Plângere contravenţională. Sentința nr. 144/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 144/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 144/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S L A T I N A
C I V I L
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 144
Ședința publică din data de 11.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. S.
GREFIER: E. T.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. D. N. cu domiciliul în loc. F., . în contradictoriu cu intimata I. POLIȚIEI JUDEȚENE O. cu sediul în loc. Slatina, jud. O..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care,
Instanța în temeiul art.131 Cod Procedură Civilă, verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină având ca obiect plângere contravențională în temeiul art.94 pct. 2 raportat la art. 32 din OG. 2/2001.
Instanța, în temeiul art. 255-258 C.proc.civ, având în vedere probele solicitate, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, apreciindu-o ca fiind admisibilă și utilă pentru soluționarea cauzei.
În temeiul art. 244 Cpciv, instanța declară terminată cercetarea judecătorească.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și în temeiul art. 392 Cpciv acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
În temeiul art. 394 Cpciv, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANTA
Deliberând asupra prezentei acțiuni, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 16.07.2015 sub nr._, petentul P. D.-N. a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._, întocmit in data de 24.06.2015 al IPJ O., prin care a fost sancționat contravențional cu amenda in suma de 585 lei si 6 puncte de penalizare. Solicită anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii precum si anularea punctelor de penalizare iar in subsidiar înlocuirea amenzii contraventionale cu sancțiunea avertisment.
În motivare a arătat că, în fapt, a fost sancționat pentru ca ar fi condus autovehiculul Toyota cu nr. de înmatriculare_, pe raza localității Slatina, jud. O., in data de 24.06.2015, cu viteza de 66 km/h, sancțiune prevazuta de art.108 alin.1 lit. b pct.2 din OUG nr.195/2002.
Nu are certitudinea că mențiunile agentului constatator corespund realității, astfel: într-adevăr, a avut la momentul înregistrării cu aparatul radar o viteza apropiata de cea menționata in procesul verbal: 55-60 Km/h, însă are mari dubii cu privire la viteza înregistrată de aparatul radar de 66 km/h.
A solicitat a se pune în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei certificatul de omologare al radarului, buletinul de verificare metrologică și autorizația de operator radar și dovada faptului că a avut viteza de 66 km/ora înregistrată pe aparatul la care se face trimitere în procesul-verbal . nr._.
In ceea ce privește descrierea faptei, agentul trebuia sa menționeze împrejurările pentru care a considerat ca fapta sa prezintă gradul de pericol social, si care nu putea fi corijata decât prin „aplicarea amenzii”.
Astfel, in momentul înregistrării in trafic, se deplasa din direcția C. către București.
Condițiile de drum erau foarte bune, avea vizibilitate mare, condițiile meteo erau bune iar drumul nu era aglomerat, astfel ca în localitatea Slatina, mai precis la . limita de viteza maxima admisa era de 50 Km/h, cu toate că în acea zonă nu mai era aceeași probabilitate de producere a vreunui eveniment comparativ cu cazul în care ar fi condus cu această viteză în interiorul localității.
A învederat că agentul constatator a menționat locul producerii contravenției foarte vag, respectiv ., fără a menționa vreun alt element care să determine concret locul contravenției și care să arate împrejurările în care a săvârșit contravenția.
Daca agentul constatator ar fi menționat în cuprinsul procesului verbal împrejurările in care a săvârșit fapta, se vedea clar ca nu se putea retine pericolul social necesar a califica aceasta fapta ca si contravenție. In aceste condiții cuantumul contravenției aplicate este exagerat.
Totodată, in subsidiar, s-a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
In drept, a întemeiat plângerea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001. Potrivit art. 411 din C.p.c. a solicitat judecarea prezentei in lipsă.
Plângerea a fost legal timbrată.
Intimata Inspectoratul de Poliție al Județului O. a depus întâmpinare la data de 01.10.2015, la plângerea formulată de petentul P. D.-N., cu privire la care a solicitat respingerea ca neîntemeiată.
A solicitat să se constatate faptul că actul de sancționare este temeinic și legal întocmit, iar acest act de constatare face dovada deplină a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Procesul-verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G. nr.2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
Potrivit art.269 alin. 1 codul de procedură civilă conform cărora, "înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului" procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.
În conformitate cu dispozițiile art. 249 Codul de procedura Civilă „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".
Prin urmare, petentul are obligația să dovedească cele sesizate în plângerea contravențională adresată instanței de judecată.
În susținerea întâmpinării, a solicitat să se admită ca probă procesul-verbal de contravenție, înscrisurile anexate, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.
In conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției. A atașat planșe foto radar, atestat operator radar, buletin de verificare metrologică, fișa de evidență auto.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 24.06.2015 întocmit de reprezentanții intimatului Inspectoratul de Poliție Județean O., petentul P. D.-N. a fost sancționat conform art. 108 alin.1 lit.c pct.3 din O.U.G. nr. 195/2002 R, cu amendă contravențională în cuantum de 585 lei reținându-se că a condus autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare_ pe . Slatina, cu viteza de 66 km/h stabilită și înregistrată de aparatul radar (..)montat auto cu nr. MAI_, viteza maximă de deplasare pe acest sector de drum fiind stabilită prin indicator la 30 km/h, având în plus 36 km/h.
Prima faptă contravențională reținută în sarcina petentului este prev. de art. 108 alin.1 lit.c pct.3 din OUG 195/2002 rep. care prevede că reprezintă contravenție depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În temeiul art. 34 alin.1 din O.G.2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.
Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petentul a invocat ca prim motiv de nelegalitate nemenționarea împrejurărilor în care a fost constatată fapta și nedescrierea locului producerii acesteia.
Având în vedere disp. art.16 alin.1 din OG 2/2001, instanța reține că, din cuprinsul procesului-verbal de contravenție rezultă cu claritate denumirea localității și a străzii pe care a fost comisă presupusa faptă contravențională. De asemenea, au fost indicate atât valoarea maximă a vitezei admise pe sectorul de drum cât și viteza suplimentară înregistrată de petent.
Față de cele arătate în precedent, instanța constată că, atât locul presupusei fapte cât și împrejurările, au fost în mod corespunzător descrise de agentul constatator.
În privința temeiniciei actului atacat, trebuie subliniat că fapta sancționată contravențional potrivit legislației interne are caracter penal în sensul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, instanța europeană statuând că distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art.6 acuzațiilor în materie penală (cauza Ozturk v. Germania).
Conform jurisprudenței Curții, cele trei criterii avute în vedere pentru stabilirea caracterului penal al unei acuzații sunt: calificarea faptei în dreptul intern; natura faptei incriminate; natura și gravitatea sancțiunii. Aceste trei criterii nu trebuie îndeplinite cumulativ, fiind suficient ca fapta să poată fi calificată ca penală potrivit unuia singur. Totuși, atunci când un singur criteriu nu este suficient pentru determinarea caracterului penal sau nepenal, se poate apela la analiza combinată a acestora.
În situația de față, în dreptul intern, domeniul contravențional este unul situat în afara sferei penalului, regimul juridic fiind unul diferit. În privința naturii faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca penală, trebuie să se adreseze tuturor având o aplicabilitate generală și nu doar unui grup restrâns de persoane. Prin urmare, ori de câte ori o normă contravențională se adresează unui cerc larg de persoane și nu unui individ sau unui grup restrâns, format din indivizi cu o anumită calitate, acest al doilea criteriu este îndeplinit. În sfârșit, ultimul criteriu, al naturii și gravității sancțiunii, este satisfăcut atunci când sancțiunea are un caracter preventiv și sancționator, indiferent de faptul că este vorba despre o amendă într-un cuantum redus, atât timp cât aceasta nu servește la acoperirea unui prejudiciu, ci urmărește prevenirea săvârșirii de noi fapte și sancționarea contravenientului.
Potrivit OG nr.2/2001, amenda contravențională este distinctă de acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de săvârșirea faptei contravenționale, având deci un caracter sancționator și preventiv. În consecință, rezultă cu certitudine că procedura contravențională reglementată de OG nr.2/2001 poate fi asimilată procedurii penale din perspectiva art.6 din Convenție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentului. Așadar, în privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției acuzatului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În practica judiciară internă se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.249 C.p.civ. sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator.
În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr.195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului.
În baza aceluiași act normativ, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În privința contravențiilor constatate cu mijloace tehnice, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 1.1 și 1.2 din Norma de Metrologie Legală nr. 021/23.11.2005 privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), pentru a fi utilizate în măsurările de interes public, cinemometrele folosite de poliția rutieră la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, trebuie să respecte cerințele metrologice și tehnice din prezenta normă.
În ceea ce privește verificarea metrologică, instanța reține că la dosar (fila 16) a fost depus buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01.1115 din data 18.03.2015 care privește cinemometrul de control rutier tip PYTHON II, montat pe autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI_.
Totodată, pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, conform prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007, înregistrările efectuate trebuie sa cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; faptul că a fost efectuată autotestarea (conform. 3.2.6) imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Analizând planșele foto depuse la filele 13-14 din dosar, rezultă cu claritate că, la data de 24.06.2015, ora 06,59, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 66 km/h.
În ceea ce privește apărarea petentului în sensul că nu a circulat cu viteza de 66 Km/h, instanța nu poate reține că aspectele expuse de aceasta corespund adevărului deoarece se observă în mod vădit că ele reprezintă aprecieri de ordin subiectiv, făcute din dorința de a eluda consecințele răspunderii contravenționale, nefiind susținute de nici un alt mijloc de probă.
Față de cele arătate, având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, în raport de probele administrate în cauză, rezultă că fapta a fost descrisă în mod corect de către agentul constatator.
În raport de cele menționate mai sus, având în vedere că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul verbal de contravenție, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina acestuia încălcarea obligațiilor sus-arătate și sancționate de art.101 alin.2 din OUG 195/2002 .
Pe cale de consecință, este justificată aplicarea amenzii contravenționale în cumulate în cuantum de 585 lei, sancțiune ce corespund gradului de pericol social ridicat al faptei și care respectă criteriile de individualizare prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001.
Raportat la sancțiunea aplicată, instanța constată că amenda a fost corect calculată, având cuantumul între limitele prevăzute de textul legal, sancțiunea aplicată petentului fiind orientată către minimul amenzii prevăzute de lege, astfel că instanța apreciază că sancțiunea estecorect individualizată în raport cu realizarea scopului aplicării sancțiunii.
Opinia instanței are la bazaprevederile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, instanța reține că petentul a fost depistat în timp ce conducea în municipiul Slatina un autovehicul cu viteza de 66 km/h, pe un sector de drum cu o viteză maximă admisă de 30 km/h, iar nu de 50 km/h, cum a indicat petentul, punând în pericol nu doar siguranța sa, ci și a celorlalți participanți la trafic.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de P. D.-N. în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN O..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. D.-N. CNP_, cu domiciliul în com. F., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O. cu sediul în mun. Slatina, .. 19,jud. O., ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Slatina.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. S. E. T.
Red. NS
Tehnored. NS/IM
4 ex./13.01.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 147/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 148/2016.... → |
|---|
