Plângere contravenţională. Sentința nr. 3696/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3696/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 3696/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3696
Ședința publica din data de 18.06.2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: M. H. - Judecător
GREFIER: L. H.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, având ca obiect plângere contravențională.
Cauza se soluționează fără citarea părților.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitate să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea, în conformitate cu art. 396 N.C.pr.civ, pentru data de 11.06.2015 și ulterior pentru astăzi, 18.06.2015, când, în aceeași compunere, a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.
JUDECĂTORIA
Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, petenta S.C. SUPORTER B. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești(continuatoarea Gărzii Financiare Secția Județeană Argeș), ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 14.01.2012.
În motivare, se arată faptul că starea de fapt reținută prin procesul-verbal de constatare a contravenției menționat anterior nu corespunde realității. Suma de 5600 lei se afla în casieria societății, fiind înregistrată în registrul de casă și era destinată plății furnizorilor de marfă ce urma să fie efectuată în dimineața zilei de 14.01.2012. La momentul controlului, ospătarii au luat doar comenzile de la clienți, plata urmând a se încasa la sfârșitul consumației.
În probațiune, s-au solicitat, admis și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Intimata a formulat întâmpinare(f. 8), prin care se solicită respingerea plângerii petentei, ca fiind neîntemeiată, petenta fiind vinovată de fapta pentru care i s-a reținut răspunderea contravențională. Pentru suma de 5618 lei, stabilită ca diferență între totul sumelor încasate din comercializarea mărfurilor, respectiv suma de 5774 lei, și sumele marcate pe casa de marcat, respectiv suma de 158,2 lei, nu au fost emis bonuri fiscale.
În probațiune, s-au solicitat, admis și administrat proba cu înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 C., art. 10 lit. b), art. 11 alin. 1 lit. b), art. 14 alin. 1 din OUG nr. 28/1999 republicată și modificată.
Petenta a invocat și excepția de nelegalitate a ordinului de serviciu nr._, excepție care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1434/214 pronunțată de Tribunalul Sibiu, rămasă definitivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 14.01.2012 i s-a aplicat petentei o amendă contravențională în sumă de_ lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 28/1999 și anume pentru faptul că la momentul efectuării controlului s-a constatat că pentru suma de 5618 lei, stabilită ca diferență între totul sumelor încasate din comercializarea mărfurilor, respectiv suma de 5774 lei, și sumele marcate pe casa de marcat, respectiv suma de 158,2 lei, nu au fost emis bonuri fiscale. La ora controlului, respectiv ora 1,23, societatea a emis doar 4 bonuri fiscale.
Totodată, s-a dispus, ca măsură complementară, confiscarea sumei de 5618 lei și suspendarea activității pe o durată de 3 luni.
Potrivit dispozițiilor art. 1din OUG nr. 28/1999 republicată și modificată, operatorii economici care încasează, integral sau parțial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum și a prestărilor de servicii efectuate direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le înmâneze clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factura.
În ceea ce privește suma de 5618 lei, petenta a menționat că aceasta era înregistrată în registrul de casă și era destinată plății furnizorilor de marfă ce urma a fi efectuată a doua zi după control. Această susținere nu poate fi reținută, neavând nici un suport probatoriu. Petenta a depus la dosar copia registrului de casă din data de 14.01.2012, chitanța nr._/14.01.2012, nesemnată, și chitanța nr._/14.01.2012 emisă de S.C. Urgent Curier(f. 29-40). Din aceste înscrisuri nu rezultă că susținerile petentei sunt reale, nejustificând în nici un fel suma depistată de organele de control, fără documente justificatoare.
Față de aceste considerente, constatând că intimata a răsturnat prezumția e nevinovăție de care beneficiază petenta, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001, va dispune respingerea plângerii, ca fiind neîntemeiată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta S.C. SUPORTER B. SRL, cu sediul în Sibiu, ., în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 14.01.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. H. L. H.
Red / Tehnored. 06.07.2015 –MH 4ex. / ef.2 comunicari 07.07.2015-H.L
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3691/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3713/2015. Judecătoria... → |
|---|








