Fond funciar. Sentința nr. 880/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 880/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 880/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA STREHAIA

Sentința civilă nr.880/2015

Ședința publică de la 18 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R. S.

Grefier M. F.

Pe rol solutionarea acțiunii civile formulate de reclamanții E. C S., E. V. în contradictoriu cu pârâții C. Bîcleș, Președintele C. Bîcleș, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în sedinta publică nu au raspuns părțile.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefiera de sedinta, dupa care se constată că la dosar s-a depus referatul întocmit de catre Serviciul Arhiva din cadrul Judecatoriei Strehaia din care rezulta ca in cauza ultimul act de procedura s-a efectuat în data de 13.01.2015.

Instanța, din oficiu, invocă excepția de perimare a cauzei și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia, la data de 30.10.2013, sub nr._, reclamanții E. C S., E. V. au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâții C. Bîcleș, Președintele C. Bîcleș, să dispună obligarea acestora să întocmească și să înainteze documentația pentru eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 7,63 ha, pentru suprafața 1 ha precum și obligarea Președintelui C. Bîcleș la plata de daune cominatorii de 100 lei /zi de întârziere.

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 13.01.2015, dată la care cauza a fost suspendată, în baza art.242 alin.1C.pr.civ., întrucât reclamanții nu și-au îndeplinit obligația pusă în sarcina lor de către instanță, aceea de a achita onorariul pentru expert, în sumă de 700 lei,, astfel cum li s-a pus în vedere prin încheierea de ședință din data de 02.12.2014, iar de la această dată, dosarul a ramas în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părților.

Încheierea de suspendare a judecății a fost comunicată reclamanților la data de 19.01.2015.

La termenul din data de 18.09.2015 instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Analizând excepția invocată, reține următoarele:

În drept, potrivit dispozițiilor art. 416 alin.1 și 2 C. pr. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar conform art. 420 C. pr. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Or, deși încheierea de suspendare a judecății a fost comunicată reclamanților la data de 19.01.2015, partea interesată nu a mai facut niciun demers și nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei.

În consecință, dosarul a ramas în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa reclamanților.

Avand în vedere că în cauza de față nu s-a mai efectuat niciun act de procedură în vederea judecării cauzei timp de mai mult de 6 luni, instanta urmează să admită excepția perimării invocată din oficiu la termenul de judecată din 18.09.2015 și să constate ca acțiunea formulată de catre reclamanți este perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu.

Constata perimată cererea de chemare în judecată formulata de reclamanții E. C S., E. V. în contradictoriu cu pârâții C. Bîcleș, Președintele C. Bîcleș, având ca obiect fond funciar.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, ce se va depune la Judecătoria Strehaia.

Pronunțată în ședința publică de la 18 septembrie 2015.

Președinte,

A. R. S.

Grefier,

M. F.

Red.S.A.R. / Teh.SA.

2 ex/ 28. 09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 880/2015. Judecătoria STREHAIA