Pretenţii. Hotărâre din 04-02-2016, Judecătoria SLATINA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 1069/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDSLA:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

SENTIȚA CIVILĂ NR. 1069

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.02.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. O.

GREFIER: R. M.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul M. S.-PRIN PRIMAR, cu sediul în S., .. 1, județul O., C._, în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 116 cu sediul in S., Libertății, ., jud. O. și C. R. I. (CNP_) cu domiciliul in S. ., se. A, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Procedand la verificarea competentei, in temeiul art. 131 C.pr.civ., instanta constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să procedeze la judecarea cauzei, in conformitate cu dispozitiile art. 94, rap. la art. 107 C.pr.civ., iar, in temeiul art. 238 alin. 1 Cod.pr.civ, în raport de probele ce urmează a fi administrate și de complexitatea pricinii, dar și de poziția procesuală a pârâților, care nu au depus întâmpinare la dosar, apreciază că durata necesară pentru cercetarea procesului este de un termen de judecată.

In temeiul art. 258 C.pr.civ., instanta incuviinteaza reclamantului proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul pârâtei C. R. I., luand act de faptul că această pârâtă, deși a fost citată cu mențiunea de a se prezenta „personal la interogatoriu”, este lipsă la acest termen.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale pricinii, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și rămâne în pronuntare asupra fondului cauzei.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de17.11.2015 sub nr._, reclamantul M. S. prin primar a solicitat obligarea pârâților ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 116 și C. R. I. în solidar la plata debitului reprezentând cota de contribuție pentru lucrările de reabilitare termica, la imobilul aparținând paratei C. R. I., in cuantum de 2.185,44 lei reprezentând: 1184,12 lei-avans reabilitare si majorări de întârziere calculate pana la data de 12.10.2015; 374,73 lei - rata si dobânda 2012, precum si majorări de întârziere calculate pana la data de 12.10.2015; 291,37 lei -debit 2013 si majorări de întârziere calculate pana la data de 12.10.2015; 58,27 lei - dobânda 2013, precum si majorări de întârziere calculate pana la data de 12.10.2015; 243,47 lei - debit 2014 si majorări de întârziere calculate pana la data de 12.10.2015; 33,48 lei - dobânda 2014 si majorările de întârziere calculate pana la data de 12.10.2015 precum și la plata cheltuielilor de judecată

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între M. S., in calitate de mandatar si Asociația de Proprietari nr. 116, in calitate de mandant, s-a încheiat contractul de mandat nr._/23.07.2009, in conformitate cu prevederile art. 10 din OUG nr. 18/2009, prin care asociația de proprietari a mandatat coordonatorului local sa stabilească si sa efectueze in numele si pentru mandant, masurile si acțiunile ce se impun in condițiile si cu respectarea prevederilor OUG nr. 18/2009.

Prin Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor nr. 12/22.07.2009 a Asociației de P. nr. 116, din care face parte si parata C. R. I., s-a hotărât, înscrierea Asociației de P. nr. 116, din S., ., se. A,. local privind creșterea performantei energetice a blocurilor de locuințe, in condițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 18/2009.

Prin aceeași hotărâre, a fost împuternicit Președintele asociației, sa semneze, in numele si pentru Asociația de proprietari, contractul de mandat si actul adițional si sa solicite, in scris acestuia, înscrierea in Programul local, în tabelul anexă al hotărârii fiind înscris si imobilul proprietatea paratei C. R. I..

Aceasta hotărâre a fost afișată, după cum rezulta din cuprinsul ei, la avizierul asociației de proprietari cu scopul înștiințării tuturor membrilor asociației de proprietari, iar reclamantului nu i s-a comunicat faptul ca aceasta hotărâre ar fi fost contestata de vreun membru al asociației.

Urmare a acestei hotărâri si a solicitării făcuta de către președintele asociației, împuternicit prin hotărârea mai sus menționata de inscriere Asociației de proprietari nr. 116 din care face parte si blocul de locuințe, GA15C din . incheiat contractul de mandat nr._/23.07.2009, in conformitate cu prevederile art. 10 din OUG nr. 18/2009, intre M. S. ( coordonator local), in calitate de mandatar si Asociația de Proprietari nr. 116, in calitate de mandant, prin care asociația de proprietari a mandatat coordonatorului local sa stabilească si sa efectueze in numele si pentru mandant, masurile si acțiunile ce se impun in condițiile si cu respectarea prevederilor OUG nr. 18/2009.

Conform prevederilor art. 21 din contractul de mandat nr._/23.07.2009, Hotărârea Adunării Generale a proprietarilor nr. 12/22.07.2009 si lista proprietarilor din blocul de locuințe, anexa la hotărâre, fac parte integranta din contractul de mandat.

In indeplinirea prevederilor art. 11 alin.3 din OUG nr. 18/2009 si ale prevederilor art. 4 pet b din contractul de mandat, s-a incheiat actul adițional la contractul de mandat nr._/23.07.2009, al cărui obiect ii constituie exprimarea acordului mandantului pentru executarea lucrărilor de intervenție la blocul de locuințe, in care se afla si imobilul, proprietatea paratei C. R. I..

Potrivit acestui act adițional, mandantul, respectiv Asociația de proprietari nr. 116, prin președinte si-a exprimat acordul privind valoarea lucrărilor de intervenție si a aprobat constituirea sumei necesare cofinantarii cotei corespunzătoare cotei parti prevăzuta de OUG nr. 18/2009.

Conform art. 5 din Actul Adițional, incheiat la contractul de mandat, mandantul ii mandatează pe mandatar sa contracteze executarea lucrărilor de intervenție la blocul de locuințe, mai sus menționat, la valoarea prevăzuta la art. 3 alin. 1 din actul adițional, la care face referire.

Prin procesul - verbal de recepție nr._/2011, se atesta faptul ca lucrarea de reabilitare termica a blocului GA15C din S., . executat.

Prin HCL nr. 220/04.08.2009, s-a aprobat achitarea de la bugetul local a 15% din valoarea lucrărilor de intervenție corespunzătoare asociațiilor de proprietari/proprietari pentru imobilele incluse in programul privind creșterea performantei energetice a blocurilor de locuit, in baza solicitărilor depuse si cu respectarea masurilor impuse in sarcina asociațiilor de proprietari/proprietarilor.

Potrivit art. 2 din HCL mai sus menționat, sumele achitate potrivit art. 1 la care se va aplica dobânda de referita a BNR, vor fi recuperate . maxim 10 ani de la asociațiile de proprietari/proprietari.

Prin HCL nr. 215/2010, a fost modificat art. 2 din HCL nr. 220/2009, stabilindu-se modalitatea de plata a contravalorii cotei de contribuție aferenta asociațiilor de proprietari/ proprietarilor ce fac parte din programul privind creșterea performantei energetice a blocurilor de locuințe si modalitatea de recuperare a acestora.

Prin H.C.L. nr. 301/2010 s-a modificat art. 2 si art. 3 din HCL nr. 220/2009.

Având in vedere cele arătate mai sus, rezulta ca instituția reclamanta si-a indeplinit obligațiile prevăzute in contractul de mandat nr._/23.07.2009 si in actul adițional incheiat la contractul de mandat.

Paratele erau obligate să efectueze plata lucrărilor de intervenție executate in cotele si in condițiile prevăzute de OUG nr. 18/2009 si a Hotărârilor Consiliului Local, mai sus menționate, ce le revine pe baza deconturilor lunare de plată a lucrărilor executate, potrivit art. 4A, lit. c si art. 4B, lit. e din contract si art. 6 din actul adițional, obligație ce nu a fost executată de buna voie.

Reclamantul menționează ca prin adresele nr._/2014, nr._/2014 si nr._/2015, toate primite de către parata Asociația de proprietari nr. 116, sub semnătura de primire, aceasta din urma a fost instiintata care este cuantumul obligațiilor de plata, precum si data scadenta.

În plus, prin adresele nr. 6965/2012, nr. 6477/2014, nr._/2014, nr. 8618/2015 si nr._/19.10.2015, paratei C. R. I. i s-a transmis calculația sumei pe care o are de rambursat la bugetul local, reprezentând cota de contribuție aferenta apartamentului situat in S., ., se. A, .> Reclamanta precizează ca potrivit art. 30 din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, suntem scutiți de plata taxei de timbru, deoarece sumele ce fac obiectul prezentei cauze constituie venituri publice ale municipiului S..

În drept, au fost invocate dispozițiile, art. 969 si următoarele, art. 1039 din CC, pe prevederile O.U.G. nr. 18/2009 si ale Contractului de mandat nr._/23.07.2009 si ale Actului adițional incheiat la contractul de mandat.

În dovedirea acțiunii, s-au depus la dosar un set de înscrisuri în copie ( f. 6-35).

Fiindu-le comunicată cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de art. 201 C.pr.civ., pârâții nu au depus întâmpinare la dosar și, legal citați fiind, nu s-au prezentat în instanță pentru a invoca excepții sau a-și face apărări.

În cursul cercetării judecătorești a fost Administrată proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând prezenta acțiune în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța constată și reține următoarele:

Prin Hotărârea Adunării Generale a proprietarilor nr. 12/22.07.2009 de înscriere în programul local pentru creșterea performanței energetice a blocurilor, coroborat cu contractul de mandat nr._/23.07.2009, completat prin Actul adițional la Contractul de mandat, a fost mandatat coordonatorul local - Primarul municipiului S., să stabilească și să efectueze în numele și pentru mandantul Asociația de proprietari măsurile și acțiunile ce se impun conform O.U.G. nr. 18/2009 pentru creșterea performanței energetice a blocului de locuințe, iar potrivit dispozițiilor art. 4 din acest contract, au fost stabilite în sarcina membrilor asociației de proprietari, obligația de a constitui suma necesară cofinanțării corespunzătoare cotei părți prevăzută de actul normativ citat anterior.

În temeiul acestor reglementări, pârâții erau obligați să efectueze plata lucrărilor de intervenție executate în cotele și în condițiile prevăzute de OUG nr. 18/2009 și de Hotărârile Consiliului Local, conform deconturilor lunare de plată a lucrărilor executate, potrivit art. 4A. lit. c si art. 4B. lit. e din contract și art. 6 din actul adițional, lucrarea fiind recepționată potrivit procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr._/07.10.2011.

De asemenea, din coroborarea probei cu înscrisuri (respectiv cererea de înscriere în program, contractul încheiat între părți, hotărârile adunării generale a proprietarilor, procesul verbal de recepție ) instanța constată că reclamanta a făcut dovada existenței creanței reprezentând contravaloarea debitului datorat de pârâți.

De altfel, instanța, constatând că pârâta C. R. I., deși a fost citată cu mențiunea de a se prezenta „personal la interogatoriu”, nu s-a prezentat în vederea administrării probei, va face aplicarea art. 358 Cod.pr.civ., apreciind această împrejurare ca fiind un început de dovadă în folosul reclamantului, care se coroborează cu probele administrate în cauză.

Conform dispozițiilor generale în materie, care reglementează drepturile creditorului „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației” (art. 1.516 NCC), putând „cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului în care o asemenea executare este imposibilă” (art. 1527 NCC).

D. fiind faptul că în cauză raportul obligațional creat este unul contractual, atâta vreme cât pârâții nu au făcut dovada executării obligației de plată sau a existenței în speță a unei cauze justificate de neexecutare (dintre cele enumerate de art. 1555-1557 NCC), dovada existenței creanței făcută de către reclamantă generează prezumția de culpă a pârâtului în ceea ce privește neîndeplinirea obligației de plată, instituită de art. 1548 NCC: „culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării”.

Dând eficiență acestei prezumții, Judecătoria apreciază că se impune obligarea pârâților la plata pretențiilor bănești solicitate de către reclamantă, având în vedere dispozițiile normative care stau la baza răspunderii contractuale (art. 1270 C. civ.), conform cărora convenția este obligatorie pentru părți asemenea unui act normativ („pacta sunt servanda”): „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.

În consecință, instanța urmează să admită prezenta acțiune și să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei totale de 2.185,44 lei, reprezentând cota de contribuție a asociației de proprietari/proprietarilor pentru lucrările de intervenție realizate la imobilul pârâților și accesorii aferente, așa cum a fost precizat prejudiciul de către reclamant.

Cu aplicarea art. 452 C.pr.civ., potrivit cu care partea care solicită cheltuieli de judecată este obligată să dovedească existența și întinderea lor, în speță nefiind depuse dovezi în acest sens, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. S. - PRIN PRIMAR, cu sediul în S. ..l, jud.O. în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 116 cu sediul in S., Libertății, ., . și C. R. I. (CNP_) cu domiciliul in S. ., se. A, ..

Obligă pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei totale de 2.185,44 lei, reprezentând cota de contribuție a asociației de proprietari/proprietarilor pentru lucrările de intervenție realizate la imobilul pârâților și accesorii aferente.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria S.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

C. O.R. M.

Red.O.C./Tehnored.P.C

5 ex/4 pag

16.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 04-02-2016, Judecătoria SLATINA