Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2183/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2183/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 2183/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2183
Ședința publică din 20.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C. MITRUȚA - judecător
GREFIER: S. I. R.
Pe rol se află soluționarea sesizării privind prescripția sancțiunii prestării muncii în folosul comunității, formulată de Biroul de executări civile al Judecătoriei Sibiu, privind intimații P. M. si I. de Politie al Judetului Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Se face referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- pricina se află la primul termen de judecată, după efectuarea procedurii scrise, conform NCPC.
- procedura de citare este legal îndeplinită,
- cererea este scutită de plata taxei de timbru.
- a fost acvirat dosarul_/306/2011 al Judecătoriei Sibiu.
În baza art. 131 NCPC, instanța procedează la verificarea competenței în prezenta cauză. Astfel, în baza art. 94 NCPC coroborat cu art. 211 din OG 55/2002 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța având în vedere actele depuse la dosar, constată cererea în stare de judecată, iar în baza art. 394 alin. 1 NCPC rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr._ din data 26.02.2015, Biroul executări civile al Judecătoriei Sibiu a sesizat instanța pentru constatarea prescripției executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată prin sentința civilă nr. 7447/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._/306/2012.
În motivarea cererii se arată faptul că prin sentința antementionata intimatului P. M. i-a fost aplicată sancțiunea prestării de muncă în folosul comunității, s-a emis mandatul de executare a prestării unei activități în folosul comunității nr. 66/2013, comunicat spre executare Primăriei localității de domiciliu a intimatei, însă până în prezent această sancțiune nu a fost executată.
în drept, au fost invocate prevederile art. 211 alin. 1 din OG 55/2002.
S-a acvirat dosarul nr._/306/2012 al Judecătoriei Sibiu.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7447/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul_/306/2011, intimatului P. M. i-a fost aplicată sancțiunea prestării de muncă în folosul comunității.
Sentința a rămas irevocabilă la data de 07.01.2013, iar în baza acesteia s-a emis mandatul de executare a prestării unei activități în folosul comunității nr. 66/2013, însă până în prezent această sancțiune nu a fost executată, intimatul neprezentându-se la Primaria mun. Sibiu, la solicitările repetate ale acesteia, pentru prestarea activității în folosul comunității.
Potrivit art. 211 alin. 1 din OG 55/2002 „executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de doi ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea".
În cauză, sentința nr. 7447/2012 a rămas irevocabilă la data de 07.01.2013, termenul de prescripție de doi ani fiind împlinit la 07.01.2015.
În aceste împrejurări, instanța va admite sesizarea Compartimentului executări civile al Judecătoriei Sibiu, va constata prescripția executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată prin sentința civilă nr. 7447/2012 și pe cale de consecință va dispune anularea mandatului de executare a prestării unei activități în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de Biroul executări civile al Judecătoriei Sibiu privind pe intimatii P. M. si I. de Politie al Judetului Sibiu cu sediul in Sibiu, .-6, și în consecință:
Constată că a intervenit prescripția executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată contravenientului P. M., domiciliat în Sibiu, ..3,., jud. Sibiu, sancțiune aplicată prin sentința civilă nr. 7447/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._/306/2012.
Dispune anularea mandatului de executare a sanctiunii contraventionale.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare si care se depune la Judecatoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. C. MITRUȚA S. I. R.
RED CCM 03.06.2015
4 ex, 2 comunic
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2182/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1843/2015.... → |
|---|








