Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2063/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 2063/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 2063/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

Sentința civilă Nr. 2063

Ședința publică de la 15 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. MITRUȚA - judecător

GREFIER: D. E. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU și pe intimatul O. L. G., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.03.2015, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.04.2015 și ulterior la data de 15.04.2015.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr._ din data 12.02.2015, Biroul executări civile al Judecătoriei Sibiu a sesizat instanța pentru constatarea prescripției executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată prin sentința civilă nr. 7025/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._/306/2012.

În motivarea cererii se arată faptul că prin sentința antementionata intimatului O. L.-G. i-a fost aplicată sancțiunea prestării a 10 ore de muncă în folosul comunității, s-a emis mandatul de executare a prestării unei activități în folosul comunității nr. 485/2012, comunicat spre executare Primăriei localității de domiciliu a intimatului, însă până în prezent această sancțiune nu a fost executată.

în drept, au fost invocate prevederile art. 211 alin. 1 din OG 55/2002.

S-a acvirat dosarul nr._/306/2012 al Judecătoriei Sibiu.

Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7025/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul_/306/2012, intimatului O. L.-G. i-a fost aplicată sancțiunea prestării a 10 de ore de muncă în folosul comunității.

Sentința a rămas irevocabilă la data de 26.11.2012 iar în baza acesteia s-a emis mandatul de executare a prestării unei activități în folosul comunității nr. 485/2012, însă până în prezent această sancțiune nu a fost executată, intimatul neprezentându-se la Primaria mun. Sibiu, la solicitările repetate ale acesteia, pentru prestarea activității în folosul comunității.

Potrivit art. 211 alin. 1 din OG 55/2002 „executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de doi ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea".

În cauză, sentința nr. 7025/2012 a rămas irevocabilă la data de 26.11.2012, termenul de prescripție de doi ani fiind împlinit la 26.11.2014.

În aceste împrejurări, instanța va admite sesizarea C. executări civile al Judecătoriei Sibiu, va constata prescripția executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată prin sentința civilă nr. 7025/2012 și pe cale de consecință va dispune anularea mandatului de executare a prestării unei activități în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de Biroul executări civile al Judecătoriei Sibiu privind pe petent I. de Politie al Judetului Sibiu si pe intimat O. L.-G., și în consecință:

Constată că a intervenit prescripția executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată contravenientului O. L.-G., domiciliat în Sibiu, ., jud. Sibiu, sancțiune aplicată prin sentința civilă nr. 7025/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._/306/2012.

Dispune anularea mandatului de executare a sanctiunii contraventionale.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare si care se depune la Judecatoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C. MITRUȚA D. E. A.

Red CCM 28.05.2015

Tehn DEA 29.05.2015

Ex4, .>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2063/2015. Judecătoria SIBIU