Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 295/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA

Sentința nr. 295/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 295/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 295/2015

Ședința publică de la 05 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M.

Grefier D. C.

Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta L. N. D. și pe pârâtul ZĂLĂU T. V., având ca obiect modificare măsuri privind copilul.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul personal, lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se procedează la identificarea pârâtului, rezultând din actul de identitate al acestuia că se numește Zălău T.-V. și domiciliază în com. L., ., jud. Sibiu.

Se constată că, cu dat de 17 februarie 2015, de către Zălău N.-D. s-a depus cerere scrisă, prin care arată că își însușește acțiunea formulată de către mama sa.

De către avocat U. Ș. s-a depus cerere de judecare a cauzei în lipsă, la care s-au atașat adeverințe, în limba germană și în formă tradusă și legalizată, privind pe cei doi minori, din cuprinsul cărora rezultă că aceștia sunt elevi ai Școlii Gimnaziale din Arnstorf, Germania, în clasa a IX-a și respectiv clasa a II-a.

S-a mai menționat în cuprinsul aceleiași cereri că nu mai sunt alte probe de solicitat de către reclamante.

Pârâtul arată că nu este de acord cu proba testimonială cu martorul S. G., deoarece acesta nu cunoaște situația sa familială.

Instanța constată că nu este necesară administrarea probei testimoniale cu martorul S. G., față de înscrisurile depuse la dosar, declară închisă faza cercetării procesului și declară deschise dezbaterile asupra fondului, conform dispozițiilor art. 392 C. pr. civilă.

Pârâtul, având cuvântul, arată că nu este de acord cu acțiunea reclamantei.

Instanța declară închise dezbaterile, conform dispozițiilor art. 394 C. pr. civilă și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ din 02 decembrie 2014, reclamanta L. N.-D. a chemat în judecată pe pârâtul Zălău T.-V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să își dea acordul ca minorii Zălău N. D., n. la 20.09.1998 și Zălău M. I., născut la data de 21 septembrie 2005, să dobândească pașaport și să călătorească în străinătate și din străinătate în România alături de mama lor, reclamanta, iar în caz de refuz, sentința pronunțată să țină loc de acord liber exprimat al pârâtului, cu obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

În considerentele acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 853/2013 pronunțată în dosarul_ s-a soluționat acțiunea de divorț a părților, dispunându-se ca locuința celor doi minori rezultați din căsătorie să fie la domiciliul mamei, reclamanta din prezenta cauză, iar exercitarea autorității părintești să se facă în comun de către cei doi părinți. S-a mai arătat că reclamanta are reședința în străinătate, iar minorii au nevoie de pașaport pentru a putea călători în străinătate și din străinătate în România, însă pârâtul refuză să își dea acordul în acest sens, îngrădind astfel dreptul minorilor de a călători.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 397 Cod civil.

La data de 17 februarie 2015, s-a depus cerere din partea minorei cu capacitate restrânsă de exercițiu, Zălău N. D., prin care a arătat că își însușește acțiunea formulată de către mama sa, reclamanta L. N. D..

La cerere s-au atașat chitanța cu care a fost achitată taxa judiciară de timbru, în copie sentința civilă nr. 853 din 10 iunie 2013 a Judecătoriei Sighișoara, pronunțată în dosar nr._ și împuternicire avocațială(filele 3-8 din dosar).

Pârâtul nu a depus întâmpinare în cauză, însă s-a prezentat la termenul de judecată în ședința publică din 5 februarie 2015, când a răspuns la interogatoriul formulat de către reclamantă, prin avocat ales, și a exprimat punctul de vedere cu privire la acțiunea formulată de reclamantă, în sensul că nu este de acord cu aceasta.

Din probele de la dosar, instanța constată și reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 853/2013 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Sighișoara s-a admis acțiunea reclamantei Zălău N. D. împotriva pârâtului Zălău T. V., s-a desfăcut prin acord căsătoria părților, locuința minorilor fiind stabilită la mama reclamantă, iar autoritatea părintească asupra acestora s-a dispus să se exercite de către ambii părinți în comun și în mod egal.

În conformitate cu prevederile art. 2 al. 2 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali.

De asemenea, conform prevederilor art. 18 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, deplasarea copiilor în țară și în străinătate se realizează cu înștiințarea și cu acordul ambilor părinți, orice neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acestui acord urmând a fi soluționate de către instanță.

În consecință, instanța, văzând poziția pârâtului cu privire la acțiunea reclamantei și având în vedere interesul superior al minorilor, va admite acțiunea formulată de către reclamanta L. N. D. și însușită de reclamanta Zălău N.-D., și va obliga pe pârât, în calitate de părinte al minorilor, să-și dea consimțământul pentru ca minorilor Zălău N. D. și Zălău M. I. să le fie eliberate pașapoarte și ca aceiași minori să poată călători în străinătate însoțiți de reclamantă, în caz contrar și în temeiul textelor de lege invocate în cele ce preced, hotărârea instanței urmând să țină loc de asemenea consimțământ, instanța apreciind că este în interesul minorilor ca aceștia să fie liberi să călătorească pentru a putea menține legături personale firești cu familia extinsă.

Pârâtul, căzut în pretenții, urmează să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. pr. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă precizată a reclamantei minore ZĂLĂU N. D. asistată de reprezentantă legală L. N. – D. - mama minorei, ca și a reclamantei L. N. -D. în calitate de reprezentantă legală a minorului ZĂLĂU M. I. – cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat U. Ș. – cu sediul în F., .. 21, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul ZĂLĂU T. –V. – domiciliat în com. L., ., jud. M., pentru obligație de a face, și în consecință:

Obligă pe pârât să își dea acordul ca minorilor ZĂLĂU N. D., născută la data de 20.09.1998 și ZĂLĂU M. I., născut la data de 21.09.2005, să li se elibereze pașaport, precum și ca aceiași minori să poată călători în străinătate însoțiți de reclamantă, în caz contrar prezenta ținând loc de asemenea consimțământ al pârâtului.

Obligă pe pârât la plata sumei de 20 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 05.03.2015, în ședință publică.

Președinte,

L. M.

Grefier,

D. C.

Red. L.M./tehnored.D.C.

5 exemplare/10 Martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 295/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA