Plângere contravenţională. Sentința nr. 1465/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1465/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 1465/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1465/2015
Ședința publică de la 13.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. T.- judecător
GREFIER: D. S.
Pe rol fiind amânarea pronunțării cauzei Civil privind pe petent S.C. T. A. S.R.L.și pe intimat I. - I. TERITORIAL NR. 8, având ca obiect plângere contraventională.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 06.03.2015 când instanța, în baza actelor de la dosar a reținut cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Constata ca prin plangerea formulate sub nr dosar_ petenta T. A. SRL a solicitat in contardictoriu cu intimata I. I. TERITORIAL NR 8 ca prin hotărâre sa fie inlocuita amenda cu avertismentul din procesul verbal de contraventie . si restituita suma platita cu titlu de amenda.
In fapt s-a motivat ca la momentul plecarii in cursa, conducatorul auto a comunicat administratorului societatii ca nu detine rovinieta si ca nu are de unde sa o achizitioneze in drumul sau, iar acesta din urma i-a transmis sa porneasca in cursa ca rovinieta va fi achitata.
La ora 17:52 la 1.08.2014, administartorul societatii a ajuns in statia Petrom si a cumpăarat rovinieta dând dovada de buna credinta, asa incât la data incheierii procesului verbal, din 3.09. 2014, obligatia legala era indeplinita.
In drept art 14,16,17, 31 din OG 2/2001, Legea 455/2011, OG 15/2002.
Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului instant retine următoarele:
Prin procesul verbal . nr_/3.09.2014 petenta a fost sanctionata pentru fapta prevazuta de art 8 al 1 anexa 2 constand in circulatia fara rovinieta valabila si fiind amendata cu suma de 3000 lei.
Din administrarea materialului probator rezulta ca la momentul incheierii procesului verbal petenta isi indeplinise obligatia legala de achitarea rovinietei, fiind dovedit ca la data de 1.09.2014, ora 17:52, administratorul petentei a achizitionat rovinieta valabila pentru ziua respectivă.
Este adevarat ca la data opririi in trafic, adica ora 17:14, conducatorul auto al autovehiculului cu nr_ nu a putut face dovada detinerii rovinietei, insa la un interval de 30 minute, acesta rovinieta era cumparata de administratorul societatii de la statia OMV PETROM de pe . nu a fost remisa inainte de plecarea in cursa soferului autovehiculului.
La data intocmirii procesului verbal, din 3.09.2014, obligatia era indeplinita, ca atare nu s-a adus nici o atingere normei care conditioneaza circulatia pe drumurile publice de plata acestui tarif.
Pe de alta parte instanta constata ca procesul verbal este lovit de nulitate absoluta avand in vedere stauarile Deciziei nr. 6/16.02.2015 a ICCJ
In situatia in care intre momentul sanctionarii si momentul finalizarii aplicarii sanctiunii intervine o norma juridica mai favorabila contravenientului. atunci se aplica norma mai favorabila.
Deciziei nr. 6/16.02.2015 pronuntate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ in dosarul nr. 14/2014:procesele-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art. 8 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, incheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) alin. (2) si alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sanctionate contraventional pe suport de hartie, sunt lovite de nulitate absoluta pentru lipsa semnaturii olografe a agentului constatator
In consecinta, pentru motivele de fapt si de drept enuntate se va admite plangerea formulata de petenta ., cu sediul in Ocna Sibiului, .. 11, jud. Sibiu, in contradictoriu cu intimatul I., cu sediul in Bucuresti, .. 38, sect. I, si cu sediul procesual ales in Selimbar, ., ., si in consecinta:
Anuleaza procesul verbal de contraventie . nr._/03.09.201 si exonereaza petentul de la plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plangerea formulata de petenta ., cu sediul in Ocna Sibiului, .. 11, jud. Sibiu, in contradictoriu cu intimatul I., cu sediul in Bucuresti, .. 38, sect. I, si cu sediul procesual ales in Selimbar, ., ., si in consecinta:
Anuleaza procesul verbal de contraventie . nr._/03.09.201 si exonereaza petentul de la plata amnezii.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din data de 13.03.2015.
P. GREFIER
M. T. D. S.
Red/tehnMT /14.05.2015
C..4ex./ 2 ex.se comunică/15.05.2015
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Uzucapiune. Sentința nr. 1470/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|








