Plângere contravenţională. Sentința nr. 6408/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 6408/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 6408/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6408

Ședința publică din 23.11.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. M.- judecător

GREFIER: C. R.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei privind pe petent R. V. – M. și pe intimat C. L. AL MUNICIPIULUI S.- SERVICIUL PUBLIC DE POLIȚIE LOCALĂ AL MUNICIPIULUI S., intimat PIEȚE S. SA, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, pentru astăzi 23.11.2015 când, în aceeași compunere a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA

Constată că sub nr._ a fost înregistrată la Judecătoria S. plângerea formulată de petentul R. V. – M. în contradictoriu cu intimații C. L. AL MUNICIPIULUI S.- SERVICIUL PUBLIC DE POLIȚIE LOCALĂ AL MUNICIPIULUI S., intimat PIEȚE S. SA, solicitându-se ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal . nr._/2525 încheiat în 15.05.2015, prin care s-a dispus amendarea petentului cu suma de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 10 lit. „e2 din Anexa 3 la HCL 103/2011.

În motivarea plângerii s-a arătat în esență, că procesul verbal a fost încheiat neîntemeiat reținându-se o stare de fapt eronată.

De asemenea, s-a mai arătat că la momentul emiterii dispoziției de ridicare și transport a autoturismului procesul verbal nu era completat cu datele de identificare ale persoanei contraveniente.

Intimații SCPiețe SA S. și S.P.P.L. S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 – 206 Cod procedură civilă; O.G. 2/2001, HCL 103/2011.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea stare de fapt:

Prin procesul verbal . nr._/2525/15.05.2015 i s-a aplicat petentului R. V. M. o amendă contravențională în cuantum de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. „e” din HCL 103/2011, constând în aceea că, autovehiculul marca Ford cu nr. de înmatriculare VL-011-305, era staționat neregulamentar în zona de protecție inscripționată cu hașuri oblice aflat pe . S..

În cuprinsul procesului verbal de sancționare este menționată data încheierii acestuia ca fiind 13.05.2015, iar la nr. proces verbal apare data de 15.05.2015.

În același proces verbal, apare și dispoziția a luare a măsurii complementare a ridicării autoturismului, măsură care s-a pus în executare la aceeași dată:

Este evident că în momentul emiterii dispoziției de ridicare și transport a autoturismului, procesul verbal nu era completat cu datele de identificare ale persoanei contraveniente, aceste rubrici fiind completate ulterior.

În aceste condiții, ridicarea autotuirsmului nu a avut la bază un proces verbal legal întocmit și apt să producă efecte juridice în condițiile în care procesul verbal nu cuprindea numele și prenumele contravenientului, elementele esențiale prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Față de aspectele arătate, instanța reține că nici măsura complementară a ridicării autoturismului nu s-a realizat în mod legal.

Ca urmare a celor arătate, plângerea se privește a fi întemeiată urmând a fi admisă așa cum a fost formulată.

În drept sunt aplicabile dispozițiile OG 2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul R. V. - M. cu domiciliul procesual ales la Societatea Civilă B. și Asociații din S., ., județul S. în contradictoriu cu intimații C. L. AL MUNICIPIULUI S.- SERVICIUL PUBLIC DE POLIȚIE LOCALĂ AL MUNICIPIULUI S. cu sediul în S., .-3 și PIEȚE S. SA cu sediul în S., Calea Șurii M., nr. 16A, județul S. și în consecință:

Dispune anularea procesului verbal . nr._/2525/15.05.2015 încheiat de Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului S..

Înlătură sancțiunea complementară a ridicării autoturismului petentului și dispune restituirea sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea taxei de ridicare, transport și depozitare achitată cu bonul fiscal nr._/13.05.2015.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M. C. R.

Red.MM/17.12.2015

Tehnored.MF/17.12.2015

Ex. 5 – 3 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6408/2015. Judecătoria SIBIU