Plângere contravenţională. Sentința nr. 767/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 767/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 767/2015

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA STREHAIA

Sentința civilă nr. 767/2015

Ședința publică de la 29 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V.

Grefier M. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul S. P. și pe intimat I. M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal al părților se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefiera de ședință după care, se constată depusă la dosar adresa nr._/16.06.2015 emisă de I. M..

Instanța constată că prin întâmpinare intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către intimat prin întâmpinare este legală, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, instanța o va încuviința.

Instanța, în temeiul art.244 alin.1 Cod procedură civilă, se socotește lămurită și declarată cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art.392 alin.1 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 27.01.2105 sub nr._ petentul a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din 14.01.2015 încheiat de către agenți din cadrul I. M. solicitând anularea procesului de contravenție, exonerarea de la plata amenzii și anularea măsurii complementare aplicate.

În motivarea plângerii contravenționale a menționat faptul că prin procesul verbal de contravenție a fost sancționat cu amenda in valoare de 877,5 lei si suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile, reținându-se că în data de 14.01.2015, ar fi condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității Tâmna cu o viteza de 110 km/h.

A solicitat ca in instanța de judecata să pună în vedere intimatei să prezinte următoarele documente:

-graficul de acționare cu aparatul radar in ziua de 14.01.2015;

-documente din care sa rezulte in mod cert . cu care s-au înregistrat imaginile;

-actul de verificare metrologica a aparatului radar cu care s-a lucrat in data de 14.01.2015 in momentul in care s-au inregistrat imaginile video;

-documente de proveniența ale aparatului radar din care sa rezulte ca antena ce percepe semnalul de viteza si camera de luat vederi formează un corp comun;

-unghiul de rotire al acestora, fiind de maxim 30 grade, sa ateste imposibilitatea celor doua elemente menționate anterior de a se roti fiecare in jurul axei sale cu 360 de grade, pentru ca daca au aceasta posibilitate exista posibilitatea ca agentul sa filmeze vehiculul petentului si sa dea viteza altui vehicul in mișcare .

-documente (copii ale cârtii tehnice) din care sa rezulte „toleranta sau eroarea” pe care orice aparat conceput de om o are /100 km, pentru ca daca aceasta este de minim 5%, atunci măsura complementara a reținerii permisului de conducere este abuziva si sa se tina seama de normele metrologice ale Biroului R. de Metrologie București;

-agentul de politie sa depună la dosarul cauzei un inscris din care sa rezulte faptul ca acesta a absolvit cursul de inițiere ce-i da dreptul sa utilizeze aparatul radar de depistare a vitezei.

-faptul ca buna funcționare a aparatului radar este influențată de temperaturile de mediu acestea având repercursiuni negative in acest sens.

-ordinul de serviciu al agentului constatator

-sa fie inaintata pe suport magnetic inregistrarea video prin care a fost depistat, pentru a se demonstra ca pe sectorul de drum respectiv nu existau indicatoare de limitare de viteza;

-având in vedere faptul ca aparatul radar nu face corp comun cu camera video, -iar la data respectiva circulau vehicule in ambele sensuri, sa se specifice de către agentul constatator modul de depistare si operare a vitezei mele, astfel incat sa nu se fi inregistrat viteza altor autovehicule;

-copie a cărtii tehnice a aparatului radar;

-certificatul de omologare al aparatului radar

În subsidiar, în baza art.7 din OG 2/2001 solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu un avertisment, întrucât, potrivit art.21 al.3 din același act normativ „sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Astfel, având in vedere ora la care s-a constatat săvârșirea contravenției, faptul ca circulația era redusă în acea perioadă, faptul că este prima contravenție săvârșită, apreciază că un avertisment este mai mult decât suficient raportat Ia gradul de pericol al contravenției constatate.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 16.02.2015 intimatul I. M. a depus la dosar întâmpinare (fila 25),prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca valabil încheiat.

Prin întâmpinare intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, în motivarea acesteia învederând art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, solicitând declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia, întrucât localitatea Tâmna este situată în raza de competență a Judecătoriei Strehaia.

Pe fondul cauzei a arătat căla data de 14.01.2015. aflându-se în serviciu de supraveghere și control al traficului rutier, pe D.N. 6, în localitatea Tîmna, județul M., agentul șef principal de poliție Bogatoniu D. A. a acționat cu aparatul radar în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, marca „AUTOVISION"". montată pe autospeciala cu numărul MAI_.

La orele 16.58 a fost înregistrat cu aparatul radar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, care rula cu viteza de 110 km/h, pe DN 6, în localitatea Tîmna, jud. M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, viteza legală cu 60 km/h.

După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat ca fiind S. P., iar agentul constatator i-a comunicat abaterea săvârșită. încadrarea legală și sancțiunea aplicată.

Astfel, s-a încheiat procesul-verbal . nr._ pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, respectiv pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, stabilind sancțiunea amenzii în cuantum de 877,5 lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, conform art. 102 alin. (3) Ut. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A menționat că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil, iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.

De asemenea, arată că agentul șef principal de politie Bogatoniu D. A. deține atestatul nr._/ 26 din 21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „AUTOVISION", și că acest aparat a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică nr._ din data de 17.04.2014.

În drept au fost invocate disp.OUG nr.195/2002 Rep., Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 Rep. si OUG nr. 2/2001.

În susținerea celor invocate au fost anexate: buletinul de verificare metrologică, raport agent constatator, atestat operator și înregistrare video.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.

Prin sentința civilă nr.1454/09.04.2015 a Judecătoriei Dr Tr S. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având în vedere faptul că, fapta contravențională a fost săvârșită pe raza comunei Tîmna, localitate de ce se află în raza de competență a Judecătoriei Strehaia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 23.04.2015.

În cauză, din oficiu instanța a dispus emiterea unei adrese către I. M. pentru a înainta CD-ul privind abaterea săvârșită de către petent la data de 14.01.2015 pe raza comunei Tîmna-DN6.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ din 14.01.2015 încheiat de I. M., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 rep pentru faptul că la data de 14.01.2015 ora 16.58, a circulat cu autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ pe drumul național DN 6 pe raza localității Tâmna, jud. M. cu o viteză de 110 km/h, fiind înregistrat cu aparatul video radar marca Autovision montat pe autoturismul MAI cu nr._.

Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contravenientul, criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie.

Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, procedează la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din același act normativ.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța nu se va limita doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci va avea în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității exprese, putând fi astfel constatate de instanță din oficiu.

Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 14.01.2015 constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform art.20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.

Referitor la procesul-verbal contestat, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este întemeiat.

Astfel, fapta contravențională pentru care petentul a fost sancționat este prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

De asemenea, potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2001 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloace de semnalizare.

Conform art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Instanța mai reține că cerințele metrologice și tehnice ale utilizării cinemometrelor folosite de poliția română la stabilirea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.

Înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respectă cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, în care este pus clar în evidență nr. de înmatriculare, iar cinemometrul tip R. Autovision . 117, fabricație TSS Anglia, montat pe auto MAI_ este certificat și măsoară în regim staționar și în deplasare și este verificat metrologic fiind în termenul de valabilitate așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 17.04.2014. Totodată, din atestatul de operator radar calificat nr._/ 26 din 21.05.2013, înaintat de către intimat la dosarul cauzei, rezultă ca agentul Bogatoniu D. A. este atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

În urma vizionării CD –ului înaintat de către I. M. se reține că petentul, în calitate de conducător auto al autovehiculului cu nr._, circulă în localitate cu viteza de 110 km/h în data de 14.01.2015, ora 16.58 și depășește astfel viteza legală de deplasare în localitate cu peste 50 km/h.

Înregistrarea de pe CD și înscrisurile depuse de intimată la dosar constituie probe relevante și suficiente care vin să confirme temeinicia procesului verbal de contravenție . nr._ din 14.01.2015.

Referitor la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Cu privire la aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, instanța reține că potrivit art. 96 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

De asemenea, potrivit art. 7 alin. 2-3 din O.G. 2/2001 „Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.

Instanța reține că sancțiunile aplicate petentului îndeplinesc pe deplin cerințele de legalitate și proporționalitate prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001, fiind stabilite în limitele prevăzute de lege pentru acest gen de contravenție, sancțiuni pe care instanța, având în vedere depășirea cu peste 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, pericolul pe care l-a reprezentat fapta petentului de a conduce autoturismul pe un tronson de drum cu pietoni si trafic, le consideră proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent, faptă care aduce o gravă atingere siguranței traficului rutier.

În consecință, instanța va respinge plângerea formulată de petent ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de contravenție contestat, considerându-l legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul S. P.-CNP-_ cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., . și cu domiciliul procesual ales la cabinet Avocat B. N. cu sediul în Drobeta Turnu Severin,., jud. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, jud. M., ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Strehaia.

Pronunțată în ședința publică de la 29 iunie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

V. S. D. M.

Red.V.S./tehnd.D.M..

4 expl./02.07.2015

Opertaor date 4338

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 767/2015. Judecătoria STREHAIA