Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 5627/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 5627/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 5627/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5627

Ședința publică din data de 22.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: HANCAȘ M. - judecător

Grefier: L. H.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petenta M. M. în contradictoriu cu intimata G. P. ș.a. , având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: petenta personal și asistată de av.C. I., intimata G. P. personal, lipsă fiind ceilalți intimați.

Procedura de citare este legal îndeplinită;

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință care învederează că prin încheierea de ședință din data de19.02.2015 judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 411 alin.1 pct.2 N.C.p.c., și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 17.09.2015, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța din oficiu invocă excepția perimării acțiunii și acordă părților prezente cu privire la această excepție.

Reprezentanta petentei solicită admiterea excepției și să se constate perimarea prezentei cereri.

Intimata G. P. lasă la apreciera instanței.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării acțiunii.

JUDECĂTORIA,

Constată că sub nr. de dosar _ s-a înregistrat la data de 06.11.2014, la această instanță acțiunea civilă formulată de petenta M. M. în contradictoriu cu intimații G. P., B. A., O. N. jr., O. G., O. M., O. M., O. G. jr., O. P., O. F., O. A., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19.02.2015 , când s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin.1 pct.2 N.C.p.c., iar după această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa exclusivă a părților.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 416 - 422 N.C.p.c. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, perimare ce se constată și din oficiu.

Având în vedere că în cazul de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța, în baza art.416 și urm. N.C.p.c, urmează a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Constată perimarea cererii formulată de petenta M. M. domiciliată în Sibiu, ..3, ., contradictoriu cu intimații G. P. domiciliată în Sibiu, ., nr.63, ., jud.Sibiu, B. A. domiciliată în ., jud.Sibiu, O. N. jr. domiciliat în ., jud.Sibiu, O. G. domiciliat în ., jud.Sibiu, O. M., domiciliată în ., jud.Sibiu O. M. domiciliată în ., jud.Sibiu, O. G. jr. domiciliat în ., jud.Sibiu, O. P. domiciliat în ., jud.Sibiu, O. F. domiciliată în ., jud.Sibiu, O. A. domiciliată în ., jud.Sibiu

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. HANCAȘLENUȚA H.

Tehnored. 30.10.2015 –MH 13ex. / ef.11 comunicare 02.11.2015-H.L

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 5627/2015. Judecătoria SIBIU