Plângere contravenţională. Sentința nr. 61/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 61/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 61/2015

DOSAR NR._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA STREHAIA

SENTINȚA CIVILĂ NR.61

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: F. A.

GREFIER: D. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. F. în contradictoriu cu intimata I. M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile, părțile solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, verificând din oficiu, instanța constată că este competentă material și teritorial să judece cauza, conform art. 32 din OG 2/2001.

Instanța admite proba cu înscrisuri și înregistrarea video solicitate de petent prin plângere și de intimată prin întâmpinare, ca legale și de natură să ducă la dezlegarea pricinii.

Nemaifiind alte cereri, se declară încheiată cercetarea procesului și se reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr._, petentul P. F. a solicitat în contradictoriu cu I. M., anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 07.10.2014 de reprezentanții intimatei I. M..

În motivare, petentul a arătat că la data de 07.10.2014, orele 16,30, conducea auto Toyota, cu număr de înmatriculare_ pe E 70, în direcția C.-Dr. TR. S., cu viteza de 100-110 km/h. Când se apropia de ., a frânat. La aproximativ 30-40 m după indicatorul de intrare în localitate, a fost oprit de un agent de poliție, pe motiv că a depășit viteza permisă pe acel sector de drum, cu 58 km/h. Petentul a încercat să-i explice că e posibil ca viteza de 108 km/h să o fi avut înainte de . nulitatea absolută a procesului verbal pentru neindicarea locului în care a fost săvârșită fapta. Solicită să se ia în considerare marja de eroare a aparatului radar și să se facă dovada verifării metrologice si a posibilității de utilizare în regim staționar sau în mișcare.

În susținerea cererii, s-a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată. S-au atașat înregistrarea video a contravenției, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar folosit, atestatul operatorului și raportul agentului constatator.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție CP nr._ întocmit la data de 07.10.2014, petentul P. F. a fost sancționat contravențional cu amendă in cuantum de 810 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform dispozițiilor art. 102 alin.3 lit. e din OUG 195/2002 republicată.

În fapt, s-a reținut că în data de 07.10.2014, ora 16,37, petentul a circulat cu autoturismul Toyota cu număr de înmatriculare_ pe DN 6, raza loc. Tîmna, cu viteza de 108 km/h, fiind înregistrată cu aparatul radar montat pe auto MAI-_ aflat în mișcare. Limita maximă admisă era 50 km/h.

Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Se constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului verbal.

În ce privește legalitatea, petentul invocă lipsa mențiunii privind locul săvârșirii contravenției ca și motiv de nulitate absolută. Conform art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Se constată că lipsa mențiunii privind locul săvârșirii faptei nu se sancționează cu nulitatea absolută. Acest viciu ar putea constitui motiv de nulitate relativă a procesului verbal în cazul în care prin încheierea procesului verbal în acest mod petentul ar fi suferit o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea procesului verbal.

În speță, în procesul verbal se menționează locul săvârșirii faptei: DN 6 localitatea Tâmna. Petentul se referă probabil la o indicare concretă a sectorului de drum pe care s-a săvârșit fapta, eventual indicarea poziției kilometrice, poziției GPS. Lipsa acestei mențiuni nu este de natură să producă o vătămare petentului, întrucât pe DN 6 localitatea Tâmna nu există sectoare de drum cu limitări de viteză prin indicator, superioare vitezei maxime legale de 50 km/h.

In ce priveste temeinicia, din vizionarea CD-ului cu înregistrarea video a faptei contraventionale, se constata ca într-adevar, autoturismul cu număr de inmatriculare_ a circulat cu viteza maxima de 108 km/h in localitate.

Fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, așa cum rezulta din buletinul nr_/17.04.2014 depus la dosar de intimată, utilizat de către un operator atestat, conform atestatului nr._/26 din 21.05.2013.

Din buletinul de verificare metrologică rezultă că aparatul radar folosit este omologat să efectueze măsurători atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.

În ce privește marja de eroare invocată de petent, art. 3.1.1 din Ordinul 301/2005 al BRML prevede, ca și cerință metrologică, încadrarea în marje de eroare a măsurătorilor efectuate cu ocazia verificării metrologice. Astfel, se testează funcționarea cinemometrelor sub acțiunea factorilor de influență, cum sunt temperatura, umiditatea, tensiunea electrică, radiația electromagnetică, impulsuri de interferență și dacă, în aceste condiții, valorile măsurate se încadrează între limitele prev. de art. 3.1.1, aparatul radar este declarat admis pentru utilizarea în regim de trafic.

Potrivit art. 102 al. 3 lit.e din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

In speță, fapta s-a săvârșit in interiorul localității Tîmna, viteza legala maxima admisa fiind de 50km/h.

Ca atare, petentul a săvârșit fapta reținută în procesul verbal, iar sancțiunile aplicate sunt cele legale, proporționale cu gradul de pericol social concret al faptei, amenda contravenționala fiind stabilita la minimul special prevăzut de art. 98 al. 4 lit. d din OUG 195/2002 pentru fapta respectiva.

În consecință, plângerea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. F., CNP_, domiciliat în municipiul București, sector 3, ., ., . cu intimata I. M., cu sediul în DR. TR. S., .. 75, jud. M., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 07.10.2014.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Strehaia, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2015, la sediul Judecătoriei Strehaia.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. A. D. M.

red. FA./4ex./26.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 61/2015. Judecătoria STREHAIA