Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1528/2016. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 1528/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 1528/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1528

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.02.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. F. G.

GREFIER: C. P.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic„ formulată de reclamantul D. F.-A. (CNP_), cu domiciliul în com. Cungrea, . în contradictoriu cu pârâtele S. E. (CNP_), cu domiciliul în Râmnicu V., .. 38, jud. V. și Ș. E. (CNP_), cu domiciliul în com. T., ., jud. Cluj.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul asistat de avocat Vespescu I., cu împuternicire avocațială la dosar (fila nr. 19), lipsind pârâtele.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamantul, prin avocat, depune certificat de atestare fiscală nr. 38/17.02.2016 emis de Primăria ., și chitanțele . CLC nr._/17.02.2016 și . CLC nr._/17.02.2016, în original.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare asupra fondului.

Reclamantul, prin avocat, precizează că din probele administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii, respectiv există un precontract autentic încheiat între părți, s-a făcut dovada plății prețului, a posesiei bunurilor respective, a refuzului, prin declarația martorului și neprezentarea pârâtelor în vederea administrării probei cu interogatoriul, fiind citate cu această mențiune. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

JUDECATORIA

Prin cererea înregistrată la data de 02.10.2015 pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._ reclamantul D. F.-A. în contradictoriu cu pârâtele S. E. și Ș. E. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constatate intervenită vânzarea-cumpărarea următoarelor imobile:

-casă cu 3 camere, construită din bârne, acoperit cu tabla, in suprafața de 35 mp., cu patul din lemn, acoperit cu tabla in suprafața de 6 mp si magazie din lemn, acoperita cu carton in suprafața de 6 mp, situate pe raza satului Cepesti, ., Jud. O. .

-862 mp. teren intravilan curți construcții aferent acestor imobile, situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 89, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr.587/2013 astfel: la N - S. F., E - I. A., S - N. F. I., V – De 20.

-189 mp teren intravilan situat pe raza satului Cepesti, . in T 19, P 25, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -I. A., E - A 26, S-N. F. lon,V-HCl,

-260 mp teren intravilan arabil situat pe raza satului Cepesti, . in T 19 P 26, individualizat potrivit titlului, de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -I. I. A., E -De 20, S -Vh 27, V -Zv 25 .

-639 mp teren intravilan arabil situat pe raza satului Cepesti, . in T 34 P 95, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -I. I. I., E - Romsilva, S - N. F. I., V -Tf 94,

-200 mp teren intravilan arabil situat pe raza satului Cepesti, .

in T 34, P 51, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr.587/2013 astfel: la N –B. G., E -Romsilva, S - N. N., V - Z. F.,

-162 mp teren intravilan vii, situat pe raza satului Cepesti, . in T 19, P27, individualizat potrivit titlului de propietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -A 26, E - De 20, S-N. F. I., V-A 26,

-459 mp teren intravilan livezi, situat pe raza satului Cepesti, .

in T 34, P 92, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N - S. F., E -Tf 93, S -I. I. A., V -I. I. A. .

-155 mp teren intravilan tufăriș, situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 94, individualizat potrivit titlului de propietate nr._/18 din01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -Mie I., E - A 95, S - N. F. I., V -Mie I. A.

-144 mp teren intravilan tufăriș situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 93, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 /01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N - S. F., E - I. A., S - I. I. A. V -Lv 92 și pe cale de consecință să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că pe data de 13 august 2015 a cumpărat de la parata Stînga E. în calitate de coproprietar si mandatar al celeilalte parti S. E., imobilul casasi suprafețele de teren arătate mai sus, incheind in acest sens un act autentic denumit „ precontract de vanzare-cumparare „

A plătit prețul cerut de aceștia, respectiv suma de 20.000 lei noi, urmând ca perfectarea vânzării sa aibă loc pana la data de 15 septembrie 2015, data pana la care promitentele vânzătoare se obligau sa obtina toate actele necesare perfectării acestei vânzări.

In toata aceasta perioada de timp, a luat legătura atât telefonic cat si personal cu cele doua parti insa, de fiecare data a fost amânat sau refuzat.

De la data încheierii precontractului se află in posesia imobilului casa si teren aferent si munceste neîntrerupt celelalte suprafețe de teren, se comportă ca un adevărat proprietar, plătind la zi taxele si impozitele locale aferente .

Reclamantul învederează instanței ca actul de partaj voluntar nr. 587/2013 se afla in posesia paratelor si solicită ca instanta să pună in vedere acestora sa-l depună la dosar.

Reclamantul evaluează imobilul casa si respectivele suprafețe de teren la suma de 20.000 lei.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoz. art. 1669 C.civ., cap. X din Lg. 247/2005, art 5 din Lg 17/2015

In sustinerea cererii reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f.3-17).

În cursul procedurii, pentru soluționarea cererii, au fost admise proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtelor (însă acestea nu s-au prezentat în instanță pentru a răspunde la întrebările formulate de reclamant) și proba testimonială cu martorul V. D..

Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, Judecătoria reține următoarele:

Analizând cererea reclamanților prin prisma probatoriului administrat, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

La data de 13 august 2015, intre pârâtele S. E. și Ș. E. - in calitate de vânzătoare – si reclamantul D. F.-A. în calitate de cumpărător – a fost încheiată precontractul de vânzare cumpărare autentificat la notarul public nr. 929/13.08.2015, privind vânzarea de către pârâte a imobilelor construcții - -casă cu 3 camere, construită din bârne, acoperit cu tabla, in suprafața de 35 mp., cu patul din lemn, acoperit cu tabla in suprafața de 6 mp si magazie din lemn, acoperita cu carton in suprafața de 6 mp, situate pe raza satului Cepesti, com. Cungrea, ., Jud. O. împreună cu suprafețele de teren de 862 mp. teren intravilan curți construcții aferent acestor imobile, situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 89, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr.587/2013 astfel: la N - S. F., E - I. A., S - N. F. I., V – De 20, de 189 mp teren intravilan situat pe raza satului Cepesti, . in T 19, P 25, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -I. A., E - A 26, S-N. F. lon,V-HCl, de 260 mp teren intravilan arabil situat pe raza satului Cepesti, . in T 19 P 26, individualizat potrivit titlului, de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -I. I. A., E -De 20, S -Vh 27, V -Zv 25, de 639 mp teren intravilan arabil situat pe raza satului Cepesti, . in T 34 P 95, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -I. I. I., E - Romsilva, S - N. F. I., V -Tf 94, de 200 mp teren intravilan arabil situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 51, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr.587/2013 astfel: la N –B. G., E -Romsilva, S - N. N., V - Z. F., de 162 mp teren intravilan vii, situat pe raza satului Cepesti, . in T 19, P27, individualizat potrivit titlului de propietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -A 26, E - De 20, S-N. F. I., V-A 26, 459 mp teren intravilan livezi, situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 92, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N - S. F., E -Tf 93, S -I. I. A., V -I. I. A. ,155 mp teren intravilan tufăriș, situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 94, individualizat potrivit titlului de propietate nr._/18 din01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -Mie I., E - A 95, S - N. F. I., V -Mie I. A., 144 mp teren intravilan tufăriș situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 93, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 /01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N - S. F., E - I. A., S - I. I. A. V -Lv 92.

Prețul vânzării în cuantum total de 20.000 de lei a fost achitat în întregime la data încheierii convenției și la aceeași dată reclamantul a stăpânit imobilele, conform celor susținute de către reclamant, coroborate cu depoziția martorului audiat V. D., filele 36.

Potrivit art. 1669 NCC ,,cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare, refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validitate sunt indeplinite’’.

În consecință, în virtutea principiului conversiunii, convenția intervenită între părți constituie un antecontract de vânzare-cumpărare, care dă naștere unei obligații de a face, respectiv obligația de a încheia contractul în forma cerută de lege, respectiv forma autentică, așa cum părțile s-au angajat.

Dacă vreuna din părțile convenției nu-și îndeplinește această obligație, cealaltă are posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești competente pentru ca aceasta să suplinească lipsa consimțământului debitorului și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și care va avea un caracter constitutiv de drept.

Însă, pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni, antecontractul trebuie să fie valabil încheiat, îndeplinind toate condițiile prevăzute de art. 1179 N.C.civ., una dintre părți să refuze autentificarea actului, reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile, respectiv plata prețului, iar promitentul-vânzător să fie proprietar al bunului.

Analizând promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, instanța constată că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare care atestă înțelegerea părților îndeplinește condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Cu privire la condițiile speciale cerute pentru ca acțiunea să poată fi admisă, instanța a reținut din declarația martorului audiat în cauză că acesta a fost de față la momentul înțelegerii părților cu privire la încheierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Totodată, martorul a arătat că terenurile se află în stăpânirea de fapt a reclamantului.

Din materialul probator administrat instanța constată încercările reclamantului de a le convinge pe pârâte să-și îndeplinească obligația de a se prezenta la notar în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, demersurile rămânând fără rezultat.

În privința dreptului de proprietate al pârâtelor-vânzătoare asupra imobilelor înstrăinate, instanța reține că această dovadă s-a făcut potrivit actului de partaj voluntar nr. 587/2013 autentificat cu nr. 587 din 25.04.2013, filele 40 .

Potrivit art. 1516 N.C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunări și văzând și dispoz. art. 1669 N.C.civ., instanța urmează să admită acțiunea principală și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Instanța ia act ca reclamantul v-a solicita obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata pe cale separată.

In temeiul art. 77¹ alin. 6 din Codul Fiscal, in termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, prezenta hotarare se va comunica organului fiscal din cadrul Primariei comunei Cungrea, jud. O..

In temeiul art. 54 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, in termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile, prezenta hotărâre se va comunica OCPI O.-BCPI Slatina.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic„ formulată de reclamantul D. F.-A., (CNP_), cu domiciliul în com. Cungrea, . în contradictoriu cu pârâtele S. E., (CNP_), cu domiciliul în Râmnicu V., .. 38, jud. V. și Ș. E., (CNP_), cu domiciliul în com. T., ., jud. Cluj.

Constata intervenita vânzarea - cumpărarea intre pârâtele S. E. și Ș. E. - in calitate de vânzătoare – si reclamantul D. F.-A. în calitate de cumpărător – a imobilelor:

-casă cu 3 camere, construită din bârne, acoperit cu tabla, in suprafața de 35 mp., cu patul din lemn, acoperit cu tabla in suprafața de 6 mp si magazie din lemn, acoperita cu carton in suprafața de 6 mp, situate pe raza satului Cepesti, com. Cungrea, ., Jud. O. .

-862 mp. teren intravilan curți construcții aferent acestor imobile, situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 89, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr.587/2013 astfel: la N - S. F., E - I. A., S - N. F. I., V – De 20.

-189 mp teren intravilan situat pe raza satului Cepesti, . in T 19, P 25, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -I. A., E - A 26, S-N. F. lon,V-HCl,

-260 mp teren intravilan arabil situat pe raza satului Cepesti, . in T 19 P 26, individualizat potrivit titlului, de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -I. I. A., E -De 20, S -Vh 27, V -Zv 25 .

-639 mp teren intravilan arabil situat pe raza satului Cepesti, . in T 34 P 95, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -I. I. I., E - Romsilva, S - N. F. I., V -Tf 94,

-200 mp teren intravilan arabil situat pe raza satului Cepesti, .

in T 34, P 51, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr.587/2013 astfel: la N –B. G., E -Romsilva, S - N. N., V - Z. F.,

-162 mp teren intravilan vii, situat pe raza satului Cepesti, . in T 19, P27, individualizat potrivit titlului de propietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -A 26, E - De 20, S-N. F. I., V-A 26,

-459 mp teren intravilan livezi, situat pe raza satului Cepesti, .

in T 34, P 92, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 din 01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N - S. F., E -Tf 93, S -I. I. A., V -I. I. A. .

-155 mp teren intravilan tufăriș, situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 94, individualizat potrivit titlului de propietate nr._/18 din01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N -Mie I., E - A 95, S - N. F. I., V -Mie I. A.

-144 mp teren intravilan tufăriș situat pe raza satului Cepesti, . in T 34, P 93, individualizat potrivit titlului de proprietate nr._/18 /01.07.2002 si actului de partaj voluntar nr. 587/2013 astfel: la N - S. F., E - I. A., S - I. I. A. V -Lv 92 .

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Ia act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată .

In termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, prezenta hotărâre se va comunica organului fiscal din cadrul Primăriei comunei Cungrea, jud. O..

In termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile, prezenta hotărâre se va comunica OCPI O.-BCPI Slatina.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, azi, 23.02.2015.

Președinte, Grefier,

A. F. G. C. P.

red:A.F.G.

Tehnored.P.C

4ex/01.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1528/2016. Judecătoria SLATINA