Plângere contravenţională. Sentința nr. 670/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA

Sentința nr. 670/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 670/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 670/2015

Ședința publică de la 04 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M.

Grefier D. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. M. E. și pe intimatul I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională (PV . NR._/08.04.2015).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se procedează la identificarea petentului.

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, locul săvârșirii presupusei contravenții fiind localitatea Sighișoara, aflată în circumscripția teritorială a acestei instanțe.

Cu privire la estimarea duratei cercetării procesului, instanța, văzând natura și obiectul cauzei, ca și probațiunea ce este necesar a fi administrată, în baza art. 238 C. pr. civilă, estimează durata cercetării procesului la 3 luni.

În ce privește probațiunea, se constată că, prin plângerea contravențională s-a solicitat admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.

Se constată că prin înscrisurile depuse la filele 16-22 din dosar, s-a dat curs cererilor de probațiune formulate de către petent.

Se procedează la vizionarea CD-ului atașat materialului probator depus de către intimat la dosar.

Din înregistrare rezultă că la ora 10:28:57, un autovehicul de culoare bleu-vert, cu nr. de înmatriculare_ se apropie de trecerea de pietoni semnalizată cu indicator rutier specific, iar pe trecerea de pietoni se afla o persoană de sex femeiesc, coborâtă de pe trotuar și care se pregătește de traversare, aceasta traversând la 10:29:06, după trecerea autovehiculului descris anterior și după ce i s-a acordat prioritate de trecere de către autovehiculul Poliției care efectua înregistrarea, pornit în urmărirea autoturismului_ . La secunda 58 când autovehiculul menționat se găsea în dreptul trecerii de pietoni, pietonul coborâse de pe trotuar și se afla cu fața îndreptată în sens opus, perpendicular pe direcția de mers a autoturismului_, manifestându-și intenția vădită de a traversa. În intervalul menționat, pe sensul de mers al autoturismului_ nu rezultă că a mai circulat un alt autovehicul, ci numai autovehicule din sens opus, care apar parțial sau integral în înregistrare. Configurația drumului rezultă din înregistrare că este curbă, după trecerea de pietoni drumul făcând o curbă la stânga, iar carosabilul este uscat.

Se constată că la data de 19 mai 2015 s-a depus la dosar întâmpinare de către intimat, termenul de depunere al întâmpinării fiind 13 mai 2015, astfel că instanța apreciază că aceasta a fost tardiv depusă în cauză.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu petentul.

Petentul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

În baza art. 392, instanța declară închisă faza cercetării procesului, deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul petentului.

Petentul arată că a văzut femeia, însă i s-a părut că aceasta era indecisă, că nu avea viteză și ar fi putut opri, însă probabil nu a fost suficient de atent. Solicită să fie admisă plângerea, să se anuleze procesul verbal și să i se restituie permisul de conducere.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

P. plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe, aleatoriu, în sistem informatic, sub nr. de dosar_, la data de 14 aprilie 2015, petentul M. M. E., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., anularea procesului verbal . nr._/08.04.2015 al Poliției Mun. Sighișoara, prin care i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 390 lei și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului și restituirea permisului de conducere.

În motivarea plângerii s-a învederat de către petent că la data de 08.04.2015, în timp ce conducea autoturismul marca CITROEN, cu nr. de înmatriculare_ pe .. Sighișoara, a fost oprit de către un agent de poliție din cadrul Serviciului Rutier Sighișoara deoarece nu a acordat prioritate pietonului angajat în traversare, fiind sancționat contravențional cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile și cu 4 puncte amendă contravențională în valoare de 390 lei.

Petentul a mai arătat că cele consemnate în cuprinsul procesului verbal nu corespund realității întrucât pietonul nu se afla angajat pe trecerea de pietoni, astfel că nu se face vinovat de comiterea contravenției reținute de către agentul de poliție.

În drept plângerea petentului nu a fost motivată.

În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri.

La plângerea formulată s-au anexat de către petent, în copie: procesul verbal de constatare a contravenției, Carte de identitate, Dovada . nr._, talonul autoturismului_, ca și dovada achitării taxei judiciare de timbru și dovada achitării a jumătate din cuantumul amenzii.

La data de 05 mai 2015, intimatul I.P.J. M. a depus la dosar materialul probator care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție, constând din: Raport al agentului constatator, planșe foto și CD cu înregistrarea video-radar, în copie, atestatul de operator radar al agentului de poliți, certificatul aprobare model nr. 012/13.03.2009 pentru cinemometrul tip R. Autovision eliberat de Biroul Român de metrologie legală și răspunsul formulat privind termenul de valabilitate a acestuia.

Pe baza probelor administrate în cauză, se constată și se rețin următoarele de către instanță:

P. procesul verbal . nr. _ din data de 08.04.2015 încheiat de agentul constatator din cadrul Poliției Municipiului Sighișoara – Biroul Rutier, petentul M. M. E. a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 135 lit. h din HG 139/2006, faptă contravențională sancționată conform art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 R cu amendă în cuantum de 390 lei, fapta constând în aceea că, în data de 08.04.2015, în jurul orei 1028, petentul a condus autoturismul Citroen cu număr de înmatriculare_, pe ., în direcția . la trecerea de pietoni din dreptul imobil 61, semnalizată corespunzător, nu a oprit pentru a acorda prioritate legală de trecere pietonului angajat în traversarea străzii cu marcajul pietonal, din partea dreaptă a sensului său de deplasare, abatere filmată cu aparat video-radar . 198, card_, de pe auto MAI_.

Petentul a semnat procesul verbal, la rubrica „alte mențiuni” din cuprinsul acestuia fiind consemnată susținerea petentului că nu este de acord și contestă procesul verbal.

Sub aspect formal, procedural procesul verbal de contravenție cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute prin dispozițiile art.17 din OG 2/2001.

Nu s-au invocat și dovedit încălcări ale dispozițiilor art. 16 și 19 din OG 2/2001 care să atragă sancțiunea nulității procesului verbal.

De asemenea, se constată că starea de fapt este clar descrisă de către agentul constatator, la rubrica corespunzătoare din procesul verbal.

Fotografiile efectuate după înregistrarea video-radar, și vizionarea înregistrării imaginilor pe CD, la data de 04.06.2015, de către instanță, infirmă ipoteza că pietonul nu s-ar fi aflat pe trecerea de pietoni sau că nu ar fi manifestat intenția clară de a traversa. Se constată că intimatul s-a achitat în condiții procedurale de obligația de probațiune care îi revenea în cauză.

Fapta este cu atât mai gravă cu cât este evident, rezultând din cuprinsul fotografiilor menționate de la f. 18 din dosar, și din vizionarea înregistrărilor video că, petentul nu a redus viteza și nu a oprit la trecerea de pietoni, astfel că, prin fapta sa a pus în pericol siguranța circulației rutiere și pietonale.

Ca urmare, sancțiunile ce i-au fost aplicate sunt proporționale cu gravitatea contravenției săvârșite, respectă cerințele art. 5 al. 5 din OG 2/2001 și asigură realizarea scopurilor punitiv și educativ ale sancțiunilor.

Pentru considerentele care preced, cu observarea și a dispozițiilor art. 31 și următoarele din OG nr. 2/2001/Legea nr. 180/2002, plângerea petentului fiind găsită neîntemeiată, va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea petentului M. M.- E. – cu domiciliul în Dumbrăveni, .. 38, jud. Sibiu în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M. – cu sediul în Tg. M., .. 16, jud. M., cu privire la procesul - verbal . nr._ emis la 08.04. 2015 de către Poliția Mun. Sighișoara.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 4 iunie 2015, în ședință publică.

Președinte,

L. M.

Grefier,

D. C.

Red. L.M./tehnored.D.C.

6 exemplare/29 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 670/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA