Plângere contravenţională. Sentința nr. 2359/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2359/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 2359/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2359
Ședința publică din 28.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L.
GREFIER: Ș. I.
Pentru astăzi fiind amânarea pronunțării asupra cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA R. ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 7 Sibiu.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 21.04.2015 cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28.04._.
INSTANȚA,
Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 23.06.2014, formulată de petenta S.C. A. .., în contradictoriu cu intimata Direcția R. Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.06.2014, în sensul anularea amenzii de 800 lei precum și a măsurilor complementare privind confiscarea sumei de 609,22 lei și suspendarea activității punctului de lucru din Sibiu, . Cedonia nr. XI/N; cu cheltuieli de judecată.
În fapt s-a arătat că în data de 17.06.2014, cu ocazia controlului efectuat de către 2 inspectori ai Direcției Regionale Antifraudă 7 Sibiu la punctul de lucru al petentei din Sibiu, . Cedonia nr. XI/N, jud. Sibiu, s-a întocmit procesul-verbal atacat, prin care s-au aplicat petentei amenda de 800 lei, măsura confiscării sumei de 609,22 lei, precum și suspendarea activității societății la punctul de lucru controlat pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 10, lit. b) din OUG. 28/1999, precum și avertisment pentru contravenția prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. c) din OUG 28/1999, întrucât petenta nu a emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate, existând un plus în gestiune de 609,22 lei, iar în cuprinsul raportului a fost indicată greșit ora emiterii ca fiind 10,10 în loc de 11,00.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10, lit. b) din O.U.G. 28/1999 constând în neemiterea de bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate, aceasta a fost constatată pe baza raportului intermediar emis de casa de marcat prin comparație cu numerarul existent în casierie la data și ora controlului.
Însă dovada neemiterii bonurilor fiscale pentru toate mărfurile vândute se putea face doar în urma inventarierii faptice a întregii gestiuni de la punctul de lucru controlat și compararea cu situația scriptică a gestiunii, astfel putându-se stabili diferențele în plus sau în minus, rezultatul arătând astfel dacă mărfurile din gestiune au fost sau nu vândute cu bonuri fiscale.
Suma de bani găsită în casierie provine și din banii lăsați pentru a se putea da rest pentru operațiunile de încasări și plăți în primele ore ale dimineții.
În ceea ce privește măsura complementară a suspendării punctului de lucru pe durata a 3 luni, potrivit art. 14 alin. 2 din OUG 28/1999, aceasta este nelegală întrucât s-a dispus asupra unui punct de lucru al petentei și nu în ceea ce privește agentul economic – petenta societate comercială, contrar interpretării în doctrină a sintagmei „suspendarea activității unității.”
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 lit. c) din OUG 28/1999, elementele și informațiile esențiale impuse de art. 4 alin. 1 din OUG 28/1999 erau cuprinse în bonurile fiscale emis. Diferența de oră între mențiunea de pe bonul fiscal și ora reală era generată de o defecțiune a casei de marcat sau de trecerea de la ora de iarnă la ora de vară, neînregistrată de aparat.
În drept s-au invocat prevederile OUG 28/1999, OG 2/2001.
Intimata prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii. În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999 în urma controlului s-a constatat că operatorul economic, deși era dotat cu aparat de marcat electronic fiscal care era în funcțiune, acesta comercializa marfă, direct către populație fără a elibera bonuri fiscale pentru toate bunurile comercializate către clienți, contrar prevederilor art. 1 alin. 2 din OUG nr.28/1999 ce prevede: "Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală”
Astfel, la punctul de lucru Sibiu, . Cedonia nr. XI/N, jud. Sibiu, s-a constatat o diferență de 609,22 lei care nu a putut fi justificată cu documente.
Prin urmare, petenta a săvârșit fapta prevăzută și sancționată de norma contravențională, recunoscută de angajata societății M. E., iar nota explicativă luată acesteia, constatările efectuate s-au făcut în prezența reprezentantului petentei Patcaș A., care a și semnat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/17.06.2014.
Referitor la decizia petentei de a păstra în casierie suma de 300 lei pentru a putea da rest clienților, conform art. 43 alin. 2 din HG 479/2003 republicată, privind aprobarea normelor metodologice de aplicarea OUG 28/1999, în memoria fiscală trebuie înregistrat orice eveniment de natură să permită modificarea interpretării datelor, deci suma respectivă trebuia înregistrată în registrul special.
Organul de control a procedat corect la aplicarea amenzii de 8000 lei – minimul special prevăzut de lege pentru această contravenție, cu aplicarea prevederilor art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, și de asemenea a aplicat măsurile confiscării sumei ilice și suspendării activității pe termen de 3 luni.
Pericolul social pe care astfel de fapte pot să îl genereze este evident și prin modul în care legiuitorul a înțeles să sancționeze acest gen de fapte contravenționale.
Caracterul contravențional al faptei petentei nu poate fi înlăturat și astfel nu se poate proceda la reindividualizarea sancțiunilor aplicate. În ceea ce privește măsurile complementare, acestea se aplică ope legis, nu sunt lăsate la latitudinea agentului constatator în ceea ce privește aplicarea lor.
În drept s-au invocat prevederile art. 205-208 Cpr.civ.
S-au depus la dosar procesul verbal de contravenție atacat, notele explicativă întocmite cu ocazia controlului, procesul verbal de control, copii ale bonurilor fiscale, înscris sub semnătură privată și înscrisuri, a fost audiată martora M. E..
Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.06.2014 s-au aplicat petentei amenda de 8000 pentru contravenția prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. b din OUG 28/1999 și avertismentul pentru contravenția prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. c din Legea 82/1991 R, inspectorii antifraudă constatând cu ocazia controlului inopinat efectuat la punctul de lucru situat în Sibiu, . Cedonia nr. XI/N, jud. Sibiu, că nu s-au emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate direct către populație, astfel că la data controlului în urma comparării datelor înscrise în raportul intermediar X anexat emis de AMEF, fiscalizat la adresa de mai sus, cu suma de bani identificată în casieria unității, consemnată în monetarul anexat, s-a constatat un plus de casă de 609,22 lei, sumă care nu a putut fi justificată prin datele înscrise în documentele emise cu AMEF în registrul special, prin facturi sau alte documente fiscale. Totodată s-a constatat că bonurile fiscale emise de AMEF instalat la punctul de lucru verificat nu conțin toate datele prevăzute de art. 4 alin. 1 din OUG 28/1999, în speță ora emiterii era decalată iar bunurile conțin denumiri generice (țigări, bere). (filele 25, 26)
Prin același act s-a dispus măsura confiscării sumei de 609,22 lei precum și măsura suspendării activității punctului de lucru situat în Sibiu, . Cedonia nr. XI/N, jud. Sibiu, pe o perioadă de 3 luni.
Verificând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din OUG 28/1999 în forma în vigoare la data de 17.06.2014, martora M. E. angajată al petentei ca lucrător comercial la data și ora controlului inspectorilor intimatei, a confirmat starea de fapt consemnată de agentul constatator, în sensul că în dimineața zilei de 17.06.2014, aceasta a vândut la punctul de lucru al petentei supus controlului, mărfuri fără să emită bon fiscal întrucât era aglomerat magazinul, iar clienții nu mai așteptau emiterea bonurilor fiscale pentru produse de mică valoare. Aceeași martora a declarat că în perioada cât a fost angajata petentei nu a primit nicio sumă de bani în casierie, pentru a da rest clienților, așa se susține prin plângerea de față. (fila 63)
De asemenea, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. c din OUG 28/1999 în forma în vigoare la 17.06.2014, din copia bonurilor fiscale emise la data de 14.06.2014 depusă de intimată la dosar rezultă că unele produse au denumiri generice (de exemplu „țigări”, iar în cuprinsul plângerii petenta a recunoscut că ora menționată privind emiterea bonului era eronată. (fila 32)
Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ, prin care se permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră că sancțiunea avertismentului era totuși suficientă în cazul ambelor contravenții pentru a-i atrage atenția petentei asupra obligațiilor ce îi revin potrivit OUG 28/1999.
Opinia instanței are la bază, pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, precum și art. 7 alin. 3, prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune.
Conform art. 12 alin. 3 din OUG 28/1999, în forma în vigoare la data săvârșirii contravenției prevăzută de art. 10 lit. b din acest act normativ, „prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor”, la acel moment fiind posibilă aplicarea avertismentului pentru această contravenție.
Cu privire la măsura confiscării sumei găsite în casieria unității – 609,22 lei, instanța găsește că a fost aplicată conform art. 11 alin. 3 din OUG 28/1999, pentru contravenția prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. b din OUG 28/1999, iar în cazul reținerii săvârșirii acestei contravenții de către petentă, măsura confiscării este obligatorie, legiuitorul nelăsând la aprecierea organelor de control sau instanței de judecată luarea acestei măsuri.
În ceea ce privește măsura complementară de suspendare a activității punctului de lucru situat în Sibiu, . Cedonia nr. XI/N, jud. Sibiu, pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. b din OUG 28/1999, aplicată în baza art. 14 alin. 2 din același act normativ, în forma în vigoare la data de 17.06.2014 – data săvârșirii contravenției, instanța reține că potrivit legii, aceasta se putea dispune privind activitatea punctului de lucru, termenul de „unitate” prevăzut de art. 14 alin. 2 din OUG 28/1999 nu vizează societatea comercială în ansamblu, ci doar punctul de lucru unde s-a săvârșit contravenția prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. b.
Prin OUG 91/2014 aceste dispoziții de sancționare s-au modificat în sensul că, potrivit art. 11 alin. 1 lit. d pct. ii) pentru această contravenție prevăzută în noua reglementare la art. 10 lit. c din OUG 28/1999, se aplică măsura suspendării activității în punctul de lucru de la o lună la 3 luni.
În consecință, găsind că aceste prevederi instituie un regim mai favorabil petentei, în aplicarea legii contravenționale mai favorabile conform celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/13.03.2007, se va dispune reducerea măsurii complementare de suspendare a activității în punctul de lucru situat în Sibiu, . Cedonia nr. XI/N, jud. Sibiu, de la 3 luni, la o lună.
Cheltuieli de judecată nu au mai fost solicitate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte plângerea formulată de petenta S.C. A. .., cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimata Direcția R. Antifraudă Fiscală 7 Sibiu citată la sediul ANAF din București, ., sector 5, și în consecință:
Înlocuiește amenda în sumă de 8000 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție . nr._/17.06.2014 pentru contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din OUG 28/1999 cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentei asupra pericolului social al contravențiilor reținute în sarcina sa și recomandându-i ca în viitor să respecte dispozițiile legale.
Dispune reducerea măsurii complementare a suspendării activității petentei la punctul de lucru situat în Sibiu, . Cedonia nr. XI/11, jud. Sibiu pe o perioadă de 3 luni, aplicată pentru contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din OUG 28/1999, la o perioadă de o lună.
Menține în rest procesul verbal atacat.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. L. I. Ș.
Redactat A.L. 9.07.2015./Ex. 4; 2
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2316/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2319/2015.... → |
|---|








