P. de Politie Locala al Municipiului S. a ales sa aplice norma cu o forța juridica inferioara, norma care, nefiind corelata cu prevederile actelor normative la nivel superior, instituie norme de reglementare paralele cu încălcarea obligației de a se integra organic in sistemul legislației.

Petenta a arătat că raportat la art. 2 alin 2 din Ordonanța nr. 2 din 12 iulie 2001, aplicarea unei sancțiuni contravenționale, cu efectele decurgând din aceasta aplicare (ridicarea mașinii) in baza art 1 alin 2 din anexa 3 la HCL 103/2011 prin dispoziția data de Primarul Municipiului S., fără atribuții in domeniul vizat, este ilegala, iar daca agentul constatator ar fi corelat sancțiunea contravenționala principală dispusă (avertisment) cu art. 5 din Ordonanța 2/2001, (care impune o proporționalitate a sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei săvârșite), n-ar fi putut nicicum sa ajungă la aplicarea măsurii complementare dispuse. Petenta a arătat că de fapt, prin aplicarea unei sancțiuni atât de ușoare precum avertismentul, S. P. de Politie Locala al Municipiului S. admite implicit faptul ca prin staționarea autovehiculului s-a generat o încălcare infima a normelor legale, fapta prezentând un grad de pericol social minim, care nu poate sa atragă sau să genereze si aplicarea unei masuri complementare care, prin definiție se aplica atunci când fapta implica un grad de pericol social ridicat.

Petenta a mai arătat că ordinea masurilor contravențional administrative dispuse încalcă reglementările legale în materie în sensul că anterior ridicării politia rutiera trebuie sa constate caracterul neregulamentar al staționarii, urmând ca o măsura tehnico - administrativa cum este cea a ridicării (potrivit art. 97 lit. d din OUG195/2002), sa fie luata doar in condițiile in care s-ar aprecia ca fiind necesara, ca o consecința a angajării răspunderii contravenționale. Or întocmirea procesului verbal nu s-a făcut prealabil ridicării, iar măsura ridicării nu s-a impus in nici un caz nici pentru eliberarea de urgenta a carosabilului, nici pentru deblocarea sau fluidizarea traficului așa încât sa se justifice satisfacerea interesului public imediat.

De asemenea a arătat că trebuie sa se tina seama de împrejurarea ca zona este foarte aglomerata din cauza ca, fiind in lucru, drumul este închis pe . a dus și la pierderea a câteva zeci de locuri de parcare care nu au fost înlocuite cu altele. Daca nu sunt trasate locuri de parcare suficiente pentru conducătorii auto, petenta a arătat că luarea măsurii de ridicare a autovehiculelor care, in lipsa de opțiune parchează pe marginea străzii, constituie un abuz. In plus, a arătat că zona în care a parcat nu este marcata cu niciun indicator cu semnificația "staționare interzisa" si niciun alt indicator semnificativ.

În motivarea în drept a plângerii, petenta a invocat disp. art. 1 alin (5) din Constituția României, art 1 (2) O.G. 137/2000. art 64, art. 65, art. 97(1), Art. 108 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, art 80 alin. 3 si art 83 alin. 1., art 142-143, 146 din Regulamentul din 2006, art 2, art. 21 alin. 3, art art. 34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 7 din Legea nr. 155 din 12 iulie 2010 a poliției locale, art 7 alin 1 indice 1 din Legea 554/2004 contenciosului administrativ, art.223 (3) din Codul de Procedura Civila, art 13, art. 14 alin 1 si art. 16 alin 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, OUG 34/19.04.2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei (f.6), în temeiul art.19 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea formulată la data de 28.10.2014 intimatul S. P. de Poliție Locală al Municipiului S. a solicitat respingerea plângerii contravenționale arătând că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese. În privința martorului asistent a arătat că acesta este angajat al S.C. Piețe S. S.A. dar nu are calitatea de agent constatator urmare a Deciziei nr. 1297/2014.

În ce privește competența de a sancționa contravenții, intimatul a arătat că aceasta a fost dată agenților constatatori ai SPPL atât prin L. nr. 155/2010 cât și dispoziția emisă de Primarul municipiului S., iar competența de a dispune ridicarea autovehiculelor a fost conferite de HCL nr. 103/2011.

Referitor la critica HCL nr. 103/2011 intimatul a arătat că pe calea plângerii contravenționale în fața acestei instanțe nu se poate analiza compatibilitatea acestui act normativ cu OG 2/2001, HG 1391/2006 și OUG nr. 195/2002. De asemenea, a arătat că petenta nu a fost sancționată în temeiul OUG nr. 195/2002 astfel că apărările acesteia întemeiate pe acest act normativ sunt neîntemeiate.

Intimatul a arătat că în momentul emiterii dispoziției de ridicare și transport a autoturismului procesul verbal de contravenție nu era completat cu datele de identificare ale persoanei contraveniente, aceste rubrici fiind completate ulterior constatării contravenției, însă a fost respectată procedura de ridicare a autovehiculului și de emitere a dispoziției de ridicare a autovehiculului prevăzută de HCL nr. 103/2011.

Sub aspectul temeiniciei intimatul a arătat că intimata nu a făcut dovada unei alte situații decât cea reținută în procesul verbal, ci a recunoscut în cuprinsul plângerii contravenționale că a staționat pe pistă.

Intimatul a mai arătat că atât sancțiunea principală cât și măsura complementară au fost dispuse în mod legal.

În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat prevederile C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, HCL nr. 103/2011, H.C.L. nr. 1391/2006, L. nr. 155/2010.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29.10.2014 intimatul S.C. Piețe S. S.A. a solicitat respingerea cererii de restituire a sumei de 500 lei ca neîntemeiată

În motivare a arătat că dispoziția de ridicare a fost dată de agentul constatator al SPPL, intimatul S.C. Piețe S. S.A. fiind doar executantul care a dus la îndeplinire actul administrativ, neavând nici o posibilitate de a refuza această executare. De asemenea, a arătat că suma de 500 lei reprezintă o taxă specială ce se încasează în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de respectivele operațiuni.

Intimatul a mai arătat că dreptul său de a primi plata are, de principiu, un izvor lrgal sub condiția existenței faptei contravenționale și a unui act de constatare a staționării neregulamentare, iar în aceste condiții solicitarea de restituire a sumei de 500 lei este neîntemeiată. De asemenea, a arătat că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic iar sancțiunea aplicată este corect individualizată și măsura complementară a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor anexei 3 din HCL 103/2011

În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat prevederile art. 205-206 C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, HCL nr. 103/2011.

Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:

I. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:

În urma verificării cerute de dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța a constatat că plângerea a fost înregistrată la instanță la data de 03.10.2014, în termenul legal de 15 zile, termen calculat de la data comunicării procesului verbal de contravenție contestat, întrucât acesta i-a fost comunicat petentei în condițiile prevăzute de art.26 alin.(3) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contraventie și hotăraște asupra sancțiunii.

1.1 Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:

Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ….. a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Din interpretarea textului legal precitat, rezultă că mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție sunt, în cazul contravenientului persoană fizică, următoarele:

  1. numele, prenumele și calitatea agentului constatator;
  2. numele și prenumele contravenientului;
  3. fapta săvârșită;
  4. data comiterii faptei;
  5. semnătura agentului constatator.

Analizând procesul verbal de contravenție contestat raportat la mențiunile anterior expuse, instanța constată următoarele:

În cuprinsul procesului verbal de contravenție este menționată data încheierii acestuia ca fiind 08.09.2014, în cuprinsul acestuia fiind menționată și luarea măsurii complementare a ridicării, transportului și depozitării autoturismului, măsură care s-a pus în executare la aceeași dată conform procesului verbal de ridicare, transport și depozitare depus la dosar.

Așa cum a arătat chiar intimatul prin întâmpinarea depusă la dosar, în momentul emiterii dispoziției de ridicare și transport a autoturismului procesul verbal de contravenție nu era completat cu datele de identificare ale persoanei contraveniente, aceste rubrici fiind completate ulterior constatării contravenției.

Instanța reține că pentru ca un proces verbal de contravenție să fie apt să producă efecte juridice trebuie ca acesta să fie integral completat, cel puțin cu elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Până la data completării nu se poate considera că există un proces verbal de contravenție, unul care să producă efecte juridice.

În aceste condiții ridicarea autoturismului nu a avut la bază un proces verbal de contravenție legal completat și apt să producă acest efect juridic în condițiile în care procesul verbal de contravenție nu cuprindea numele și prenumele contravenientului, elemente prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, astfel că măsura ridicării autoturismului nu s-a realizat în mod legal.

De asemenea, se reține că în condițiile în care procesul verbal de contravenție a fost completat ulterior, data încheierii acestuia nu este cea consemnată în cuprinsul procesului verbal ci data la care procesul verbal a fost completat și cu mențiunile privind numele și prenumele contravenientului.

În aceste condiții, nu există elemente în cuprinsul procesului verbal din care să rezulte dacă procesul verbal a fost completat integral la aceeași dată după restituirea autoturismului sau a doua zi, ori la o dată ulterioară, iar atât lipsa datei cât și menționarea în cuprinsul procesului verbal a unei date ce nu corespunde realității este sancționată, potrivit art. 17 din O.G. nr.2/2001 cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.

În consecință, față de toate aceste argumente, instanța va admite plângerea contravențională formulată și va anula Procesul verbal de Constatare a Contravenției ., nr._ din data de 08.09.2014, dispunând totodată restituirea către petentă a sumei de 500 lei reprezentând contravaloare ridicare, transport și depozitare autoturism.

Pentru aceste motive,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta C. L.-M. cu domiciliul în S., ., jud. S., în contradictoriu cu intimata S. P. de Poliție Locală al Municipiului S., cu sediul în S., .-3, jud. S., și S.C. Piețe S. S.A., cu sediul în S., ., nr. 16, jud. S..

Anulează Procesul verbal de Constatare a Contravenției ., nr._ din data de 08.09.2014.

Dispune restituirea către petentă a sumei de 500 lei reprezentând contravaloare ridicare, transport și depozitare autoturism.

Cu apel în 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac cererea se depune la Judecătoria S..

Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

V. C. F. L.-S. C.

Red. V.C.F. 04.05.2016

Tehnored. L.S.C. 04.05.2016

Ex. 5 / ..05.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3177/2015. Judecătoria SIBIU