Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2179/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2179/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 2179/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2179/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C. MITRUȚA - judecător
GREFIER: S. I. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. O. ROMÂNĂ SIBIU și pe pârât STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată depusă la dosar o precizare din partea reclamantei prin care se arată că valoarea totală a imobilului teren este de_ lei.
Instanța având în vedere petitele acțiunii principale, prin care se solicită să se constate că Dec. 134/1949, ce a stat la baza încheierii nr. 96 din 15.01.1996 emisă de notariatul de Stat Regional Sibiu, Regiunea B., nu a fost niciodată publicat în M.O. și pe cale de consecință se solicită a se constata nevalabilitatea Dec.134/1040 conf. Art. 35 cpc si desfiintarea incheierii de CF, precum și valoarea imobilului indicata la suma de_ lei, conform grilelor notariale aferente anului 2015, invocă din oficiu excepția de necompetenta materiala și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Constata ca sub nr._ s-a inregistrat cererea formulata de reclamanta A. Ortodoxa R. Sibiu in contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice prin care s-a solicitat sa se constate ca dec.134/1949 ce sta la baza incheierii nr.96/15.01.1966 emisa de Notariatul de Stat a Raionului Sibiu, Regiunea Brasov nu a fost niciodata publicat in Monitorul Oficial si, pe cale de consecinta, sa se constate nevalabilitatea dec.134/1949 conf. Art. 35 C.; sa se desfiinteze incheierea nr.96 din 15.01.1996 emisa de Notariatul de Stat a Raionului Sibiu, Regiunea Brasov ca fiind emisa in baza dec. 134/49 inexistent conf. art. 908 al.1 pct.1Cpc; ca rezultanta, sa se dispuna radierea dreptului de proprietate inscris in favoarea Statului R. asupra imobilului inscris in CF nr._ a Municipiului Sibiu, nr.top. 138/2, conf. art. 885 alin2,4 C., cu cheltuieli de judecata, conform art. 453 C..
S-a aratat ca actul normativ ce sta la baza incheierii de intabulare nu a fost niciodata publicat, iar inexistenta publicarii atrage ineficacitatea legii.
Administratia Judeteana a Finantelor Publice Sibiu a depus intimapinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca tardiva si inadmisibila.
S-a depus raspuns la intampinare prin care s-a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii, s-a aratat ca in cauza nu este vorba de Decretul 134/1949, ci de Decizia 134/1949.
La termenul de judecata din data de 08.12.2014, instanta a pus in vedere reclamantei sa depuna certificate de atestare fiscal cu privire la valoarea imobilului, pentru a se putea stabili competenta instantei.
La data de 26.01.2015, s-a transmis pe faxul instantei certificatul de atestare fiscala prin care se arata ca valoarea de inventar a cladirii este de 1443,74 lei, conform declaratiei din 30.01.2000.
Avand in vedere ca din certificatul antementionat a rezultat ca imobilul nu are o valoare impozabila, stabilita conform legislatiei fiscale, astfel cum prevede in mod expres art. 104 Ncpc, valoarea de inventar rezultata dintr-o declaratie data in urma cu circa 15 ani, neputand sub nicio forma sa fie confundata cu notiunea de valoare impozabila, instanta a solicitat reclamamntei sa indice valoarea imobilului.
Urmare a solicitarii instantei de indicare a valorii imobilului conform art. 104 alin2 rap. la art. 98 Ncpc si la art. 31 alin3 din OUG 80/2013, reclamanta a indicat la data de 20.04.2015 valoarea imobilului (teren) prin raportare la grilele notariale ale anului 2015, respectiv valoarea de _ lei, fiind evident ca, pe langa aceasta valoare mai exista si valoarea constructiei.
Potrivit art. 94 lit j Ncpc, judecatoriile sunt competente sa solutioneze doar cererile evaluabile in bani in valoare de pana la 200 000lei.
Asa fiind, se va admite exceptia de necompetenta materiala, urmand a se declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia de necompetenta materiala invocata de instanta din oficiu.
Declina competenta de solutionare a cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta A. Ortodoxa R. Sibiu cu sediul in Sibiu, ., jud. Sibiu in contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice cu sediul in Bucuresti, ., sector 5 in favoarea Tribunalului Sibiu.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 20.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. C. MITRUȚA S. I. R.
Red CCM 05.06.2015
2 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2185/2015.... → |
|---|








