Plângere contravenţională. Sentința nr. 2822/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2822/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 2822/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2822
Ședința publică din data de: 14.05.2015
Instanța constituită din :
P.: M. H. - Judecător
GREFIER: L. H.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petenta N. L., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI I. -, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată, fond;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru ;
- prin C. Registratură se constată că au fost depuse la dosar de către petentă note de ședință.
Instanța constată că atât petentul cât și intimatul au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată că au fost respectate disp. art. 201 N.C.p.c., intimatul a formulat întâmpinare în termenul legal și a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sibiu
Instanța în temeiul disp. art. 248 N.C.p.c. rămâne în pronunțarea cu privire la excepția de necompetență teritorială invocată de intimat.
JUDECATORIA,
Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, petenta N. L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului I., ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 24.12.2014, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, se arată faptul că starea de fapt reținută de organul constatator prin procesul-verbal de constatare a contravenției menționat anterior nu corespunde realității.
În drept s-au invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al județului I. a formulat întâmpinare(f. 14), prin care invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sibiu. Pe fondul cauzei, se solicită respingerea plângerii, ca fiind neîntemeiată.
Față de natura dirimantă a excepției invocate de intimat, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 și 248 Noul Cod de Procedură Civilă, o va analiza anterior intrării în cercetarea fondului.
Potrivit dispozițiilor art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se judecă de către judecătoria, în a cărei rază teritorială a fost săvârșită fapta contravențională.
Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției dedus judecății, instanța constată că fapta pentru care s-a reținut răspunderea contravențională în sarcina petentului a fost constatată pe DN 1, localitatea Săftica, județul I., care se află în raza teritorială a Judecătoriei B..
Față de aceste considerente, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 coroborate cu cele ale art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă, va dispune admiterea excepției analizate și în consecință va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a plângerii formulată de petenta N. L., domiciliată în localitatea Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 24.12.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului I., în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. H. L. H.
Red / Tehnored. 30.06.2015 –MH 4ex. / ef.2 comunicari 02.07.2015-H.L
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2823/2015.... → |
|---|








