Plângere contravenţională. Sentința nr. 2347/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 2347/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 2347/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2347/2015

Ședința publică de la 27 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. P.

GREFIER A. N.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta . SRL și pe intimata A.-DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ-DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ SIBIU, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru petentă, reprezentantul convențional, avocat L. C. cu împuternicire avocațială aflată la fila 6 din dosar, lipsă fiind intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

  • Procedura de citare este legal îndeplinită;
  • Cauza are ca obiect plângere contravențională;
  • P. se află la primul termen de judecată, în fața primei instanțe.

Instanța, având în vedere că este primul termen de judecată la care procedura este legal îndeplinită în fața primei instanțe, procedând la verificarea competenței conform art. 131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză conform art. 94 și art. 31 din OG nr. 2/2001.

Reprezentanta petentei solicită, în probațiune, în susținerea cererii, încuviințarea probei testimoniale privind audierea martorei N. D., domiciliată în ., nr. 10, jud. G., pentru a se dovedi că la momentul când a fost controlată societatea, era aglomerație, iar lipsa de experiență a vânzătoarei a determina-o să nu emită bonul fiscal.

Instanța, constatând că proba testimonială constând în audierea martorei N. D., nu este utilă, pertinentă și concludentă, neputând conduce la soluționarea cauzei, potrivit art. 255 și 258 C.pr.civ. o respinge.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau incidente de soluționat, instanța potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul reprezentantei petentei.

Reprezentanta petentei solicită admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată și anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 10AF menționat în plângere ca netemeinic și nelegal, precum și continuarea activității societății care a fost suspendată pe o perioadă de 3 luni pentru punctul de lucru din Sibiu, Piața M.. Solicită înlocuirea sancțiunii suspendării cu sancțiunea avertismentului prevăzut de OG nr. 2/2001 în vederea continuării activității de către societate, pentru motivele de fapt și de drept invocate în plângere, fapta nu are caracter de pericol social, societatea a recunoscut că nu a emis bonul fiscal, a achitat amenda, suma de 2300 lei găsită a fost reținută de organul fiscal.

Instanța, socotindu-se lămurită asupra tuturor împrejurărilor de fapt și asupra temeiurilor de drept ale cauzei, potrivit art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 30.12.2014, formulată de petenta S.C.D. L. SERICE S.R.L., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală 7Sibiu, s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/2014, ca fiind netemeinic și nelegal, prin care a fost amendată societatea cu suma de 8300 lei, precum și continuarea activității, care a fost suspendată pe o perioadă de 3 luni, pentru punctul de lucru Sibiu, Piața M.., să se dispună suspendarea termenului de plată până la soluționarea irevocabila a prezentei contestații, în subsidiar solicita înlocuirea amenzii în sumă de 8300 lei, cu avertisment, înlocuirea suspendării activității pe o perioada de 3 luni cu avertisment prevăzut de O.G. nr.2/2001-art. 7 alin.(2) si (3).Cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

In fapt se arata ca societatea a fost sancționată contravențional în data de 28.12.2014, cu amenda de 8300 lei, și suspendarea activității pe 3 luni pe motiv că societatea a desfășurat activitate de comerț ambulant patiserie, și nu a utilizat casa de marcat. Intrucât bonurile emise conțin date eronate, s-a procedat la compararea raportului de casă instalat în Piața M. Sibiu, stand 36, cu sumele de bani găsite în sertarul unității și consemnate în monetarul olograf, constatându-se faptul că suma de 2180 lei, nu erau înregistrați pe casa de marcat sau în registrul special al casei de marcat, administratorul societății declarând că a fost aglomerat și că urma să bată sumele pe casa de marcat. Intrucât societatea nu a emis bonuri fiscale și nu avea completat registrul de casă, s-au luat măsurile de amendare a societății precum și de suspendare temporara a activității pe 3 luni. Societatea are două chioșcuri unul în Piața M. standul 36 unde a fost controlul si unul pe . societatea are casă de marcat și unde era în regulă, întrucât reprezentanții A. au verificat dar nu au consemnat acest lucru. In legătură cu suma neoperată pe casa de marcat, arătă că aglomerația exagerată din data respectivă, precum si lipsa de experiență a angajatei însărcinată cu încasarea monetarului și marcarea acestuia, a determinat imposibilitatea emiterii tuturor bonurilor fiscale. De asemenea reprezentanții A. au completat greșit, în registrul special aparținând punctului ambulant și nu punctului din Piața M.. Menționează că societatea în decursul activității nu a mai avut abateri, nu a fost nici odată sancționată contravențional, fapt dovedit prin anexarea copiilor după registrul special anexat .Sancțiunile aplicate sunt excesive, contravenind dispozițiilor art. 21, alin. 3, din OG nr. 2/2001, precum si jurisprudentei CEDO. Menținerea procesului-verbal de contravenție ar fi de natură a perturba în mod grav, si probabil chiar ireversibil, activitatea si bunul mers al societății . Arătă că sancțiunea amenzii de 8300 lei este mult prea mare, iar sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioada de 3 luni va lipsi în mod inevitabil angajații societății de un loc de munca, și va pune societatea în imposibilitate de a achita datoriile scadente (chirii, rate, etc).

Procesul verbal de contravenție este nul cel puțin relativ ,, întrucât încalcă prev. art. 16 din OG nr. 2/2001, în sensul că nu sunt arătate toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube cauzate.

OG nr. 2/2001 prevede, de asemenea, ca regulă generală, dreptul contravenientului de a achita în 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii (art.28). In actul normativ de stabilire a contravențiilor această posibilitate trebuie menționată în mod expres. Sunt și excepții când unele acte normative derogă de la această regulă generală, în principiu cele care stabilesc, pentru anumite contravenții, obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ca sancțiune.

Această posibilitate de a achita jumătate din amendă nu a fost precizată în procesul verbal de către organul constatator acesta omițând cu intenție acest lucru. Sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru din Sibiu, . 36 pe o perioada de 3 luni este de asemenea disproporționată în raport cu drepturile contestatoarei.

Având în vedere că cele două sancțiuni aplicate contestatoarei (amenda si suspendarea activității), sunt disproporționate în raport cu scopul legitim urmărit, solicită ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună înlocuirea celor două măsuri cu avertisment.

In drept se invoca art. 11 si urm. din OUG nr. 28/1999, precum si cele ale OG nr. 2/2001, și Legea nr. 180/2002 pentru aprobarea acesteia.

Plângerea contravențională a fost timbrata cu taxa judiciară de timbru de 20 lei, conform art. 19 din OG 80/2013.

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii. În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999 în urma controlului s-a constatat că operatorul economic, deși era dotat cu aparat de marcat electronic fiscal care era în funcțiune, acesta comercializa marfă, direct către populație fără a elibera bonuri fiscale pentru toate bunurile comercializate către clienți, contrar prevederilor art. 1 alin. 2 din OUG nr.28/1999 ce prevede: "Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală

Astfel, la punctul de lucru s-a constatat un plus de 2180 lei care nu a putut fi justificata prin documente inregistrate de societate sau emise de casa de marcat fiind neînregistrată în AMEF.

Prin urmare, petenta a săvârșit fapta prevăzută și sancționată de norma contravențională, iar aceasta reprezintă o practică, recunoscută de angajatul societății d-nul Danes I..

Fapta comisă în speță prezintă un grad ridicat de pericol social, legiuitorul prin sancțiunile stipulate, a urmărit neîndoielnic eradicarea sau cel puțin limitarea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, în domeniul legiferat.

Aplicarea sancțiunilor contravenționale în prezenta cauză s-a realizat însă conform prevederilor legale în vigoare, inclusiv ale art. 5 și urm. din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, amenda contravențională fiind aplicată în cuantumul prevăzut de legiuitor.

Raportat la sancțiunea complementară a suspendării activității pe 3 luni, instanța de judecată nu poate înlătura sancțiunea complementară a suspendării activității agentului economic.

În drept s-au invocat prevederile art. 205- 208 C.pr.civ .

Din probatoriul administrat în cauză s-au reținut urmatoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/2014, s-au aplicat petentei sanctiunea avertismentului si amenzile de 8000 lei pentru contravenția prevăzută de art. 10 lit c, 10 lit b din OUG 28/1999 și 300 lei pentru contravenția prevăzută de art. 41 pct 2 din Legea 82/1991 R, inspectorii antifraudă constatând cu ocazia controlului operativ inopinat efectuat la standul ( casuta nr.36 ) amplasat in Sibiu- P-TA M., apartinând S.C. D. L. SRL, s-a constatat ca aceasta desfasoara activitate de comert ambulant ( patiserie, gogosi ), iar bonurile emise contin date eronate ( adresa punctului de vanzare ) societatea încalcand prevederile art. 4 al.1 si art. 10 lit c din OUG 28/1999 . S-a procedat la compararea raportului X emis de AMEF instalat in Sibiu P-ta M., cu sumele de bani gasite in sertarul unitatii si consemnate in monetarul olograf, constatandu-se faptul ca suma de 2180 lei nu este înregistata in AMEF sau in registrul special al casei de marcat .Administratorul societății a aratat in nota explicativă faptul că a fost agitație si urma sa bata sumele la finalul zilei, s-a constat incalcarea prevederilor art. 1 din OUG 28/1999 .S-a constatat că agentul economic nu avea întocmit Registrul de casa din data de 17.12._, desi de la acea data si pana in prezent au existat operatiuni cu numerar, fiind încălcate astfel prevederile art. 6 alin. 1 din Legea 82/1991. (fila 7 a dosarului)

Prin același act s-a dispus măsura confiscării sumei de 2180 lei precum și măsura suspendării activității unitatii din Sibiu P-ta M. – stand 36 pe o perioadă de 3 luni incepand cu data de 28.12.2014 ( conform art. 11 al.3 din OUG 28/1999 Rep ).

Verificând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Prin art. 10 lit c OUG 29/1999 se interzice emiterea bonului fiscal conținând date eronate sau fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin. (1); iar conform art. 10 lit b constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni, neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative.

Această contravenție se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, potrivit art. 11 lit. b și cu suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni, în temeiul art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999 republicată.

Art. 41pct 2 lit. c din L 82/1991 constituie. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că petenta recunoaște prin plângere că nu a emis bonuri fiscale pentru toate produsele comercializate, datorită fluxului mare de clienți în acea perioadă, confirmând că nu a efectuat toate înregistrările în registru de casă .

Sarcina probei apartine, deci, petentului si cum, pentru considerentele redate, se apreciaza ca nu a fost răsturnata prezumtia de legalitate si temeinicie de care se bucura procesul verbal de constatare a contraventiei ca act administrativ încheiat de o persoana chemata sa vegheze la respectarea legii.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii instanta constată că aceasta respectă prevederile art 21 din OG 2/2001, respectiv este aplicată între limitele prevăzute de actul normativ, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind luate în considerare împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul- verbal.

Pentru toate aceste motive instanța urmează să respingă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulata de petenta S.C. D. L. SERVICE SRL cu sediul în G. ., . . contradictoriu cu intimata A. – DGAF cu sediul in București . sector 5 împotriva procesului verbal de contravenție nr._/28.12.2014.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publica din data de 27.04.2015.

PREȘEDINTE ,GREFIER,

M. P. A. N.

Plecat în C.O

Semnează conf. art.426 al.4 NCPC

Grefier șef,

N. C.

Red./Tehn./P.M/14.07.2015

4 ex.

Ef.2 ..07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2347/2015. Judecătoria SIBIU