Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3142/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 3142/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 3142/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3142

Ședința publică din 26.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L.

GREFIER: I. Ș.

Pentru astăzi fiind amânarea pronunțării asupra cauzei civile având ca obiect constatare nulitate act juridic privind pe reclamantul B. R., în contradictoriu cu pârâții O. B. România SA și O. B. România SA prin Sucursala Sibiu.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 12.05.2015, cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19.05.2015 și mai apoi la acest termen de judecată.

INSTANȚA,

Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 30.07.2014, formulată de reclamantul Boița R. în contradictoriu cu pârâtele S.C. O. B. ROMÂNIA S.A și S.C. O. B. ROMÂNIA S.A- Sucursala Sibiu, s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța: 1)să se constate caracterul abuziv și nulitatea absoluta parțiala a contractului de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. C2204/2400/898Q din data de 30.04.2008, încheiat între părți în ce privește următoarele clauzele de la art. 5 pct.5.2.- „dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda poate fi modificată In mod unilateral de bancă, luând în considerare Valoarea dobânzi: de referință pentru fiecare valută",pct. 6.1 lit. b privind comisionul de acordare de 2%plătit în ziua semnării contractului respectiv 942,4 CHF, art.6 lit. c privind comisionul de rambursare anticipată și să se dispună desființarea acestora; 2) să se dispună desființarea „scadențarului de credit" în ce privește clauzele menționate mai sus; 3) să se constate că prin act adițional, nesemnat de către reclamant pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul de credit, în sensul majorării marjei fixe a băncii de la 4,14 pp (data încheierii contract) la 6,77 pp, prin perceperea unei rate a dobânzii de 6,99 % în condițiile scăderii Liborului de la 2,8500 pp la 0,_ pp.(17.09.2010- data notificării); 4) să fie obligate pârâtele la stabilirea unei rate a dobânzii compusa din marja fixa de 4,14 pp plus Libor la 3 luni; 5)să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor plătite în plus de reclamant, de-a lungul derulării contractului de credit nr.C_ din data de 30.04.2008și până în prezent, cu dobânda legală pentru această perioadă; 6) să se constate că plata ratei s-a încasat, în mod nelegal și abuziv, la un curs CHF mai mare decât era cel la data la care s-a încheiat contractul de credit; 7) să fie obligate pârâtele să calculeze și să stabilească rata creditului la cursul BNR al francului elvețian din data încheierii contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr.C_ din data de 30.04.2008, la cursul de1 CHF - 2,2769 LEI; 8) să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor încasate rezultate din diferența de curs valutar al francului elvețian, începând cu data acordării creditului și până la data stopării efective; 9) să fie obligate pârâtele ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să le pună la dispoziție actul adițional la contractul de credit, conform sentinței date și un nou scadențar de credit, sub sancțiunea obligării la 200 lei pe zi de întârziere daune cominatorii; 10) să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt s-a arătat că reclamantul, în calitate de împrumutat a încheiat cu S.C. O. B. ROMÂNIA S.A. prin Agenția Șelimbăr, contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. C_ din data de 30.04.2008,valoarea creditului fiind de 47.120 CHF, iar durata creditului fiind de 350 luni de la data punerii la dispoziție a creditului in contul curent.

La data încheierii contractului dobânda curenta era de 6,99%, fără a se menționa în contract din ce se compune, respectiv marja băncii sau valoarea indicelui de referința - LIBOR, în cazul de față.

După apariția O.G nr. 50/2010, la data de 17.09.2010, banca a notificat pe reclamant să încheie un act adițional la contractul de credit, fără să-l informeze ca a majorat și marja fixă, fiindu-i impus astfel un act adițional din 17.09.2010, nesemnat de către reclamant, prin care a menținut dobânda la 6,99%, dar a stabilit o marjă fixă de 6,77%, deși la data încheierii contractului de credit marja fixă a băncii era de doar 4,14 pp.

În aceste condiții modificarea dobânzii prin impunerea unei marje fixe a băncii de 6,77 pp, mai mare cu 2,63 pp este abuzivă si nelegală, iar prin clauza prevăzută la art. 5.2 din contract, respectiv "Dobânda este variabila în conformitate cu politica băncii. Dobânda curentă poate fi modificata în mod unilateral de către banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta (ex.: EURIBOR (Eur)/LIBOR (CHF)/ROBOR (RON) etc), fără a exista consimțământul clientului", banca și-a atribuit puterea de a modifica dobânda după bunul plac.

Banca a menținut astfel si ulterior dobânda de 6,99%, în pofida faptului ca indicele de referința LIBOR a avut o evoluție descrescătoare (in prezent fiind de 0,0140),ceea ce ar fi impus si diminuarea corespunzătoare a ratei dobânzii, conform prevederilor contractuale, banca stabilind o marja fixa aproximativ la nivelul dobânzii stabilite inițiale.

Cu privire la dobânda variabila si elementele componente, la momentul contractării creditului reclamantul a fost informat și a acceptat prin semnătură politica băncii de modificare unilaterala a dobânzii în funcție de variația indicelui de referința Libor, și în nici un caz în funcție de variația marjei băncii, aceasta neavând dreptul de a modifica dobânda din

contractul încheiat prin stabilirea unei marje fixe mai mare decât cea stabilită prin clauzele de pa art. 5.1 si 5.2 din contract.

Clauzele din contractul de credit de mai sus sunt ilicite și abuzive și pentru faptul că banca a pus la dispoziția reclamantului un formular tipizat de contract ale cărui clauze nu au putut fi negociate de către acesta. Banca a transformat tacitcontractul de credit într-unu de adeziune, clauzele mai sus menționate nu s-au putut negocia și au creat în detrimentul reclamantului, contrar cerinței bunei credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile contractuale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000 pentru constatarea caracterului lor abuziv.

Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Europei din 5.04.1993 definește la art. 3 pct.2 clauza abuzivă drept clauza care nu a fost negociată individual, iar consumatorul nu a putut influența conținutul clauzei, Curtea de Justiție a Comunității Europene stabilind în cauzele C-243/08 PANNON G5/V împotriva E.S.G. și C-484/08 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator.

Conform prevederilor contractuale și art. 93 lit. g din O.G nr.21/1992 modificată, pârâta are obligația de a modifica dobânda periodic, atât in sens crescător cât și descrescător, exclusiv in funcție de variațiile indicelui de referință, independent de voința băncii. Singurul element variabil din componenta dobânzii, conform contractului si legii, este indicele Libor, marja băncii fiind un element fix din cadrul dobânzii, stabilit la momentul acordării creditului.

Cu toate acestea banca continuă să perceapă o dobânda la un nivel majorat, în pofida scăderii constante a valorii LIBOR.

De asemenea, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000 și pentru clauzele care stabilesc comisionul de acordare - pct.6.1 lit. b și comisionul de rambursare anticipata - art.6 pct. 6.1 lit. c.

În ceea ce privește comisionul de acordare, nici acest comision nu a fost negociat cu reclamanta, creând prejudicii de natură financiară reclamantului, fiind nejustificat de mare în comparație cu munca depusă de bancă pentru întocmirea dosarului de credit, iar din cuprinsul contractului de credit nu rezultă cu claritate pentru ce a fost perceput acest comision.

Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este invariabil de 2%, indiferent de tipul de contract și de ce de acest cuantum este raportat la mărimea sumei împrumutate și nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului.

Pârâtele trebuie să demonstreze caracterul negociat al acestui comision, însă din modul de formulare rezultă că aceasta nu a suportat o negociere. Consimțământul dat de consumator la momentul încheierii contractului este considerat de legiuitor inexistent întrucât a fost exprimat în contextul unei stări de constrângere financiară, stare de care pârâta, în calitate de comerciant, a înțeles să se folosească și astfel să impună obligații excesive cocontractantului aflat într-o poziție defavorabilă.

Sumele plătite cu acest titlu reprezintă o plată nedatorată, care stă ca temei a restituirii.

În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtelor să calculeze și să stabilească rata creditului la cursul BNR al francului elvețian din data încheierii contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr.C_ din 30.04.2008, s-a arătat că potrivit jurisprudenței CJUE, o instanță națională poate declara drept clauză abuzivă paragraful din contractul de împrumut care prevede că plata ratelor se face la cursul actual și nu cel de la data semnării contractului .în cazul creditelor în franci elvețieni, diferența între cursul de schimb de la data semnării contractului și cel de la data plății ratelor fiind, deseori, de peste 100% . Întrucât diferența este atât de mare, se poate reține că un astfel de contract nu a fost negociat, iar banca a ascuns informații esențiale relative la riscul de depreciere a monedei național, fiind evident că e vorba de o clauză ce provoacă un dezechilibru semnificativ, deci abuzivă.

Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și nelegal al clauzelor susmenționate, se impune înlăturarea lor din contractul de credit.

Se impune astfel și obligarea pârâtelor ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să pună la dispoziția reclamantului actul adițional la contract, conform sentinței date și un nou scadențar de credit, sub sancțiunea obligării la 200 lei pe zi de întârziere daune cominatorii, conform deciziei în recurs în interesul legii nr.20/12.12.2005 a I.C.C.J.

În drept s-au invocat dispozițiile O.G 50/2010, Legea nr.193/2000, art. 1270, art. 1179 art. 1341 alin. l Cod civil.

Pârâta S.C. O. B. ROMÂNIA S.A. a formulat întâmpinare invocând excepția necompetenței teritoriale a instanței față de prevederile art. 107 Cpr.civ., sediul pârâtei fiind în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Referitor la perceperea comisionului de acordare a creditului s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât cererea formulată de reclamant poarta asupra unui drept patrimonial de creanța si nu asupra unui drept real, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Chiar in eventualitatea în care prezentul contract este asimilat unui contract conținând clauze preformulate, aceasta nu este de natura a califica contractul ca abuziv.

Este firesc ca in activitatea de creditarea pe care o desfășoară pârâta să se recurgă la anumite tipare, standarde, iar un anumit tip de contract sa fie schițat în linii generale. Însă din faptul ca negocierile în vederea încheierii unui contract se poate baza pe un anumit tipar pus la dispoziție de una dintre părți, nu se poate trage concluzia ca respectivul contract nu a fost în niciun fel influențat de consumator. La încheierea oricărui contract se au vedere particularitățile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-și îndeplini obligațiile asumate și alți asemenea factori. Însă factorul determinant în încheierea contractului îl constituie voința clientului, in funcție de care se prefigurează și particularizează fiecare contract.

Legea nr.193/2000 nu se opune inserării în contracte a unor clauze „in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibilă de către consumator (...) daca exista o motivație întemeiată(...)." Astfel, modificarea ratei dobânzii se face in raport de valoarea de referința pentru fiecare valuta-factor obiectiv, independent de voința furnizorului de servicii financiare, sub condiția informării împrumutatului si a acordării unui termen in care acesta să își manifeste voința in raport de propunerea înaintată de Banca si a semnării unui act adițional la contract. In aceste condiții exigentele bunei-credințe sunt respectate si clauza nu poate fi considerată abuzivă. Așadar, părțile contractante au acționat de pe poziție de egalitate in raportul comercial, neexistând nici un dezechilibru/niciun tratament preferențial vreunei părți semnatare a contractelor de credit.

Din dispozițiile Directivei nr.93/13/CEE rezulta că suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar în împrejurarea în care există obligații doar pentru consumator, furnizorul neasumându-și nicio contraprestație. Clauza reclamata ca abuziva nu determina procurarea unui avantaj pentru banca in detrimentul cocontractantului. Cum in speța, nu se precizează faptul ca dobânda este fixa, formula de calcul a dobânzii prin prisma dispozițiilor OUG nr.50/2010, îndeplinește toate cerințele legale, astfel încât nu poate decât sa profite reclamantului.

Formula de calcul a ratei dobânzii a fost menționata expres în contract, în strictă corelație cu prevederile legale, iar variația ratei dobânzii s-a produs exclusiv în funcție de evoluția indicelui LIBOR. De asemenea, având in vedere prevederile legale imperative cu aplicabilitate ope legis, respectiv OUG nr.174/2008 si OUG 50/2010, precum si clauzele cuprinse in actul adițional de conformare la OUG nr.50/2010, instanța de fond poate să constatate ca sintagma „în funcție de politica băncii" nu mai există în contracte, astfel încât nu poate avea nici caracter abuziv.

Deși reclamantul susține aplicabilitatea în cauza dedusa judecații a prevederilor art.4 alin.1-3 din Legii nr.193/2000, ignoră prevederile alin.6 ale art.4 din același act normativ potrivit cărora „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, în măsura in care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil", iar această prevedere a fost emisa de către legiuitorul roman in cadrul transpunerii in dreptul intern a dispoziției comunitare în materie (art.4 alin.2 al Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993.

Cum dobânda este o componenta a prețului contractual/ aceasta este exceptata de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la acest element sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili si clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.

In ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor, consumatorul a luat cunoștință anterior semnării de clauzele contractelor de credit si de documentația aferenta analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractelor de credit. De asemenea, caracterul dobânzii este variabil, reclamantul acceptând în acest mod atât riscul creșterii dobânzii, cat si avantajul scăderii acesteia. In plus, reclamantul nu a prezentat nicio dovadă că a propus o alta varianta de contractare, care sa fi fost refuzată de bancă, acceptând astfel clauzele stabilite in contract.

Mai mult decât atât, nu se poate susține lipsa posibilității de negociere în condițiile în care consumatorul a luat la cunoștința anterior semnării de clauzele contractului de credit și documentația aferenta analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractului. De asemenea, la momentul încheierii contractului de credit existau în oferta băncii mai multe tipuri de contracte de credit, unele cu dobânda fixa in moneda națională sau în valută, altele cu dobânda variabila în moneda națională sau în valută, fie in funcție de dobânda de referința a băncii, fie in funcție de indicele de referință.

In ceea ce privește cerința ca prin clauza incriminată să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților (art.4 alin. l din Legea nr.193/2000), la momentul semnării contractului de credit legislația in vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzii, astfel încât simpla stipulare în contract a unei prevederi referitoare la o dobânda variabila nu este de natura a crea un dezechilibru contractual și de a dovedi reaua-credință a băncii, în condițiile în care au fost acceptate in cunoștința de cauza de către client.

Nu se poate susține ca modificarea dobânzii se realizează unilateral de către banca, fără acordul consumatorului, câtă vreme aceasta posibilitate este prevăzuta în contractul dintre părți si deci asumată de acestea prin semnarea contractului. Astfel, prin clauza de la art.5 societatea noastră si-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, cu notificarea reclamantului, pe baza unei motivații întemeiate, respectiv in raport de evoluția indicatorului de referința LIBOR și cu posibilitatea acordată reclamantului de a rezilia contractul în cazul în care nu este de acord cu modificarea dobânzii. În aceste condiții exigentele bunei-credințe sunt respectate, iar clauza nu este abuziva.

Având in vedere caracterul variabil al dobânzii (care poate fi in sensul creșterii sau al scăderii dobânzii) nu se poate reține că exista un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților.

Așadar, in contractul de credit sunt circumstanțiate elementele care ii permit băncii sa varieze rata dobânzii, iar aceasta variație nu poate fi considerata ca o modificare unilaterala, din moment ce lege interzice expres o astfel de intervenție asupra contractului de credit.

Anterior intrării in vigoare a Ordonanței nr.50/2010, în privința creditelor de nevoi personale nu exista obligativitatea inserării în contract a unei formule de calcul a ratei dobânzii, iar OUG nr.174/_ a intrat in vigoare in 27.12.2008, ulterior încheierii contractului de credit. Pe de alta parte, prin semnarea contractului de credit împrumutatul si-a dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobânda, nemaifiind vorba de o modificare unilaterala, abuziva in sensul reglementat de Legea nr.193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3142/2015. Judecătoria SIBIU