Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2307/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 2307/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 2307/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2307

Ședința publică de 23.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-A. D.

GREFIER:D. D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU și pe intimat C. C., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale prescripție/anulare mandat de executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, având în vedere că este primul termen de judecată la care procedura este legal îndeplinită în fața primei instanțe, procedând la verificarea competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză conform art. 15 rap. la art. 21 al.1 din O.G.55/2002.

Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare pe cerere de reexaminarea sancțiunii contravenționale – prescripție/anulare mandat de executare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :

La data de 29.01.2015 C. Executări Civile din cadrul Judecătoriei Sibiu a sesizat instanța de judecată pentru constatarea prescripției executării sancțiunii contravenționale-prestarea unei activități în folosul comunității, aplicate intimatului C. C. în dosarul nr._ al Judecătoriei Sibiu.

În motivare, s-a arătat că s-a împlinit termenul de prescripție prev. de art. 21 ind. 1 pct. 1 din OG 55/1002.

A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Sibiu.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr. 2890/09.04.2012 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a admis cererea formulată de petentul IPJ Sibiu împotriva intimatului C. C.. S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 80 lei aplicată acestuia prin procesul verbal de contravenție . NR._/21.09.2011 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, pe durata a pe durata de 19 ore, în domeniul privind Serviciul Public – cantina de ajutor social, respectiv înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 40 lei aplicată acestuia prin procesul verbal de contravenție . NR._/31.02.2011 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, pe durata a pe durata de 19 ore, în domeniul privind Serviciul Public – cantina de ajutor social

În baza sentinței civile nr. 2890/09.04.2012 a Judecătoriei Sibiu s-au emis mandatele de executare nr. 327/2012 din 02.08.2012 și 328/2012 din 02.08.2012, trimise spre executare Primăriei Sibiu.

Verificându-se în mod repetat stadiul executării mandatului, prin adrese la Primăria Sibiu, se constată că până în prezent contravenientul C. C. nu s-a prezentat la sediul Primăriei Sibiu pentru executarea mandatului.

În drept, potrivit art. 21^1 alin. 1 din OG 55/1002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.

În speță, nu a intervenit vreo cauză de întrerupere a termenului de prescripție a executării, iar la data de 02.07.2014 s-a împlinit termenul de doi ani de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 2890/09.04.2012, impus de dispozițiile art. 21^1 alin.1 din OG nr.55/1002.

În consecință, instanța va admite sesizarea și va constata prescrisă executarea sancțiunii obligării intimatul C. C. la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata de durata de 19 ore, în domeniul privind Serviciul Public – cantina de ajutor social, respectiv 19 ore, în domeniul privind Serviciul Public – cantina de ajutor social, dispuse prin sentința civilă nr. 2890/09.04.2012 a Judecătoriei Sibiu și va dispune anularea mandatelor de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 327/2012 din 02.08.2012 și 328/2012 din 02.08.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de C. Executări Civile al Judecătoriei Sibiu privind pe petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU cu sediul în SIBIU, . în contradictoriu cu intimatul C. C. cu domiciliul în SIBIU, ./31, J. SIBIU.

Constată prescrisă executarea sancțiunilor obligării intimatului C. C. la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata de 19 ore, în domeniul privind Serviciul Public – cantina de ajutor social, respectiv 19 ore, în domeniul privind Serviciul Public – cantina de ajutor social, dispuse prin sentința civilă nr. 2890/09.04.2012 a Judecătoriei Sibiu.

Dispune anularea mandatelor de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 327/2012 din 02.08.2012 și 328/2012 din 02.08.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. D. D. D.

Red. I.A.D/04.05.2015

Tehnored. D.D./04.05.2015

Ex.5/3 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2307/2015. Judecătoria SIBIU