Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4800/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 4800/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 4800/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

J. S.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4800/2015

Ședința publică de la 23 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. D.

Grefier - M. V.

Pe rol fiind sesizarea Judecătoriei S. – C. Executări Civile în contradictoriu cu intimatul Z. C. intimatul P. M. S., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale – constare prescripție.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual și îndeplinirea legală a procedurii de citare, după care:

Instanța în baza art. 159 ind. 1 alin. 4 C.pr.civ. anterior verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, conform art.1 și 2 din Legea 304/2004, conform dispozițiilor din OG 55/2002 și Ordonanța nr.2/2001.

Instanța, față de actele de la dosar, rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr. _ din data 11.06.2015, C. executări civile al Judecătoriei S. a sesizat instanța pentru constatarea prescripției executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată prin sentința civilă nr. 1022/18.02.2013 pronunțată de J. S..

În motivarea cererii se arată faptul că prin sentința civilă 1022/18.02.2013 intimatului Z. C. i-a fost aplicată sancțiunea prestării a 40 ore de muncă în folosul comunității, s-a emis mandatul de executare a prestării unei activități în folosul comunității nr. 379/2013 comunicat spre executare Primăriei localității de domiciliu a intimatului, însă până în prezent această sancțiune nu a fost executată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 211 alin. 1 din OG 55/2002.

S-a atașat dosarul nr. _ al Judecătoriei S..

Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1022/18.02.2013 pronunțată de J. S. în dosarul _ , intimatului Z. C. i-a fost aplicată sancțiunea prestării a 40 de ore de muncă în folosul comunității.

Sentința a rămas irevocabilă la data de 18.04.2013, iar în baza acesteia s-a emis mandatul de executare a prestării unei activități în folosul comunității nr. 379/2013, însă până în prezent această sancțiune nu a fost executată, intimatul neprezentându-se la P. M. S., la solicitările repetate ale acestuia, pentru prestarea activității în folosul comunității.

Potrivit art. 211 alin. 1 din OG 55/2002 „executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de doi ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea".

În cauză, sentința nr. 1022/18.02.2013 a rămas irevocabilă la data de 18.04.2013, termenul de prescripție de doi ani fiind împlinit la 11.06.2015.

În aceste împrejurări, instanța va admite sesizarea C. executări civile al Judecătoriei S., va constata prescripției executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată prin sentința civilă nr. 1022/18.02.2013 și pe cale de consecință va dispune anularea mandatului de executare a prestării unei activități în folosul comunității nr. 379/2013.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Admite sesizarea Judecătoriei S. – C. Executări Civile privind pe intimații Z. C. domiciliat în S., ., jud. S. și P. M. S., cu sediul în S., .. 2, jud. S. și în consecință:

Constată prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 40 ore aplicată prin sentința civilă nr. 1022/18.12.2013 pronunțată de J. S..

Anulează mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 379/09.05.2013 emis de J. S..

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 septembrie 2015.

Președinte Grefier

M. D. M. V.

Redactat M.D./23.09.2015

Tehnored. M.V./30.09.2015

Exempl.3/1 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4800/2015. Judecătoria SIBIU