Partaj judiciar. Sentința nr. 332/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA

Sentința nr. 332/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 332/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3192

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA-JUDEȚUL M.

CIVIL_PENAL_CC

SENTINȚA CIVILĂ NR.332

Ședința publică de la 18 MARTIE 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. V.

Grefier N. C.

Pe rol fiind pronunțarea acțiunii civilă privind reclamanta ELEKEȘ C. A., pârâții N. S. D., B. I., B. Ș., B. I. prin moștenitor N. I. A., B. A. căsătorita S., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în pronunțare nu se prezintă nimeni.

Procedura completă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 MARTIE 2015, iar susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentința, când Judecătoria având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi 18 martie 2015.

JUDECĂTORIA:

P. acțiunea înregistrată la această instanță, reclamanta Elekes C. A. a chema în judecată pe pârâții B. I., B. Ș., N. Ș. D., B. A., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilul situat în localitatea Vânători nr. 14, înscris în CF_ Vânători, nr. top 225, compus din casă și 5103 mp teren, atribuirea imobilului reclamantei, constatând-se că antecesorii săi s-au împăcat prin plata sultei pârâților, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că a dobândit cota de 6/10 părți din imobil prin succesiune, în baza certificatului de moștenitor nr. 20 din 21.03.2014. Pârâții sunt proprietarii tabulari, având fiecare dreptul la cotă de 1/10 părți din imobil dobândit prin succesiune în 1914. Antecesorul său Bile M., în perioada anterioară anului 1940a plătit fiecăruia dintre coproprietari sulta care i se cuvenea. Din cauza acestui fapt în decursul timpului nimeni nu a tulburat-o în folosirea bunului.

În drept, reclamanta a invocat prevederile dispozițiilor art. 1143, 669, 676, 686 C.civil, art. 194-197 C. pr.civ.

La acțiunea formulată s-au anexat în copie acte de stare civilă (f. 5-11), extras CF_ Vânători (f. 12), certificat de atestare fiscală nr. 3769/17.10.2019 (f.17).

Ulterior, reclamanta a formulat o precizare de acțiune în sensul că solicită: să se constate că masa succesorală rămasă după defuncta B. A. decedată la 25.06.1980 se compune din cota de 1/10 părți din imobilul înscris în CF_ Vânători, nr. top. 225 compus din casă și 5103 m.p. teren; să se constate că au calitate de moștenitori legali B. I., Buch Ș. și S. C., frații defunctei; să se constate că masa succesorală după defuncta N. I., decedată la 10.12.1977, se compune din cota de 1/10 părți din imobilul înscris în CF_ Vânători, nr. top 225 compus din casă și 5103 m.p. teren; să se constate că au calitate de moștenitori legali după defuncta N. I. pârâtul N. I. A., șotul defunctei; să se constate că masa succesorală după defunctul N. I. A., decedat la 19 octombrie 2005, se compune din cota de 1/10 părți din imobilul înscris în CF_ Vânători, nr. top 225 compus din casă și 5103 m.p. teren; să se constate că are calitate de moștenitor legal după defunctul N. I. A. pârâtul N. Ș. D., fiul defunctului.

P. rezoluția din 10.11.2014 a completului învestit cu soluționarea cauzei a fost numită în calitate de curator al pârâților B. I., B. Ș. d-ra avocat P. M. A..

Pârâtul N. Ș. D. a declarat în scris că este de acord cu acțiunea reclamantei și nu are nicio pretenție, bunica sa fiind despăgubită la vremea respectivă.

În cauză a fost ascultată, sub prestare de jurământ, martora L. R..

În ședința publică din 30.01.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. A..

Instanța, analizând dispozițiile art. 248 C.p.c, se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate.

Astfel, având în vedere data decesului pârâtei, 25.06.1990, data formulării acțiunii, 20.10.2014, precum și dispozițiile art. 35 din Noul Cod Civil, potrivit căruia capacitatea de folosință „începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia”, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. A. și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamanta ELEKES C. A. în contradictoriu cu pârâta B. A. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Din probele aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Proprietarii tabulari ai imobilului situat în localitatea Vânători nr. 14, jud. M., înscris în CF_ Vânători nr. top 225, compus din casă și teren în suprafață de 5103 mp sunt B. I., B. Ș., B. I., B. A. în cote de 1/10 parte fiecare și Elekeș C. A. în cotă de 6/1 parte.

B. A. a decedat la 25.06.1980, pârâții B. Ș. și B. I. sunt frații defunctei.

La data de 01.12.1977 a decedat B. I. căsătorită N.. Unicul său fiu este N. I. A.. Acesta a decedat la 19.10.2005 și este tatăl pârâtului N. Ș. D..

Din declarația martorei Lukocs R. rezultă că imobilul nu este locuit în prezent, dar reclamanta, este cel care îl întreține din când în când. De multe ori martora i-a auzit discutând pe antecesorii părților în legătură cu faptul că fiecare a fost despăgubit pentru cota ce li se cuvine din imobil.

Conform art. 651 din vechiul cod civil (aplicabil potrivit art. 91 din Legea 71/2011); „Succesiunile se deschid prin moarte”.

Potrivit art. 659 din vechiul Cod civil la succesiune nu numai descendenții, ascendenții și colateralii privilegiați, care sunt grupați în patru privilegiați în patru categorii, denumite clase: clasa descendenților, clasa mixtă a ascendenților și colateralilor privilegiați (art. 670 din vechiul Cod civil), adică părinți și frații și surorile defuncților, clasa ascendenților ordinari, respectiv ascendenți, alții decât părinții, până la gr. IV inclusiv și clasa colateralilor ordinari ; clasa alcătuită din unchi, mătuși, veri primari (art. 675 din vechiul C.civil).

P. urmare, după defuncta B. A., care nu a lăsat descendenți, succesiunea compusă din cota de 1/10 părți din imobilul situa în localitatea Vânători nr. 14, jud. M. înscris în CF_ Vânători, nr. top 225, compus din casă și teren în suprafață de 5103 mp, revine fraților săi, pârâții B. Ș. și B. I..

Succesiunea, rămasă după defuncta N. I., compusă din cota de 1/10 părți din imobilul de mai sus îi va reveni fiului său N. I. A., iar, după acesta din urmă, calitatea de moștenitor legal o are fiul, adică pârâtul N. Ș. Dezideru, acesta urmând să moștenească cota de 1/10 părți din imobilul descris mai sus rămasă după tatăl său.

Având în vedere cele expuse mai sus, dispozițiile art. 721 din vechiul Cod civil, potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, precum și următoarele criterii; întreținerea de către reclamantă a imobilului, faptul că nimeni nu se opune cererii acestuia de a-i fi atribuit imobilul, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost precizată și în consecință va constata că masa succesorală rămasă după defuncta B. A., decedată la 25.06.1980, se compune din cota de 1/10 părți din imobilul situat în localitatea Vânători, nr. 14, jud. M., înscris în CF_ Vânători, nr. top 225, compus din casă și teren în suprafață de 5103 mp; că au calitatea de moștenitori legali după defuncta B. A. pârâții B. Ș. și B. I., frații defunctei, în cote de 1/2 părți fiecare din masa succesorală; că masa succesorală rămasă după defuncta N. I., născută B., decedată la 01.12.1977, se compune din cota de 1/10 părți din imobilul situat în localitatea Vânători, nr. 14, jud. M., înscris în CF_ Vânători, nr. top 225, compus din casă și teren în suprafață de 5103 mp; că are calitatea de moștenitor legal după defuncta N. I. numitul N. I. A., fiul defunctei, în cotă de 1/1 parte din masa succesorală; că masa succesorală după defunctul N. I. A., decedat la 19.10.2005, se compune din cota de 1/10 părți din imobilul situat în localitatea Vânători nr. 14, jud. M., înscris în CF_ Vânători, nr. top 225, compus din casă și teren în suprafață de 5103 mp; că are calitatea de moștenitor legal după defunctul N. I. A. pârâtul N. Ș. D., fiul defunctului, în cotă de 1/1 parte din masa succesorală, va dispune ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în localitatea Vânători nr. 14, jud. M., înscris în CF_ Vânători, nr. top 225, compus din casă și teren în suprafață de 5103 mp prin atribuirea acestuia în întregime reclamantei ELEKES C. A., fără obligarea acesteia la plata unei sulte către pârâți.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind cerute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. A. invocată din oficiu și, în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta ELEKES C. A. cu domiciliul în loc. Ordorheiu S. . ., în contradictoriu cu pârâta B. A. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Admite acțiunea formulată de reclamanta ELEKES C. A. în contradictoriu cu pârâții B. I., B. Ș., reprezentați de curator P. M. A., și pârâtul N. Ș. D. cu dom. în loc. Sighișoara, ..31, . jud. M. astfel cum a fost precizată și, în consecință:

Constată că masa succesorală rămasă după defuncta B. A., decedată la 25.06.1980, se compune din cota de 1/10 părți din imobilul situat în localitatea Vânători, nr. 14, jud. M., înscris în CF_ Vânători, nr. top 225, compus din casă și teren în suprafață de 5103 mp.

Constată că au calitatea de moștenitori legali după defuncta B. A. pârâții B. Ș. și B. I., frații defunctei, în cote de 1/2 părți fiecare din masa succesorală.

Constată că masa succesorală rămasă după defuncta N. I.,

născută B., decedată la 01.12.1977, se compune din cota de 1/10 părți din imobilul situat în localitatea Vânători, nr. 14, jud. M., înscris în CF_ Vânători, nr. top 225, compus din casă și teren în suprafață de 5103 mp.

Constată că are calitatea de moștenitor legal după defuncta N. I. numitul N. I. A., fiul defunctei, în cotă de 1/1 parte din masa succesorală.

Constată că masa succesorală după defunctul N. I. A., decedat la 19.10.2005, se compune din cota de 1/10 părți din imobilul situat în localitatea Vânători nr. 14, jud. M., înscris în CF_ Vânători, nr. top 225, compus din casă și teren în suprafață de 5103 mp.

Constată că are calitatea de moștenitor legal după defunctul N. I. A. pârâtul N. Ș. D., fiul defunctului, în cotă de 1/1 parte din masa succesorală.

Dispune ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în localitatea Vânători nr. 14, jud. M., înscris în CF_ Vânători, nr. top 225, compus din casă și teren în suprafață de 5103 mp prin atribuirea acestuia în întregime reclamantei ELEKES C. A., fără obligarea acesteia la plata unei sulte către pârâți.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind cerute.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sighișoara.

Pronunțată în ședință publică, 18.03.2015.

PREȘEDINTE

V. D. GREFIER

C. N.

Red.VD

Tehnored.CN

4ex

15.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 332/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA