Pensie întreţinere. Sentința nr. 1051/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA

Sentința nr. 1051/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 1051/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1051/2015

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Grefier A. S.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta C. I. și pe pârâtul K. C. G., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că a intervenit perimarea acțiunii și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighișoara sub nr._, reclamanta C. I. a chemat în judecată pe pârâtul K. C. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună mărirea pensiei de întreținere pentru minora K. N. C., născută la data de 05.03.2003.

În fapt, s-a arătat că, prin Sentința civilă nr. 523/15.05.2007 a Judecătoriei Sighișoara, a fost majorată pensia de întreținere în favoarea minorei, însă minora a crescut, cheltuielile de creștere și întreținere crescând de asemenea.

În drept, cererea nu a fost motivate.

La data de 09.12.2014 cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 al. 1 pct. 2 C.p.c.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării acțiunii.

Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Având în vedere că de la data de 9 decembrie 2015 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantei și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei acțiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta CÂMPU I., având CNP_ și domiciliul în comuna Apold, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâtul K. C. G., domiciliat în Sighișoara, .. 109, jud. M., pentru majorare pensie.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Președinte,

C. P.

Grefier,

A. S.

Red/thred.A.S.

4ex/30.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1051/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA