Plângere contravenţională. Sentința nr. 739/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 739/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 739/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.739

Ședința publică din 13 februarie 2015

Completul constituit din :

PREȘEDINTE: N. F. – Judecător

GREFIER: E. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul M. D. în contradictoriu cu intimatul S. P. de ADMINISTRARE a DOMENIULUI P. și PRIVAT SIBIU,având ca obiect plângere la contravenție.

La strigarea cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petent av. C. C. .lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate instanța, verificând competenta în baza art.131 NCpc raportat la art.32 alin. 2 din OG 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea prezentei cauze.

Instanța, constată că,acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 ron.

Reprezentantul petentului, av. C. C.,arată că,în afară de proba cu înscrisurile depuse la dosar, alte probe nu mai are.

Instanța,având în vedere înscrisurile depuse în probațiune, în baza art.266 NCpc,încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, pe care le consideră concludente,pertinente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul petentului,solicită în baza probelor de la dosar admiterea plângerii așa cum a fost formulată,respectiv anularea procesului-verbal de contravenție . nr.862/9.09.2014,exonerarea petentului de plata amenzii contravenționale în sumă de 100 lei,anularea sancțiunii complementare privind ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculului și restituirea sumei de 500 lei achitate pentru restituirea autovehiculul,cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată. Solicită restituirea taxei judiciare de timbru.

In motivare că,așa cum se poate observa și din înscrisurile anexate la dosar, petentul nu a încălcat prevederile JCL 183/2014,respectiv nu a folosit în mod continuu parcarea autovehiculului mai mult de 2 ore.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.

JUDECĂTORIA

Constată că sub nr._ ,s-a înregistrat plângerea formulată de petentul M. D. în contradictoriu cu intimatul S. P. de ADMINISTRARE a DOMENIULUI P. și PRIVAT SIBIU,solicitând:

- anularea procesului-verbal de contravenție . nr.862/9.09.2014;

- cu cheltuieli de judecată;

In motivare a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.Cu toate acestea a fost sancționat contravențional și i-a fost ridicat vehiculul.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii.

Din actele dosarului,instanța a reținut:

Prin procesul-verbal de contravenție,indicat anterior,i s-a aplicat petentului o amendă în sumă de 100 ron pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 lit.”b” din HCL 183/2014.Totodată s-a luat măsura ridicării vehiculului .La restituire petentul a plătit suma de 500 ron;

S-a reținut că în data de 9.09.2014 a parcat autovehiculul cu nr.de înmatriculare_ pe . prelungind timpul peste limita admisă de 2 ore.

Plângerea este întemeiată. Din fotografiile depuse de intimat nu rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

Ca atare,în baza art.34 din OG 2/2001,instanța va admite plângerea.

Pentru aceste motive,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată și precizată de petentul M. D. CNP_ cu domiciliul procesual ales în Sibiu,.,jud.Sibiu ( la avocat C. C.),în contradictoriu cu intimatul S. P. de ADMINISTRARE a DOMENIULUI P. și PRIVAT SIBIU cu sediul în Sibiu,.-3,jud.Sibiu și,în consecință:

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr.862/9.09.2014 și absolvă petentul de la plata amenzii de 100 ron.

Dispune restituirea către petent a taxei judiciare de timbru în sumă de 20 ron plătită cu chitanța nr._/7.11.2014.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi,13 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. F. E. T.

Red.N.F.30.03.2015

Dact.E.T.31.03.2015

Ex.4

Ef.2 ..2015

1 petent + 1 intimat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 739/2015. Judecătoria SIBIU