Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 451/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 451/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 451/2015

Dosar nr._ înlocuire sancțiune contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 451

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: B. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta U.A.T.O. S. și pe intimatul B. S., având ca obiect înlocuirea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care, verificând din oficiu, instanța constată că este competentă material și teritorial să judece cauza, conform art. 9 al. 3 din OG 2/2001.

Admite proba cu înscrisuri solicitată de petentă. Constată că intimatul nu a formulat întâmpinare și nu a achitat amenda. Nemaifiind alte cereri, se declară încheiată cercetarea procesului și se retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin adresa nr. 3171 din 23.02.2015 emisă de către U.A.T.O. S. și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2015, sub numărul de dosar 296/313/2015, s-a solicitat ca, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din OUG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.10.2013 numitului B. S., cu obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității .

În scop probator s-a depus la dosarul cauzei certificatul de atestare fiscala din 05.02.2015 emis de către Primaria oras S., procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/24.10.2013 si adresa nr.4203/05.03.2014 a ITM Mehedinti.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contraventie . nr._/24.10.2013 contravenientul B. S. a fost sanctionat cu amendă de 160 lei pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 101/1/a/3 din OUG 195/2002. Contravenientul a fost de fata la intocmirea procesului verbal, a luat la cunoștintă despre continutul procesului verbal de contraventie, semnând și primind copia acestuia.

Contravenientul nu a facut dovada ca a formulat plangere impotriva procesului verbal in termen legal, devenit titlu executoriu, potrivit art. 37 din OG 2/2001.

Conform art. 9 al. 3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

O situatie in care executarea silita a amenzii contraventionale nu este posibila, este starea de insolvabilitate a debitorului contravenient care, potrivit art 176 c.p. fiscala, nu are venituri ori bunuri urmăribile sau care ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată.

Imposibilitatea executarii silite a contravenientului rezulta din certificatul de atestare fiscala privind pe contravenient avand ca obiect impozitele, taxele locale si alte venituri ale bugetului local din 05.02.2015 emis de catre Primaria Orasului S., care atesta faptul ca numitul B. S. nu are bunuri mobile si imobile in patrimoniu si din adresa nr. 4203/05.03.2014 a ITM Mehedinti, care atesta faptul ca nu este inregistrat cu contract de munca.

În consecinta se constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 9 al. 3 din OG 2/2001.

În ceea ce priveste perioada pe care urmează sa o presteze contravenientul ca activitate in folosul comunitatii, instanta o va stabili prin raportare la cuantumul amenzii contraventionale aplicate, limitele speciale ale amenzii prevazute de legiuitor pentru contraventia savarsita.

În concluzie instanta va admite cererea formulata de U.A.T.O S., in contradictoriu cu intimatul B. S., urmind a inlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicata intimatului cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, in cadrul Primăriei S., judetul Mehedinti, timp de 16 ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de U.A.T.O. S., cu sediul în S., ., judetul Mehedinti, în contradictoriu cu intimatul B. S., domiciliat in S., ., nr.10, judetul Mehedinti, CNP_.

Înlocuiește sanctiunea amenzii contraventionale de 160 lei aplicată prin procesul verbal de contraventie . nr._/24.10.2013 cu sanctiunea obligării contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Obligă contravenientul la 16 ore muncă în folosul comunitătii in cadrul Primariei S..

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Judecătoriei S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 aprilie 2015 la sediul Judecatoriei S..

PREȘEDINTE, GREFIER G. A. B. C.

RED. G.A./ Tehnored. B.C.

4EX/ 04.05.2015

Operator date 4338

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 451/2015. Judecătoria STREHAIA