Plângere contravenţională. Sentința nr. 2823/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 2823/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 2823/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2823

Ședința publică din data de: 14.05.2015

Instanța constituită din :

P.: M. H. - Judecător

GREFIER: L. H.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petenta . TRANS SRL, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER -ISCTR, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:

- cauza se află la al 2-lea termen de judecată, fond;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

Potrivit art. 131 NCpc, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă din punct de vedere general, material potrivit art. 94 și teritorial conform art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 actualizată..

Instanța constată că atât petenta cât și intimatul au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 223 alin.3 N.C.p.c.

Instanța constată că au fost respectate disp. art. 201 N.C.p.c., intimatul a formulat întâmpinare în termenul legal, aceasta fiind comunicată petentei.

Instanța, raportat la art. 255 și art. 258 NCp având în vedere cererile în probațiune formulate de părți, încuviințează atât pentru petentă cât și pentru intimat proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, față de disp. art.238 N.C.p.c., estimează durata cercetării procesului și constată că la acest termen de judecată cauza poate fi soluționată .

În temeiul art. 244 alin. 1 NCpc instanța, considerându-se lămurită, declară cercetarea procesului încheiată și întrucât nu mai sunt alte aspecte de lămurit, împrejurări de fapt și temeiuri de drept ale cauzei, potrivit disp. art. 394 NCpc, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

JUDECATORIA,

Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, petenta S.C. P. D. M. TRANS SRL a solicitat în contradictoriu cu I. de S. Pentru Controlul În Transportul Rutier, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună, să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 20.11.2014.

În motivare, se arată faptul că societatea petentă nu se face vinovată de fapta reținută prin procesul-verbal de constatare a contravenției menționat anterior.

În probațiune, s-au solicitat, admis și administrat proba cu înscrisuri.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

Intimatul I. de S. Pentru Controlul În Transportul Rutier a formulat întâmpinare(f. 17), prin care se solicită respingerea plângerii, ca fiind neîntemeiată, petenta făcându-se vinovată de săvârșirea faptei pentru care s-a reținut răspunderea contravențională. Fapta prezintă un pericol social mare, reprezentând o încălcare gravă a prevederilor Regulamentului CE nr. 1071/2009, a Regulamentului CE nr. 1072/2009, a Regulamentului CE nr. 1073/2009 și a OG nr. 27/2007.

În probațiune, s-au solicitat, admis și administrat proba cu înscrisuri.

În drept s-au invocat dispozițiile, Regulamentul CE nr. 1071/2009, Regulamentul CE nr. 1072/2009, Regulamentul CE nr. 1073/2009, OG nr. 26/2011, OG nr. 37/2007, HG nr. 1088/2011.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 20.11.2014 de către intimatul I. de S. Pentru Controlul În Transportul Rutier i s-a aplicat petentei S.C. P. D. M. TRANS SRL o amendă contravențională în sumă de 1500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 3 pct. 1 din OG nr. 37/2007 cu modificările și completările ulterioare.

În fapt, organul constatator a reținut faptul că la data de 18.11.2014, la solicitarea organelor de poliție rutieră de a participa la accidentul grav petrecut pe DN 7 k 253, în urma analizării perioadelor de conducere și odihnă ale conducătorului auto Miscodan I. C., care conducea ansamblul rutier format din autotractor și semiremorcă, ansamblu folosit de petentă, s-a constatat depășirea perioadei zilnice maxime de conducere de 10 ore în intervalul 27.10.2014 orele 03.14-27.10.2014, orele 16.02, conducătorul conducând 17 minute peste limita de 10 ore.

Din probatoriul administrat în cauză se confirmă că petenta se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale constatată prin procesul-verbal de constatare a contravenției supus analizei.

Petenta nu a solicitat administrarea nici un mijloc probatoriu prin care să combată starea de fapt rezultată din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției supus analizei. Aceasta a depus la dosar copia contractului de muncă a numitului Miscodan I. C. pentru a face dovada faptului că acesta a devenit angajatul societății la data de 11.11.2014. Această apărare, însă, nu este de natură a înlătura răspunderea contravențională reținută în sarcina sa. Chiar dacă în perioada controlată de intimat, ansamblul folosit de petentă a fost condus de un alt angajat, depășirea perioadei de conducere a rezultat din analiza aparatului tahograf.

Față de aceste considerente, constatând că intimatul a înlăturat prezumția de nevinovăție de care beneficiază petenta, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001, va dispune respingerea plângerii petentei, ca fiind neîntemeiată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta S.C. P. D. M. TRANS SRL, cu sediul în localitatea P. de M., nr. 551, jud. Dâmbovița, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 20.11.2014 de către intimatul I. de S. Pentru Controlul În Transportul Rutier - Regiunea nr. 8 Sibiu cu sediul procesual ales în localitatea Șelimbăr, ., etaj 2, jud. Sibiu.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. HANCĂȘLENUȚA H.

Red / Tehnored. 30.06.2015 –MH 4ex. / ef.2 comunicari 02.07.2015-H.L

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2823/2015. Judecătoria SIBIU