Contestaţie la executare. Sentința nr. 5472/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 5472/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 5472/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5472/2015

Ședința publică de la 14.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. G. – judecător

Grefier: E. A.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civil privind pe contestator R. E. și pe intimat F. NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE M. ȘI MIJLOCII S.A. IFN, terț poprit T. T. SRL, având ca obiect contestație la executare.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 02.10.2015, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 29. 01. 2015 sub nr. dosar_, contestatorul R. E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul F. Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii SA IFN:

- Anularea executării silite, precum și a tuturor actelor de executare din dosarul execuțional nr. 1131/2014 al B. Cherșa S.;

- Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul arată că este executat silit pentru aceeași creanță în dosarul execuțional nr. 8/2012 al SCPEJ T. și S., în care achită câte 1000 lei lunar, conform unei înțelegeri de plată, intimata împreună cu Banca Transilvania începând executarea silită în acest dosar în care contestatorul are calitatea de garant, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 163/2009, FNGCIMM încasând 80% și Banca 20% din cei 1000 lei. Inițial a adus la cunoștință executorului judecătoresc Cherșa S. acest aspect, suspendând popririle înființate, ca apoi să revină cu măsura popririi.

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. NCPC.

S-au anexat înscrisuri din dosarele execuționale, înțelegere eșalonare plată.

Contestația la executare a fost legal timbrată.

Prin întâmpinarea depusă în termenul legal ( f 18-21), intimata solicită respingerea contestației la executare na netemeinică.

Se arată că între FNGCIMM IFN și Banca Transilvania s-a încheiat Convenția Cadru-Plafon de garantare nr. 106/2009, F. garantând finanțările individuale acordate de Bancă beneficiarilor săi, în limita plafonului de garantare aprobat. Astfel, pentru contractul de credit nr. 163/2009 încheiat de Bancă cu ., intimatul a garantat cu suma 35 200 euro, reprezentând 80% din creditul acordat, sumă care a fost achitată Băncii de către intimat, ca urmare a nerespectării obligațiilor de plată de către .. La data de 28. 07. 2011 intimata a achitat Băncii suma de 142 875, 25 lei cu titlu de plată garanție, conform OP 1723/2011.

Potrivit art. 1106-1109 NCC, intimatul a dobândit calitatea de subrogat pentru suma achitată, începând executarea silită împotriva contestatorului în dosarul execuțional nr. 1131/2014 al B. Cherșa S..

În dosarul nr. 8/2012 al SCPEJ T. și S. se urmărește creanța Băncii pentru suma de 7515, 76 euro și 120, 53 lei, respectiv cei 20% din creditul acordat, sens în care susținerile contestatorului nu sunt reale, nefiind executat silit pentru aceeași creanță în două dosare execuționale. În măsura în care Banca va vira către Fond sume de bani obținute din executarea silită începută în dosarul său, intimata va actualiza suma datorată de contestator în dosarul nr. 1131/2014 al B. Cherșa S., datoria în prezent fiind de 118 719, 45 lei, conform adresei nr. DE/E/232/27. 02. 2015.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. NCPC, art. 1669 al. 1, 1670 raportate la art. 1106, 1108 pct. 3 și 1109 NCC, art. 233 al. 3 NCPC.

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.

S-au anexat notificare includere în plafonul de garantare, confirmarea notificării, OP 1723/2011.

Prin răspunsul la întâmpinare ( f 30), contestatorul arată că în cele dosare execuționale se execută o creanță ce izvorăște din același contract de credit. În urma înțelegerii de plată, intimata recuperează garanția plătită Băncii, astfel contestatorul este executat silit în două dosare execuționale pentru aceeași creanță, impunându-se anularea ultimelor acte de executare. În cazul în care intimatul nu e de acord cu înțelegerea de plată dintre contestator și Bancă are posibilitatea să solicite revocarea acesteia și nu deschiderea unui nou dosar execuțional.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

S-au anexat cele două dosare execuționale.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține că, la data de 29. 07. 2014 intimatul a formulat cerere de executare silită împotriva contestatorului la B. Cherșa S., pentru recuperarea creanței de 33 758, 30 euro ( 142 875, 25 lei), reprezentat de BO BTRL3BT_ emis de debitoarea . în favoarea Băncii Transilvania și girat de către aceasta în favoarea intimatului, bilet avalizat de contestator, intimata mai având de recuperat suma de 125 862, 45 lei. Prin încheierea nr. 8794/03. 09. 2014 Judecătoria Sibiu a încuviințat executarea silită prin toate formele de executare.

La data de 21. 10. 2014 contestatorului i s-au înmânat somația, titlul executoriu, încheierea de încuviințare a executării silite. La data de 26. 09. 2014 s-a emis adresa de înființare a popririi asupra veniturilor contestatorului.

Anterior începerii acestei executări silite, intimatul s-a adresat Băncii Transilvania – Corpul executorilor bancari-C. F., la data de 12. 09. 2011 pentru înscriere la distribuirea sumei rezultate din executarea silită a debitorului R. E., garant al ., conform contractului de credit nr. 163/2009 încheiat de societate cu Banca, contract care a fost garantat de intimat în limita sumei de 142 875, 25 lei și dobânda contractuală, calculată de la data de 28. 07. 2011 ( data plății garanției către Bancă) și până la recuperarea debitului ( f 80).

La solicitarea Băncii Transilvania dosarul execuțional demarat de către executorul bancar C. F. a fost înaintat SCPEJ T. și S. la data de 18. 05. 2012, pentru recuperarea creanței de 8165, 18 euro rezultat din contractul de credit nr. 163/2009 încheiat de ., R. E. obligându-se în solidar cu societatea la restituirea întregii creanțe, formându-se dosarul execuțional nr. 8/2012. Acest contract de credit a fost garantat cu o garanție reală mobiliară de prin rang, o garanție acordată de intimat în baza convenției cadru-plafon de garantare nr. 106/2009 și un BO avalizat de către contestator. La data de 06. 08. 2012 intimatul solicită continuarea executării silite în dosarul execuțional nr. 8/2012, conform cererii de înscriere la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.

La data de 29. 10. 2014 ( f 67), executorul judecătoresc Cherșa S. formulează aceeași cerere de a fi avut în vedere F. la distribuirea sumelor executate în dosarul execuțional nr. 8/2012 al SCPEJ T. și S., pentru suma de 125 862 lei debit și 8439, 92 lei cheltuieli executare.

La data de 05. 12. 2014 s-a formulat cerere de executare silită imobiliară în dosarul execuțional 1131/2014 al B. Cherșa S., încuviințată prin încheierea nr. 7970/2014 a Judecătoriei Sibiu, continuându-se executarea silită imobiliară.

În ceea ce privește dosarul execuțional 8/2012 al SCPEJ T. și S., instanța reține că la data de 18. 02. 2011 executorul bancar C. F. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului R. E., în calitate de garant avalist, în temeiul titlului executoriu BO în valoare de 43 735, 39 euro cu care . a garantat contractul de credit nr. 163/2009, cererea fiind admisă prin încheierea nr. 768/2011 a Judecătoriei Sibiu.

La data de 26. 04. 2011 contestatorul se angajează să achite suma lunară de 1500 lei

( f 154,155), iar în octombrie 2011 restul de plată de 173 620, 37 lei, încheindu-se convenția de plată din 09. 05. 2011 cu Banca. La data de 09. 11. 2011 se încheie o nouă convenție de plată /( f 144), iar la data de 24. 07. 2012 se încheie procesul-verbal de constatare de către executorul judecătoresc S. B., prin care debitorul se obligă la plata sumei de 1000 lei lunar ( f 137).

Prin urmare, față de faptul că intimatul a achitat Băncii, în limita garantată suma de_, 25 lei, conform notificării făcută de către Bancă la data de 25. 06. 2010 prin OP 1723/28. 07. 2011, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată a . din contractul de credit nr. 163/2009, aceasta intrând în faliment, F. s-a subrogat în drepturile Băncii începând executarea silită împotriva contestatorului, pentru executarea acestei creanțe, ce reprezenta 80% din valoarea contractului de credit, formându-se dosarul execuțional nr. 1131/2014 al B. Cherșa S.. Banca a început executarea silită împotriva contestatorului în dosarul execuțional nr. 8/2012 al SCPEJ T. și S. inițial pentru întreaga sumă de 43 735, 39 euro și a continuat pentru diferența de 20%, după ce a recuperat parte din sumă de la intimat din fondul de garantare, așa cum rezultă și din adresa aflată la fila 123 dosar. Deși intimatul s-a înscris în dosarul nr. 8/2012 ca și creditoare la distribuirea sumelor încasate de la contestator, executorul judecătoresc S. B. nu a virat nicio sumă în contul acestuia.

Potrivit art. 654 NCPC:

„ (1) Când, privitor la aceleași bunuri, se efectuează mai multe executări silite de către executori judecătorești diferiți, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, le va conexa, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea.

(2) În cazul în care dispune conexarea executărilor, instanța, prin încheiere, se va pronunța și asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării. Totodată, instanța va dispune trimiterea dosarelor conexate la executorul desemnat potrivit alin. (1).

(3) După conexare, procedura de executare va continua de la actul de urmărire cel mai înaintat.

Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, instanța constată că în ambele dosare se urmăresc sume de bani rezultate din același titlu executoriu, motiv pentru care admite în parte contestația la executare și în consecință:

Dispune conexarea executărilor începute în dosarul execuțional nr. 1131/2014 al B. Cherșa S. și dosarul execuțional nr. 8/2012 al SPEJ T. și S., urmând ca executarea silită să se facă în continuare de către SCPEJ T. și S..

Dispune trimiterea dosarului nr. 1131/2014 al B. Cherșa S. la SCPEJ T. și S..

Constată că în dosarul nr. 1131/2014 al B. Cherșa S. cheltuielile de executare sunt de 7559, 92 lei, iar în dosarul nr. 8/2012 al SCPEJ T. și S., cheltuielile de executare sunt de 7084 lei.

Fără cheltuieli de judecată, potrivit art. 453 al. 2 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul R. E., domiciliat în Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimata F. NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI M. ȘI MIJLOCII SA IFN, cu sediul în București, .. 38, sector 1.

Dispune conexarea executărilor începute în dosarul execuțional nr. 1131/2014 al B. Cherșa S. și dosarul execuțional nr. 8/2012 al SPEJ T. și S., urmând ca executarea silită să se facă în continuare de către SCPEJ T. și S..

Dispune trimiterea dosarului nr. 1131/2014 al B. Cherșa S. la SCPEJ T. și S..

Constată că în dosarul nr. 1131/2014 al B. Cherșa S. cheltuielile de executare sunt de 7559, 92 lei, iar în dosarul nr. 8/2012 al SCPEJ T. și S., cheltuielile de executare sunt de 7084 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sibiu.

Prezenta hotărâre se va comunica executorilor judecătorești.

Pronunțată în ședință publică, azi 14. 10. 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. G. E. A.

Red.D.G.24.11.2015

Teh.E.A.24.11.2015

4 ex, 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5472/2015. Judecătoria SIBIU