Acţiune în constatare. Sentința nr. 4023/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4023/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 4023/2015
Dosar nr._ - acțiune în constatare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4023
Ședința publică din 03.09.2015
Președinte: L. C. Ș.
Grefier: B. C.
La ordine, judecarea acțiunii în constatare formulată de reclamantul Brașcan O. I. în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Constatând cererea în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față, constată:
La data de 02.06.2015 C. executări civile din cadrul Judecătoriei Suceava a sesizat instanța solicitând să se constate intervenită prescripția executării sancțiunii prestării muncii în folosul comunității dispusă prin sentința civilă nr. 3087/15.06.2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava.
În motivarea cererii a arătat că prin sentința civilă nr. 3087 din data de 15.06.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 660 lei, aplicată contravenientei prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 07.08.2009, încheiat de I.P.J. Suceava, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 140 ore, sancțiune pe care acesta urma să o execute în cadrul Primăriei Comunei Ipotești, județul Suceava.
La data de 20.08.2012, s-a emis mandatul de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nr. 369/20.08.2012, iar din verificările efectuate în registrul general pentru înlocuirea amenzii contravenționale cu prestarea muncii în folosul comunității, a rezultat că Brașcan O. I. nu a executat sancțiunea de 140 ore muncă, trecând un termen de peste 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, prin care s-a aplicat sancțiunea.
În drept s-au invocat prevederile art. 211 din O.G. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.
În dovedire s-a atașat dosarul_ al Judecătoriei Suceava.
Cum munca în folosul comunității urma să fie prestată de Brașcan O. I. pentru beneficiar Primăria comunei Ipotești, iar prescripția curge în favoarea primului, au fost citați în cauză Brașcan O. I. în calitate de reclamant și Primăria comunei Ipotești, în calitate de pârât.
Părțile, legal citate, nu și-au exprimat poziția în cauză.
Analizând cererea instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3087 din data de 15.06.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 660 lei, aplicată contravenientei prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 07.08.2009, încheiat de I.P.J. Suceava, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 140 ore, sancțiune pe care acesta urma să o execute în cadrul Primăriei Comunei Ipotești, județul Suceava.
La data de 20.08.2012, s-a emis mandatul de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nr. 369/20.08.2012, iar din verificările efectuate în registrul general pentru înlocuirea amenzii contravenționale cu prestarea muncii în folosul comunității, a rezultat că Brașcan O. I. nu a executat sancțiunea de 140 ore muncă, trecând un termen de peste 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, prin care s-a aplicat sancțiunea.
Conform art. 211 din O.G. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității „Executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.”
Față de situația de fapt și norma de drept mai sus expuse instanța va admite cererea și va intervenită prescripția executării sancțiunii prestării muncii în folosul comunității dispusă prin sentința civilă nr. 3087/15.06.2012 în dosar_ al Judecătoriei Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul Brașcan O. I., CNP:_, domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâta ..
Constată intervenită prescripția executării sancțiunii prestării muncii în folosul comunității dispusă prin sentința civilă nr. 3087/15.06.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ .
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică azi,03.09.2015.
PreședinteGrefier
Red.L.C.Ș.
Tehn.B.C.
4ex./
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4040/2015. Judecătoria SUCEAVA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 4089/2015. Judecătoria... → |
|---|








