Plângere contravenţională. Sentința nr. 427/2016. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 427/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 427/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 427
Ședința publică din data de 29.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. R. - Judecător
GREFIER: G. N.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta D. A. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentă avocat G. C., cu împuternicirea avocațială depusă la fila 7 dosar, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
În cauză a răspuns și martorul petentei S. M. I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței:
- cauza are ca obiect plângere contravențională;
- pricina se află la al doilea termen de judecată în fața primei instanțe;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
În baza art. 318 C. se procedează la identificarea martorului S. M. I., după care urmează depunerea jurământului conform art. 319 C., depoziția martorului fiind consemnată, cu respectarea prevederilor art. 323 C. și atașată separat la dosar.
În temeiul art. 244 alin. 1 C. instanța, considerându-se lămurită, declară cercetarea procesului încheiată, astfel încât acordă părților în temeiul art. 392 C. cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată și, în consecință, anularea procesului verbal de contravenție ca fiind netemeinic și nelegal și anularea amenzii contravenționale în sumă de 250 lei, cu exonerarea petentei de la plata acesteia. Cu cheltuieli de judecată.
Astfel, reprezentantul petentei arată că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și din depoziția martorului audiat la acest termen, în dimineața zilei de 09.01.2015, petenta s-a deplasat la un birou de intermediere vânzare cumpărare, unde a înstrăinat autoturismul proprietatea personală unei persoane domiciliate în localitatea Slatina.
După perfectarea actelor, autoturismul a fost predat cumpărătoarei, care s-a deplasat la domiciliul său din localitatea Slatina. Așa cum rezultă din planșele depuse la dosar de către intimată, la orele 18,21, cumpărătoarea a fost surprinsă în localitatea I., județul V., circulând fără rovinietă.
Față de aceste aspecte, reprezentantul petentei arată că aceasta nu se poate face vinovată de săvârșirea vreunei contravenții, având în vedere faptul că autoturismul a fost predat la orele 13.00, după încheierea contractului de vânzare cumpărare, contract ce face dovada deplină a transmiterii dreptului de proprietate către cumpărătoare.
Mai mult, reprezentantul petentei arată că actul de vânzare cumpărare s-a încheiat într-o zi de vineri, când programul de lucru la Primărie se încheie mai devreme decât în mod normal, astfel încât petenta nu a putut depune în aceeași zi contractul la această instituție, și acesta este motivul pentru care radierea autoturismului de pe numele vânzătoarei apare cu data de 14.01.2015.
Pentru aceste motive, reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.
Nemaifiind alte aspecte de lămurit, împrejurări de fapt și temeiuri de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C., instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare în cauză.
INSTANȚA,
Constată că sub dosar nr._ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu, plângerea contravențională formulată de petenta D. A., cu domiciliul în Sibiu, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, prin care se solicită:
1. anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 22.06.2015, încheiat de către intimată, ca fiind netemeinic și nelegal;
2. anularea amenzii contravenționale în sumă de 250 lei și exonerarea petentei de la plata acesteia;
3. cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii se arată că, în data de 03.07.2015 petenta a primit prin poștă procesul verbal menționat mai sus din 22.06.2015, prin care a fost amendată cu suma de 250 lei reprezentând amendă contravențională întrucât în data de 09.01.2015, ora 18,21, ar fi circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fără rovinietă pe DN64 km 86+350 m, localitatea I., județul V.. Faptele menționate în procesul verbal nu corespund realității, întrucât petenta nu a fost cea care a condus autoturismul respectiv, întrucât în dimineața zilei de 09.01.2015, a înstrăinat acest autoturism numitei Mecic T. M., domiciliată în orașul Slatina, județul O..
Petenta s-a prezentat în dimineața zilei de 09.01.2015, orele 9,00 la un birou de intermediere vânzare cumpărare autoturisme situat în Sibiu, . și a vândut autoturismul Opel Astra cu nr. de înmatriculare_, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare încheiat la acest birou. După perfectarea actelor autoturismul a fost predat cumpărătoarei, iar aceasta având domiciliul în Slatina, județul O., omițând să își procure rovinieta, a fost surprinsă în drumul spre domiciliu de camerele de filmat ale intimatei, la orele 18,21, în aceeași zi seara în județul V., localitatea I., localitate aflată pe direcția sus menționată.
Față de această situație, consideră petenta că nu se face vinovată de săvârșirea vreunei contravenții, neexistând nici o culpă a acesteia, cum în mod greșit se arătă în procesul verbal de contravenție.
Având în vedere faptul că vânzarea a avut loc anterior depistării în trafic a autoturismului, la momentul depistării proprietar era cumpărătorul menționat anterior, iar nu petenta. La momentul depistării petenta nu mai avea nici calitatea de proprietar, nici nu mai deținea vreun drept legal de folosință a vehiculului, astfel că petenta nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenției de care a fost acuzată.
În drept, se invocă dispozițiile OG nr. 2/2001.
În probațiune, se solicită proba cu înscrisuri, proba cu martorul S. M. I..
Plângerea a fost legal timbrată de petentă cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței de plată ce a fost anulată la dosar.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, a formulat întâmpinare în cauză prin care se solicită respingerea plângerii, ca fiind nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției.
În motivarea întâmpinării se arată că, procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratei și
Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din analiza dispozițiilor art. 7 și 8, coroborate cu cele cuprinse în art. 1 alin. 1 pct. B din OG nr. 15/2002 reiese, cu claritate, că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției. Înscrierea în cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Această forma de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea sa se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic față de terți, el producând efecte doar între părțile contractante, nu și față de terți.
Atâta timp cât petenta figurează ca proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări și nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, aceasta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit dispozițiilor art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din OG nr. 15/2002, și acesteia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
În drept, se invocă dispozițiilor OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În probațiune, a fost anexată autorizația de control a agentului constatator și proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți, proba testimonială cu martorul S. M. I., propus de petentă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/22.06.2015 întocmit de C.N.A.D.N.R. SA - CESTRIN, petenta D. A. a fost sancționată cu amendă în sumă de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 3 din aceeași lege. Fapta reținută în sarcina petentei constă în aceea că, în data de 09.01.2015, ora 1821, autoturismul categoria A, cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN64 km86+350m, pe raza localității I., județul V., fără a deține rovinietă valabilă. Proba se face cu foto 005201___2139468.
Procesul verbal de contravenție a fost încheiat la data de 22.06.2015 de către agentul constatator D. E. G., în lipsa contravenientei, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și a fost comunicat petentei cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 03.07.2015.
Plângerea contravențională a fost formulată de către petentă cu respectarea termenului legal de 15 zile, termen prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, fiind înregistrată la
instanță la data de 09.07.2015.
Potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale este obligată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și să hotărască asupra sancțiunii aplicate.
Verificând legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat în cauză, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu și cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001. Astfel, procesul verbal cuprinde toate mențiunile obligatorii, fiind indicate în procesul verbal: data și locul unde este încheiat, numele, prenumele și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu arătarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, semnătura olografă a agentului constatator, motivul pentru care procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului și a martorilor.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările ulterioare, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzilor contravenționale fiind prevăzut în anexa nr. 2, respectiv anexa nr. 4 și poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului.
În cauză prezumția de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată, în condițiile în care petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 249 C.pr.civ., în timp ce intimata, prin probele administrate, a răsturnat prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta. Astfel, din proba obținută cu sistemul SIEGMCR și depusă la dosar, se constată că într-adevăr, în data de 09.01.2015, ora 1821, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a circulat pe DN64 km86+350m, localitatea I., județul V., fără a deține rovinietă valabilă, situație de fapt necontestată de către petentă.
În ceea ce privește apărarea petentei în sensul că autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ a fost înstrăinat la data de 09.01.2015 (anterior săvârșirii faptei) numitei Mecic T. M., conform contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat cu aceasta și atașat la dosar, instanța reține că potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar conform art. 1 lit. b din aceeași ordonanță, utilizatorii români sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Prin urmare, calitatea de subiect activ al faptei contravenționale reglementată de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 aparține persoanei fizice sau juridice înscrisă în certificatul de înmatriculare, iar faptul că petenta a înstrăinat autoturismul în cauză în aceeași zi în care a fost săvârșită contravenția, nu are relevanță sub aspectul existenței faptei contravenționale, atâta timp cât petenta este înscrisă în certificatul de înmatriculare al autoturismului.
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 2 lit. d din Ordinul nr. 1501/2006, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane, astfel că petenta avea obligația de a depune diligențele necesare pentru transcrierea dreptului de proprietate în baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Înscrierea în certificatul de înmatriculare a noului proprietar este o condiție de opozabilitate obligatorie pentru a face opozabil contractul de vânzare cumpărare față de terți.
Contractul de vânzare cumpărare a autoturismului încheiat de petentă la data de 09.01.2015 cu numita Mecic T. M. are valoarea unui înscris sub semnătură privată, fără dată certă, data întocmirii acestuia nefiind opozabilă altor persoane decât celor care l-au încheiat, nefiind îndeplinită nici una dintre formalitățile prevăzute la art. 278 C.pr.civ. Certificatul de atestare fiscală emis la data de 14.01.2015 de Direcția Fiscală Locală Sibiu, din care rezultă că petenta figurează ca proprietar al autoturismului și nu are creanțe bugetare de plată către bugetul local, precum și viza organului fiscal din aceeași dată aplicată pe fișa depusă la dosar, nu fac dovada înregistrării contractului de vânzare cumpărare la instituția respectivă, ci doar a faptului că autoturismul respectiv poate fi înstrăinat.
Față de aceste împrejurări, instanța va înlătura susținerile petentei potrivit cărora nu mai avea obligația de a achita rovinieta din momentul înstrăinării autoturismului, în condițiile în care aceasta figura la data săvârșirii faptei, cât și la data întocmirii procesului verbal ca proprietar în certificatul de înmatriculare al autoturismului, respectiv în calitate de utilizator în accepțiunea legii care reglementează contravenția ce face obiectul procesului
verbal în cauză.
În consecință, instanța reține legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție . nr._/22.06.2015 și vinovăția petentei cu privire la fapta contestată în cauză.
Ca urmare, va analiza dacă sancțiunea aplicată petentei corespunde cerințelor legale.
Analizând sancțiunea aplicată petentei, respectiv amenda contravențională în sumă de 250 lei, în cuantumul minim prevăzut de actul sancționator pentru fapta respectivă (fapta fiind sancționată cu amendă între 250 - 500 lei), raportat la prevederile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că sancțiunea a fost corect individualizată, fiind proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, plângerea formulată de petenta D. A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/ 22.06.2015 va fi respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta D. A., cu domiciliul în Sibiu, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401A, împotriva procesului verbal . nr._/22.06.2015 întocmit de intimată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. R. G. N.
Red. /tehnored. S.R. /01.03.2016
4 ex., 2 .>
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 855/2016. Judecătoria SIBIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 490/2016.... → |
|---|








