Plângere contravenţională. Sentința nr. 961/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 961/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 961/2015

DOSAR NR._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA STREHAIA JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 961

Ședința publică din data de 13.10. 2015

Instanța constituită din:

Președinte – N. V. Ș.

Grefier – F. R. J.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe G. F., in contradictoriu cu I. M., având ca obiect-plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând că probele cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei solicitate de către părți sunt legale, pertinente și concludente, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, instanța le încuviințează.

Instanța respinge administrarea probei testimoniale, solicită de către petent, apreciind că nu este utilă cauzei întrucât dovada săvârșirii faptei contravenționale menționate în procesul – verbal atacat se face cu înregistrarea video.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanță constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 3213/ 311/2015, petentul G. F., a solicitat în contradictoriu cu I. M., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._/21 aprilie 2015.

În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că actul contravențional este netemeinic.

În drept petentul a invocat prevederile O.G nr. 2/2001.

În probațiune petentul a solicitat încuviințarea probei cu martori si înscrisuri, depunând la dosar copie proces verbal, copie CI, permis conducere petent.

Prin sentința civilă nr. 6191/08.09.2015, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia, ținând seama că fapta a fost săvârșită pe raza localitatea Fața Cremenii, situată în circumscripția acestei instanțe.

La data de 17.09.2015, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Strehaia.

Instanța a admis proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 21 aprilie 2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 877,50 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, reținându-se că la data de 21 aprilie 2015 a condus autoturismul Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității F. Cremenii, județul M., cu viteza de 107 km/h în interiorul localității.

Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contravenientul, criticându-l pentru netemeinicie.

Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, procedează la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din același act normativ și la analizarea legalității și temeiniciei procesului-verbal.

Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității absolute, putând fi astfel constatate de instanță din oficiu.

În urma analizării procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.04.2015, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

Petentul nu a invocat motive de nulitate a procesului - verbal.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.

Referitor la procesul-verbal contestat, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Fapta contravențională pentru care petentul a fost sancționat este prevazută de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia constituie contravenție ,,depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic” și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a 6 puncte de penalizare.

De asemenea, potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloace de semnalizare.

Conform art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Instanța mai retine ca cerintele metrologice si tehnice ale utilizarii cinemometrelor folosite de politia româna la stabilirea vitezei de circulatie a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legala NML-021-05 din 23.11.2005 publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.

Înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respectă cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, în care este pus clar în evidență nr. de înmatriculare, iar cinemometrul tip R. Autovision . 322, fabricatie TSS Anglia este certificat și măsoară în regim staționar și în deplasare si este verificat metrologic fiind în termenul de valabilitate așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01.1265/15.04.2015.

Totodată, din atestatul de operator radar calificat înaintat de către intimat la dosarul cauzei, rezultă că agentul Jujea C. este atestat să folosească si să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier si măsurare a vitezei de delasare a autovehiculelor.

Coroborând înregistrarea de pe CD cu mențiunile procesului-verbal . nr._ întocmit de I.P.J. M., instanța reține fără niciun dubiu că la data de 21.04.2015, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 6– localitatea Fața Cremenii, fiind înregistrat cu aparatul radar, cu viteza de 107 Km/h, în zona de restricție 50 Km/h, circulând în zona unor treceri de pietoni.

În ceea ce privește sancționarea petentului, instanța retine ca petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 877,5 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Referitor la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Sancțiunea aplicată petentului îndeplinește pe deplin cerințele de legalitate și proporționalitate prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001, fiind stabilită în limitele prevăzute de lege pentru acest gen de contravenție, sancțiune pe care instanța, având în vedere depășirea cu 57 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, o consideră proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent, faptă care aduce o gravă atingere siguranței traficului rutier, fără a fi necesară producerea unui rezultat.

Se are în vedere și atitudinea nesinceră a petentului, viteza ridicată cu care acesta a circulat în zona unor treceri de pietoni, astfel că sancțiunea avertismentului nu se impune, fapta sancționată în cauză neputând fi socotită drept una cu o gravitate redusă în sensul art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, instanța urmează a respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul G. F., domiciliat în comuna Priseaca, ., CNP_, în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Dr. Tr. S., ..75, jud. M..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Strehaia.

Pronunțată în ședința publică de la 13 octombrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

N. V. Ș. F. R. J.

Red V.NȘ/ Teh D.G

4 expl./ 11.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 961/2015. Judecătoria STREHAIA