Validare poprire. Sentința nr. 332/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 332/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 24-02-2016 în dosarul nr. 332/2016
Cod ECLI: ECLI:RO:JDSGM:2016:001._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI
DOSAR NR._ cod operator 3153
SENTINȚA CIVILĂ NR. 332
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24 FEBRUARIE 2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. G. U.
GREFIER: D. M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul E.-K. Romania S.R.L. București, debitoarea I. L. D. și terțul poprit F.-F. S.R.L.Sighetu Marmației, având ca obiect având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică ne se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, de către creditoare.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 790 alin.1 coroborat cu art. 651 cod procedură civilă.
Raportat la faptul că nu s-au solicitat alte probe înafara înscrisurilor depuse la dosar, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată că nu este necesară estimarea duratei de soluționare în temeiul disp. art. 238 alin.1 Noul Cod Procedură Civilă, declară închisă cercetarea judecătorească și în baza actelor de la dosar lasă cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ /19.01.2016, creditoarea E. K. Romania SRL a solicitat instanței, să dispună validarea popririi înființată asupra veniturilor pe care debitoarea I. L. D. le realizează la terțul poprit F. F. ,pentru recuperarea sumei de 708 lei debit și 348,84 lei cheltuieli de executare .
De asemenea,s-a solicitat aplicarea unei amenzi terțului poprit ,întrucât, cu rea credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiilor prevăzute de lege.
În susținerea cererii se arată următoarele:
Sumele supuse executării rezultă din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit încheiat la data de 05.05.2016 și din procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 17.12.2015,executarea fiind inițiată de Biroul executorului judecătoresc V. M. ,care,la data de 10.12.2015 a înființat poprirea ,ce a fost comunicată terțului poprit.
Însă terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa prin adresa de înființare a popririi ,acționând cu rea credință și nerespectând astfel dispozițiile legale în materie.
În drept au fost invocate disp.art. 789 cod procedură civilă.
Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru(fila 4).
Debitoarea și terțul poprit ,legal citați,nu și-au exprimat poziția în cauză.
Din actele de la dosar rezultă următoarele:
In cadrul dosarului de executare nr. 241/2014 și al Biroul executorului judecătoresc V. M.,s-a inițiat executarea silită împotriva debitoarei în baza titlul executoriu reprezentat de contractul de credit din 05.05.2014 pentru recuperarea sumei de 1056,84 lei .
La data de 10.12.2015 ,executorul judecătoresc a emis terțului poprit notificare privind înființarea popririi asupra veniturilor pe care debitoarea le realizează,în calitate de angajat al acestuia .
Terțul poprit a luat la cunoștință de acest aspect la data de 16.12.2015 ,conform procesului verbal de înmânare depus la fila 15.
Potrivit diap.art.790 al.1 cod procedură civilă” dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi ... ,creditorul urmăritor,debitorul sau executorul judecătoresc ,în termen de cel mult o lună de la data cînd terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă,poate sesiza instanța de executare,în vederea validării popririi.”
Însă în speță se aplică disp.art. 781 al.2 lit c cod procedură civilă coroborat cu art. 787 al.1 pct. 1 .
Potrivit acestor dispoziții legale „nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele eferente plății drepturilor salariale viitoare ,pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi”.
Astfel ,în cauză,sumele supuse executării constând în drepturi salariale ,termenul de 5 zile ,prevăzut de art.787 al.1 pct.1, pentru consemnarea de către terțul poprit a sumelor de bani ,nu poate curge decât după expirarea termenului de 3 luni ,de la data înființării popririi.
Poprirea a fost înființată la data de 10.12.2015,notificată terțului poprit la data de 16.12.2016,acest termen expirând la data de 16.03.2015.
În consecință,abia după această dată curge termenul de o lună,în care executorul judecătoresc poete solicita validarea popririi.
Față de cele de mai sus,instanța apreciază că cererea de validare a popririi este prematur formulată și urmează să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de creditoarea E. K. Romania SRL cu sediul în București,..10 A, clădirea C3 ,. 2 ORC J40/_/2002 C. RO15089252 ,cu sediul procesual ales la Biroul Regional Baia M. ,..28/2,jud. Maramureș ,în contradictoriu cu debitoarea I. L. D. domiciliată în Sighetu Marmației,..9 ,jud. Maramureș,CNP_, și terțul poprit F.- F. cu sediul în Sighetu Marmației,..6 ,jud. Maramureș ,privind validarea popririi înființată în dosar execuțional nr. 241/2014 și al Biroul executorului judecătoresc V. M..
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare,la Tribunalul Maramureș.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmației
Pronunțată în ședința publică, la 24 februarie 2016.
Președinte, Grefier,
L. G. U. D. M. M.
Red.și dact. L.G.U. 24.02.2016/2ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 135/2016.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 175/2016. Judecătoria... → |
|---|








