Contestaţie la executare. Sentința nr. 2066/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 2066/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 2066/2015

TRIBUNALUL SIBIU

Operator de date cu caracter personal inregistrat sub numarul 5264

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR.2066

Ședința publică de la 15 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: B. M. L. - vicepreședinte

Grefier: A. I. R.

Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect „contestație la executare”, privind pe contestatorul M. S. și pe intimații S. L. MANAGEMENT LTD prin mandatar ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMÂNIA S.R.L. și S.C.P.EJ. H. R. N. și P. I. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul prin apărător ales, avocat B. C. cu împuternicire avocațială aflată la fila 18, lipsind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și depunerea prin serviciul Registratură la data de 16.04.2015 de către intimata S. L. Management Ltd a răspunsului la adresa solicitată de instanță, după care:

Nefiind alte probe de administrat, instanța, în temeiul art.392 din C.proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației și anularea formelor de executare silită ca urmare a nerespectării prevederilor legale, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Arată că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei intimata S. L. Management Ltd nu a putut face dovada cesionării creanței de către Bancpost către EFg Retail Service IFN S.A. Dealtfel din analiza contractului de cesiune încheiat între Bancpost S.A. și Asset Portofolio Servicing România S.R.L. nu a există o anexă care să indice creanțele care formează obiectul cesiunii, anexa atașată la fila 107 reprezentând creanțele care a format obiectul contractului de cesiune de creanță încheiat de Bancpost S.A. cu EFg Retail Service IFN S.A. Față de aspectele învederate solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele anterior expuse prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 11.02.2015, atâta timp cât în speță nu s-a respectat termenul pentru comunicarea cesiunii și nu s-a făcut dovada calității procesuale active a intimatei-creditoare în calitate de participant la procedura executării silite.

Instanța, în temeiul art.394 din C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Constată că prin contestația la executare înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 12.03.2014, formulată de contestatorul NONDOC S. în contradictoriu cu intimata S. L. MANAGEMENT LTD prin mandatar ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA SRL, s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare silită (inclusiv a încheierii nr. 2/17.02.2014) efectuate de executor judecătoresc H. R. N. în dosar execuțional nr. 2342/A/2013, a executării înseși; cu cheltuieli de judecată.

În fapt s-a arătat că in calitate de garant al debitorului principal B. I. s-a formulat cerere de executare silita de către intimata, a fost emisa de către executor o somație de executare silita si s-a stabilit prin încheierea nr. 2/2014 cheltuieli in sarcina contestatorului in cuantum de 1119, 36 lei. Apreciază ca executarea silita nu este legal începuta împotriva sai deoarece fata de el nu se putea începe executarea silita din moment ce au fost încălcate prevederile art.1576 cod civil, care prevăd ca debitorul/grantul sunt ținuți sa plătească cesionarului (intimatei) din momentul in care primește comunicarea scrisa a cesiunii, ori in cazul de fata acest lucru nu s-a întâmplat, cesiunea intimatei nu a fost comunicata subsemnatului nici pana in prezent.

Invocă și faptul că ar fi prescrisa obligația de plata ca urmare a trecerii celor 3 ani prevăzuți de lege.

A depus înscrisuri.

In drept: art. 711 si urm Cpr.civ.

Intimata a formulat întâmpinare (f.121) prin care a solicitat respingerea contestației formulate de către contestatorul M. S., ca fiind neîntemeiată.

A invocat excepția netimbrarii sau a timbrării insuficiente a cererii, respinse de către instanță, după ce au fost puse în discuția părților, prin încheierea din data de 11.02.2015.

A mai fost invocată excepția tardivității introducerii contestației la executare, respinsă, de asemenea de către instanță, la data de 11.02.2015.

Asupra fondului, fata de excepția invocata de către contestator in prezenta cauza, in situația in care onorata instanța va aprecia creanța ca fiind prescrisa, solicită cu respect sa se faca aplicabilitatea art. 454 C. privind cheltuielile de judecata solicitate spre acordare de către reclamanta.

In drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 si art. 454 C..

In dovedirea prezentei au depus înscrisuri.

S-au depus la dosar somația din 17.02.2014, încheierea nr. 2/17.02.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită.

A fost depus dosarul execuțional în copie certificată nr. 2342/A/2013 al executorului judecătoresc H. R. N..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele

În dosarul execuțional nr. 2242/2013 al B.E.J.A H. R. N. și P. I. A., executorul judecătoresc H. R. N. a început executarea silită la cererea creditoarei S. L. management LTD prin împuternicit . Romania SRL împotriva debitorului B. I. L. și a garantului M. S., în baza titlului executoriu contract de credit prin emitere card in lei „Briliant”nr._ din data de 04.10.2004 încheiat între B. I. L. și B. Post SA (filele 69-71). Banca a încheiat un contract de ce de creanță cesiune cu . Romania SRL pentru recuperarea inclusiv a creanței față de debitorul B. I. L. (f.71, 108). Astfel că urmare a cesiunii de creanță intimata a început executarea silită a debitorului și a garantului său, contestatorul Modic S..

Executarea silită a fost încuviințată de instanța de executare prin încheierea nr._/06.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu (fila 61).

Prin încheierea din 2/11.12.2013 executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită în sumă de 1119,36 lei, iar apoi a emis somația și adrese de înființare a popririi privind plata sumelor de 3528,70 lei credit restant și cheltuieli de executare (filele 67).

Instanța reține că în speță executarea silită s-a efectuat în baza contract de credit prin emitere card in lei „Briliant”nr._ din data de 04.10.2004 încheiat între B. I. L. și B. Post SA (filele 69-70) creanța constând în nerestituirea sumei de 3528,7 lei la scadență. Instanța reține că obiectul contractului conform art.3.1 este acordarea de către Bancă a unui credit prin contul de card de credit în lei „Briliant”.

Din dosarul execuțional depus la dosarul cauzei instanța nu are dovada certă a momentului când s-a efectuat ultima plată înregistrată în baza contractului, astfel că nu poate verifica acest aspect. Instanța va în vedere contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 08.02.2008 între bancă și . Romania SRL (f.100 -109), unde în anexa 1 privind situația la data de 30.septembrie 2007 pe tabelul creanțelor se regăsește și debitorul B. I. L. cu un număr de 623 zile de întârziere. Potrivit art. 705 alin. 1 teza I și alin. 2 teza I. Cpr.civ., dreptul de a obține executarea silită se prescrie în 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termen care începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În speță, acest drept s-a născut cu 623 zile înainte de data de 30.09.2007, iar cererea de executare silită a fost formulată la executor la data de 19.11.2013 (f.66), depășind termenul de 3 ani.

În acest condiții, raportat la situația de fapt arătată, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a intimatei creditoare, invocată de contestator este întemeiată, urmând a se admite, iar pe cale de consecință în baza art. 711 Cpr.civ., se va dispune anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosar execuțional nr.2342/A/2013, inclusiv a încheierii nr. 2/11.12.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, și a executării înseși.

Instanța, față de admiterea acestei excepții, nu va mai analiza lipsa comunicării cesiunii de creanță către garant și celelalte apărări, acestea devenind inutile.

Instanța va respinge cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata taxei de timbru, întrucât contestatorul are la îndemână art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită.

Admite contestația la executare formulată de contestatorul M. Ș., domiciliat în Sibiu, ..2, ., județul Sibiu, în contradictoriu cu intimata S. L. MANAGEMENT LTD prin mandatar ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA SRL, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.246 C, clădirea de Birouri Skytower, ., și în consecință:

Anulează actele și formele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 2342/A/2013 al B. H. R. N..

Respinge cererea de obligare la plata taxei de timbru de către intimată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. M. L. A. I. R.

Red/tehred/BML/09.06. 2015

Red practica AIR/04.05..2015

Ex.4 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2066/2015. Judecătoria SIBIU