Pretenţii. Sentința nr. 1333/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1333/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1333/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
SENTINȚA CIVILA Nr. 1333/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. R. DE TELEVIZIUNE PRIN REPREZENTANT LEGAL și pe pârâta . PRIN REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 94, art. 107 C. pr. civilă.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către ambele părți.
Văzând că, de către ambele părți s-a solicitat judecarea în lipsă și considerând suficiente probele de la dosar, în baza art.392- 392 NCPC, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare, urmând ca după deliberare să se pronunțe.
INSTANȚA
Prin cererea depusă la 24.07.2015, înregistrată aleatoriu în sistem informatic pe rolul Judecătoriei Sighișoara sub nr. de dosar_ , reclamanta S. R. DE TELEVIZIUNE București, a solicitat în contradictoriu cu pârâta . Sighișoara, obligarea pârâtei la plata taxei TV în suma de 4.466 lei datorată pentru perioada septembrie 2010 - iunie 2015 pentru unitățile de primire turistică HOTEL APARTAMENT SIGHIȘOARA și a cheltuielilor de judecată.
În fapt, s-a susținut de către reclamanta S. R. DE TELEVIZIUNE, că este o instituție de interes național funcționând ca serviciu public autonom, în subordinea Parlamentului României. C. legal de funcționare al SRTv este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, care stabilește la art. 40 lit b ca veniturile instituției sunt asigurate, printre altele și din contravaloarea taxei pentru serviciul public de televiziune.
În conformitate cu disp.art. 40 al.3 din Legea nr.41/1994 persoanele juridice din România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiar al acestor servicii, cuantumul taxei fiind menționat în cuprinsul anexei la HG nr. 978/2003, potrivit cu care pentru societățile turistice se percepe o taxă lunară în sumă de 7,7 lei/cameră.
Pârâta deține în administrare unitatea de primire turistică HOTEL APARTAMENT SIGHIȘOARA, care în conformitate cu mențiunile figurate pe site—ul Autorității Naționale pentru Turism sunt clasificate la categoria de 3 stele, având un număr de 10 camere. În atare situație și în raport de prevederile actelor normative precizate pârâta ar datora o taxă lunară de 7,7 lei.
S-a mai susținut de către reclamantă că de către mandatarul societății pârâte i s-a comunicat că pârâta nu are un contract de furnizare a energiei electrice încheiat cu Electrica - S.A., la locația HOTEL APARTAMENT SIGHIȘOARA sens în care, acesta era obligată, in temeiul dispozițiilor legale în vigoare, să achite această taxă direct către reclamantă.
În vederea recuperării acestei sume, reclamanta a susținut că a notificat parata în mai multe rânduri, însă aceasta a refuzat îndeplinirea obligațiilor sale legale și, deși i s-au adus la cunoștință atât sumele datorate, cât și obligația de a achita contravaloarea acestei taxe, aceasta a refuzat constant să o achite, în prezent această sumă fiind în cuantum de 4.466 lei calculată pentru perioada septembrie 2010- iunie 2015.
S-a mai precizat că prin notificările transmise către pârâtă s-a menționat punerea în întârziere a pârâtei, în raport de dispozițiile art. 1522 Cod civil, în conformitate cu care cursul prescripției a fost întrerupt.
În ceea ce privește obligația pârâtei de plata taxei TV, în raport de dispozițiile art. 40 alin.3 din legea nr. 41/1994, dar și în raport de deciziile pronunțate în acesta materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Constituțională, având în vedere obiectul de activitate al pârâtei, respectiv desfășurarea de către aceasta a activității de cazare în unitatea de primire turistică, aceasta are în mod evident calitatea de beneficiar efectiv al acestor servicii. Astfel, în conformitate cu prevederile HG nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, se stipulează că unitățile de primire turistică de tipul hotelurilor, clasificate la un regim de 3 stele, cum este cazul pârâtei, trebuie să doteze camerele în cadrul cărora realizează serviciile de primire turistică cu televizoare. Această dotare este obligatorie în vederea menținerii valabilității certificatului de clasificare a unității turistice. Mai mult, din oferta publicitară furnizată de parâtă pe site-ul său rezultă ca aceasta oferă turiștilor camere dotate cu televizoare, astfel că, nu se poate susține sau invoca inexistenta obligație de plată a acestei taxe pe fundamentul nedeținerii calității de beneficiar al acestui serviciu.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 pct. 40 din legea nr. 500/2002 sunt în sensul definirii noțiunii de taxă ca "sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție publică sau un serviciu public".
Reclamanta a mai arătat că, așa cum rezultă din Legea nr. 41/1994, prestează acest serviciu public de televiziune, iar beneficiarii acestui servicii au obligația legală să achite contravaloarea acestei taxe întrucât prin intermediul acestei taxe se asigura funcționarea instituției, iar neachitarea acesteia este prejudiciantă având în vedere că bugetul necesar funcționării ca atare este asigurat și prin plata acestei taxe.
În drept s-au invocat disp.art. 40 alin.3 din Legea nr.41/1994, HG 978/2003, Legea nr.554/2004.
La acțiune reclamanta a anexat Împuternicire avocațială, Înștiințare de plată, Oferta publicitară a pârâtei, Factura . nr.711/15.07.2015(f.5-8 din dosar).
Pârâta, legal citată în cauză, la data de 17 august 2015, a depus întâmpinare(f. 14-15 din dosar), prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a pretențiilor formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt s-a susținut de către pârâta . că este titulara Contractului de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate nr._-2/09.11.2008, pentru locul de consum amplasat în Sighișoara .. 7, clădirea în care funcționează unitatea de primire turistică clasificată în regim de trei stele, HOTEL APARTAMENT SIGHIȘOARA.
De la încheierea contractului până în prezent, perioadă care include și perioada pentru care sunt emise pretenții de reclamantă, respectiv, septembrie 2010 - iunie 2015, societatea a îndeplinit întocmi și la timp toate obligațiile care au decurs din contract, inclusiv plata sumelor facturate ca taxă lunară pentru serviciul public de televiziune.Ca urmare, nu avea obligația de a plăti direct taxa TV "Societății Române de Televiziune" așa cum, în mod greșit, s-a susținut de către reclamantă, indusă în eroare de mandatarul acesteia care are cunoștință de acest aspect.
În probațiune pârâta a anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: Contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate nr._-2/09.11.2008, pentru locul de consum amplasat în Sighișoara .. 7 NLC_, în copie
Adeverința nr. 2727/_/12.08.2015 emisă de Oficiul Comercial Sighișoara, Agenția de Furnizarea a Energiei Electrice M. al SFEE Transilvania Sud B., acestea regăsindu-se 16-25 din dosar.
În drept s-au invocat disp. art. 49 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 ari. 5 din HG nr. 978/2003.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 40 al. 3 și 4 din Legea 41/1994, persoanelejuridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului iar aceste taxe reprezintă venituri proprii ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.
Instanța constată că nu s-a făcut dovada achitării de către pârâtă a obligației de plată datorată reclamantei, reprezentând taxă TV, conform disp.art.40 din Legea nr.41/1994, astfel că, ca obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 4466 lei reprezentând debit constând din contravaloare taxă pentru serviciul public de televiziune aferentă perioadei septembrie 2010 - iunie 2015, calculul fiind efectuat conform dispozițiilor din Anexa 1 la HG 678/2003, pentru un umăr de 10 camere, cu o taxă de 7,7 lei/cameră, acestea rezultând indubitabil chiar din oferta turistică a pârâtei, că sunt folosite în scop turistic și conform categoriei de clasificare a unității pârâte care prestează astfel de servicii .
Avându-se în vedere că pârâta, se găsește în culpă procesuală, urmează ca, instanța, în temeiul disp.art.274 și următoarele Cod procedură civilă, să o oblige la plata cheltuielilor de judecată în cuantum justificat de 400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantei S. R. DE TELEVIZIUNE cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 191, sector 1 București, în contradictoriu cu pârâta . Sighișoara, cu sediul în Sighișoara, ..13, jud.M., pentru pretenții, și în consecință:
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 4466 lei reprezentând debit constând din contravaloare taxă pentru serviciul public de televiziune aferentă perioadei septembrie 2010 - iunie 2015, ca și 400 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2015.
Președinte, L. M. | ||
Grefier, M. H. |
L.M/M.H. 13 Decembrie 2015
| ← Cereri. Hotărâre din 24-11-2015, Judecătoria SIGHIŞOARA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1345/2015.... → |
|---|








