Plângere contravenţională. Sentința nr. 1390/2016. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 1390/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 1390/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

CIVIL

Sentința civilă nr. 1390

Ședința publică din data de 16. februarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: V. M. – V.

Grefier: D. M. – D.

Pe rol se afla soluționarea cauzei civile având ca obiect “ plângere contravențională - PV. .; NR._/09.11.2015.” formulata de petentul . – J_ – CUI_- SLATINA, ., J. O., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R SA – C. - sector 6, București, .. 401A.

La apelul nominal, făcut în ședința publica, nu au raspuns partile, petenta reprezentata de av. D. C..

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care invedereaza ca este primul termen de judecata, pentru care intimata beneficiaza de termen in cunoștiință, in cf cu dis art 229 alin. 1 Noul Cod de Procedura Civila.

Av. D. C., pentru petenta, depune imputernicire avocațială nr._/2016.

Instanta in conformitate cu dispozițiile art. 131 alin 1 coroborat cu art. 94 alin. 4 din Noul Cod de Procedura Civila raportat la art. 102 din OG 15/2002, pune în discuție și stabilește competenta materiala și teritoriala de soluționare a cauzei in favoarea Judecatoriei Slatina.

Instanta in temeiul principiului contradictorialitatii reglementat de art. 14 Noul Cod de Procedura Civila, pune in discutie durata procesului, in conformitate cu art. 238 alin. 1 Noul Cod de Procedura Civila.

Av. D. C., pentru petenta, precizeaza o lună.

In temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod de Procedura Civila conform caruia: „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil. Durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere. ”, instanta estimeaza durata procesului la o luna, fata de probatoriul ce urmeaza a fi administrat in cauza.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau exceptii de invocat instanta acorda cuvantul pentru propunere de probe.

Av. D. C., pentru petenta, solicita incuviințarea probei cu inscrisurile de la dosarul cauzei, depunand in sala de ședinta și un numar de trei bonuri fiscale, adresa nr. 3931/22.12.2015 emisa de Serviciul Inmatriculari precum și adresa nr. 3789/10.12.2015 emisa de Inspectoratul de Politie al Judetului O..

Instanta, in temeiul art. 252, art. 254 și 258 raportat la art. 260 alin. 1 Noul Cod de Procedura Civila, incuviințeaza proba cu inscrisurile de la dosarul cauzei.

Nemafiind alte cereri prealabile de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta acorda cuvantul in dezbateri asupra fondului cauzei.

Av. D. C., pentru petenta, solicita admiterea plangerii, anularea procesului verbal de contraventie și exonerarea petentei de plata amenzii contravenționale, precum și obligarea intimatei la restituirea sumei de bani deja achitata de petent, petenta fiind sancționata pentru ca autovehiculul cu numarul de inmatriculare –_, utilizat de societatea petenta in leasing de la BCR, ar fi folosit drumurile naționale fara a avea achitata taxa de drum pentru ziua respectiva, din inscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultand cu certitudine ca societatea petenta nu a deținut autovehiculul_, acest numar de inmatriculare fiind in mod eronat inserat in platforma informativa a intimatei, dintr-o eroare a operatorului cu privire la județul de inmatriculare, „OT” in loc de „B”, cum ar fi fost corect. Invoca dispozițiile art. 1 alin. 7 1,2,3 din OG 15/2002, conform carora rovinieta se achita pentru o zi, respectiv pentru 24h, astfel incat, pe data de 30.06.2015, pentru intreaga durata a zilei autovehiculul beneficia de rovinieta valabila, conform dispozițiilor invocate tariful achitandu-se inainte de trecere. In subsidiar, solicita inlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, taxa de drum fiind achitata pentru ziua respectiva, F. cheltuieli de judecata.

Instanta, in conformitate cu dispozițiile art. 394 Noul Cod de Procedura Civila, declara inchise dezbaterile și retine cauza spre soluționare.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 02.12.2015, sub nr._, petentul S.C. G. P. S.R.L. in contradictoriu cu intimatul intimata C.N.A.D.N.R SA – C., a solicitat instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ intocmit in data de 09.11.2015 de către un agent constatator din cadrul C. SA, ca neîntemeiat, cu urmarea exonerării acesteia de la plata amenzii, precum si restituirea sumei de 1.500 lei achitata in temeiul actului sanctionator.

In subsidiar, daca se va considera ca se impune, solicita sa se dispuna înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertisment .

Considera ca procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/09.11.2015 este netemeinic pentru următoarele motive:

In fapt, la data de 09.11.2015, petenta a fost sancționată cu amenda contravenționala cuantum de 3.000 lei retinadu-se in sarcina acesteia faptul ca:„ in ziua de 09.11.2015 agentul constator a constatat ca vehiculul categoria F, cu numărul de înmatriculare_ aparținând G. P. SRL, cu sediul in ., Slatina, județul O., CUI: RO_, a circulat la data de 30.06.2015, ora 10.59, pe DN65 KM 15+550, Pielesti, județul D., fara a deține rovinieta valabila ".

Arata ca . deține autovehiculul cu nr. de inmatriculare_ . De asemenea arăta faptul ca la data de 30.06.2015 autovehiculul petentei a rulat pe drumurile naționale asa cum se menționează in procesul - verbal de contravenție.

In acest sens, insa, arăta ca petenta a achitat contravaloarea cumpărat rovinietei in aceeași zi, respectiv data de_ 30.06.2015. acest lucru se poate observa din chitanța nr._/30.06.2015, bonul fiscal nr. 120/30.06.2015 si dovada rovinietei din data de 30.06.2015. Este adevărat faptul ca autovehiculul petentei a rulat in data de 30.06.2015 fara a deține rovinieta la ora 10:59, insa aceasta a fost achitata la doar câteva ore mai târziu, respectiv la ora 13:39 din aceeași zi. Din actele menționate mai sus rezulta, . este valabila in data de 30.06.2015. De asemenea, din aceleași acte rezulta si faptul ca nr. de inmatriculare al autovehiculului pentru care a fost cumpărata rovinieta este_ si nu_ . In aceasta privința s-a produs o eroare materiala la emiterea rovinietei intrucat in mod greșit s-a reținut județul OT in loc de B, asa cum ar fi fost normal. Acest lucru poate fi cu ușurința dovedit având in vedere ca asa cum rezulta din chitanța si bonurile depuse la dosarul cauzei, cea care a efectuat plata pentru respectiva rovinieta este ..

Menționeaza ca petenta nu deține in proprietate sau sub orice alta forma si nici nu a deținut vreodată un autovehicul cu nr. de inmatriculare_ .

Având in vedere ca petenta are sediul si isi desfășoară activitatea in județul O., din eroare rezultata din obișnuința normala a folosirii noțiunii de Județul OT, a specificat nr. autovehiculului ca fiind inregistrat in județul OT si nu B asa cum era trecut in certificatul de inmatriculare al mașinii.

De asemenea, rovinieta nu deține alte date de identificare ale autovehiculului pentru a se putea lamuri mai ușor aceste erori materiale. Insa si in acest caz considera ca aceasta eroare poate fi dovedita printr-o adresa emisa de către Serviciul rutier al Politiei Romane, prin care sa precizeze daca autovehiculul având nr. de inmatriculare_ a aparținut vreodată societății G. P. Srl. In acest sens, am formulat deja o cerere către Politia R., dar pana la data formulării prezentei plângeri contravenționale nu am primit vreun răspuns.

Având in vedere cele precizate anterior, considera ca fapta petentei de a circula fara rovinieta valabila timp de aproximativ doar doua ore si jumătate, nu creează vreun pericol social fata de valoarea ocrotita. De aici rezulta si disproporția creata intre fapta săvârșită de petenta si sancțiunea aplicata, respectiv amenda in cuantum de 3.000 lei. Pe aceasta accepțiune considera ca in cazul de fata s-ar impune maxim aplicarea unui avertisment ca sancțiune.

Învedereaza instanțe si faptul ca petenta a plătit suma de 1.500 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii, cu O.P. nr. 2701 din data de 18.11.2015. Considera ca se impune si restituirea acestei sume având in vedere aspectele de fapt menționate mai sus raportat la gravitatea redusa a faptei constatate. Mai mult decât atât, petenta si-a achitat obligația de plata a contravalorii rovinietei asa cum rezulta din chitanța si bonurile depuse in cauza. Dovada celor aratate petenta intelege sa o dovedeasca cu inscrisuri.

Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A formuleaza intampinare aratand ca in fapt, la data de 30.06.2015, pe DN65 Kml5+550m, pe raza localității Pielesti, jud. DJ, vehiculul cu nr.inmatriculare_, aparținând G. P. SRL, cu domiciliul/sediul in Mun Slatina ., a fost surprins că a circulat pe drumurile nationale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 09.11.2015, a fost întocmit procesul verbal constatare a contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Nationale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică -C..

Potrivit dispozițiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de incadrarea în clasa de emisii poluante (EURO),masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Solicita să se constate că procesul verbal de constatare a contravenției . nr.748 îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Procesul verbal contestat a fost semnat olograf de către agentul constatator R. C.-D.. Societatea are nevoie de norme si valori sociale, . interdependenta, fiecare dintre acestea avand importanta ei, astfel ca petentul trebuie sa suporte consecințele deciziei de a circula fara rovinieta valabila.

Arata ca, fapta intruneste cumulativ cele 4 trasaturi ale unei contravenții, fiind tipica ( se incadreaza in modelul abstract descris in norma de incriminare a contravenției), antijuridica ( aduce atingere valorii sociale ocrotite prin norma legala ), prevăzuta de lege ( art. 8 din OG 15/2002 ) si savirsita cu vinovatie.

Mentioneaza ca petentul are intocmite un număr de 32 procese verbale de constatare a contravențiilor, ceea ce arata o perioada destul de lunga in care a folosit drumurile naționale fara a avea rovinieta valabila si o persistenta contravenționala ce nu susține afirmația despre existată unei omisiuni in achiziționarea unei omisiuni in achizitionarea unei roviniete, iar anularea masurilor dispuse prin procesul verbal contestat cu siguranța nu ar contribui la corectarea comportamentului acestuia si .>

Intimatul, intelege sa-si probeze cele arate prin inscrisuri si orice alte probe doveditoare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Procesul-verbal . nr._/09 noiembrie 2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2750 lei, constatându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare _ , apartinand acestuia, a circulat in data de 30 iunie 2015, ora 10.59, pe DN 65 km 15+550 m, localitatea Pielești, Jud. D., fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicie, instanța constată că actul contravențional contestat este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, ci a fost procesată automat de camera foto amplasată pe sectorul de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine agentului constatator, orice dubiu profitând petentului.

Prin urmare, intimatei îi revine obligația de a dovedi săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului.

Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR, depusă de intimată în susținerea actului contravențional contestat - fila 19/ dosar, instanța constată că se poate stabili cu exactitate numărul autoturismului a cărui imagine a fost surprinsă la data de 30 iunie 2015, ora 10.59, circulând fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 65 km 15+550 m, Pielești, județul D..

In consecință, instanța constată că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ , care se va retine ca fapt necontestat că aparține petentului, a circulat la data de 30 iunie 2015, fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 65 km 15+550 m, Pielesti, Județul D., astfel cum s-a reținut în procesul - verbal contestat.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat la împrejurarea că se poate stabili autoturismul a cărui imagine a fost surprinsă ca a circulat fără a deține rovinietă valabilă, instanța apreciază că poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului conform art.8 din OG nr.15/2002, întrucât acesta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin fiecare proces - verbal contestat.

Instanta nu poate retine sustineri ca achitarea rovinietei ulterior orei savârsirii faptei contraventionale, chiar in aceeasi zi, ar duce la inlaturarea raspunderii contraventionale.

O astfel de intrepretare este contrara prevederilor art. 11 din OG nr.2/2001, care duc la inlaturarea caracterului contraventional al unei fapte savârsite, dar si mentiunilor exprese inserate in rovinieta achizionata.

Chiar daca in rovinieta achizitionata ulterior orei savarsirii faptei contraventionale/ ora 13.39, fila 7, exista o eroare materiala la nr. de inmariculare al auto pentru care s-a achizitionat, fiind tastat nr de inmatriculare_, in loc de_, se va retine ca aceasta s-a achizitionat pentru auto_ . Aceasta concluzie rezidă din posesia rovinietei, depusa chiar in original, coroborat cu faptul ca petentul a probat ca nu are in proprietate auto cu nr. de inmatriculare_ .

Retinând asadar ca pentru auto cu nr._ s-a achizitionat in data de 30 iunie 2016, aceasta nu este valabila, ab initio, pentru întreaga zi de 30 iunie 2015, ci doar de la ora 13.39 la ora 23.59, deci – categoric - dupa savârsirea faptei contraventionale, la ora 10.59.

Mai mult, o interpretare in sensul celor aratate de petent ar insemna eludarea legii, in cazul savârsirii cu buna stiinta a unei fapte contraventionale specifice materiei rovinietei electronice/OG nr. 15/2002.

Potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Instanța observă că pentru săvârșirea faptei contravenționale petentul a fost sancționat cu suma de 2750 lei.

Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii că imediat ulterior săvârsirii faptei analizate/ dupa cca 5 ore, petentul a achizitionat rovinietă pt. auto sanctionat, aceasta fiind valabilă in data de 30 iunie 2015 de la ora 13.39 până la data de 30 iunie 2015, ora 23.59 –fila 7.

Desi nevalabila la ora savârsirii faptei contraventionale/ ora 10.59, fiind achizitionata dupa cca 5 ore, raportat la data si ora săvârsirii faptei contraventionale/ ora 13.39, petentul nu este esentialmente de rea credintă.

Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii si faptul că petentul fost sancționat cu puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.

În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat la limită, procesul contestat fiind emis la data de 09 noiembrie 2015, raportat la data săvârșirii faptei, 30 iunie 2015, intimata nejustificând cum, in această perioada s-a făcut preventia in cazul concret al petentului.

Este adevărat că, în speță, petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sanctiune juridică, inclusiv cea contraventională, nu reprezinta un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile sa se aplice sanctiunea amenzii. Sanctiunile juridice constituie mijloace de prevenire a savârsirii faptelor ilicite si de educare a persoanelor vinovate.

Pentru toate aceste considerente, instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunii contraventionale aplicate, respectiv va face aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal contestate, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului ca, pe viitor, să respecte dispozițiile legale în materie si să circule cu rovinietă achizitionată.

Inlocuind sanctiunea amenzii contraventionale cu avertisment, instanța urmează a dispune și restituirea către petent a sumei de 562,50 lei achitate de petent cu titlu de ½ cv. amendă contraventională, conform Ordinului de plata BRD nr. 2701/ 18 noiembrie 2015- dovada aflată la fila 9, lipsind temeiul care să mai justifice efectuarea unei astfel de plăți, care prin nerestituire ar apărea ca plată nedatorată, respectiv imbogătire fără just temei.

Văzând principiul disponibilității acțiunii civile, instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul . – J_ – CUI_- cu sediul in slatina, ., J. O., prin reprezentant legal administrator B. O., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . 15 nr._, încheiat la data de 09 noiembrie 2015, cu sancțiunea „avertisment”.

Dispune restituirea sumei de 1500 lei, reprezentând 1/2 contravaloare amendă contravențională, aplicată prin actul contestat, achitată de petent, conform Ordinului de plata nr. 2701/ 18 noiembrie 2015.

Ia act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Calea de atac se depune la Judecătoria Slatina, Județul O..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2016.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.VVM/Tehnoredactat DDM+VVM

4 ex/ 24 februarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1390/2016. Judecătoria SLATINA